Mihai Teja (46 de ani) a irosit ocazia de a înregistra primul succes în Danemarca la noua sa echipă, Vejle. Echipa sa a condus cu scorul de 2-0 din minutul 50, dar Aalborg a marcat în minutul 55 și 83 și a reușit să obțină o remiză în deplasare.
Acesta a fost al doilea meci al lui Vejle cu Mihai Teja pe bancă, după înfrângerea cu FC Copenhaga din etapa trecută, scor 1-2.
Mihai Teja, aproape de primul succes în Danemarca » Echipa sa a condus cu 2-0, dar a fost egalată pe final
Vejle, echipa antrenată de Mihai Teja, a deschis scorul în minutul 24 prin Jensen, iar în minutul 50 Emmanouilidis a dublat avantajul gazdelor. Aalborg a revenit în meci prin golul marcat de Ross în minutul 55, iar în minutul 83 Bomholt stabilea scorul final, 2-2.
Vejle rămâne pe ultima poziție în prima ligă din Danemarca, cu doar un punct din 11 etape și un golaveraj de -21. Aalborg ocupă poziția a opta din 12 echipe, cu 13 puncte.
Mihai Teja are misiunea imposibilă de a salva echipa de la retrogradare
Mihai Teja le-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Universitatea Cluj, selecţionata U21 a României, Dinamo, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaş, FCSB, CSM Poli Iaşi, FC Voluntari și FC Botoșani.
„Nu există o soluție ușoară sau rapidă pentru această situație. Este un sezon lung și acum pare imposibil să ne salvăm, toată lumea recunoaște asta. Acum resetăm totul, apoi construim. Dacă nu credeam că putem răsturna situația, atunci nu acceptam. Suporterii au avut de suferit în ultimele 9 jocuri și înțeleg faptul că sunt frustrați.
Voi da totul pentru a le reda jucătorilor încredere, optimism și bucurie. Nu mă raportez la trecut, mă gândesc doar la viitor. Vreau să mulțumesc tuturor pentru încredere, voi încerca să dau totul pentru a salva echipa”, a explicat Teja.
{{text}}