Mai mulți suporteri ai celor de la PAOK l-au contestat dur pe Răzvan Lucescu (55 de ani), după înfrângerea cu FCSB, scor 0-1, din Europa League.
Pentru PAOK a fost a 3-a înfrângere la rând, după ce pierduse anterior cu Galatasaray (1-3), dar și în derby-ul cu Aris (0-1).
Se pare ca mai mulți suporteri ai grecilor și-au pierdut răbdarea cu Răzvan Lucescu, chiar dacă el este cel care a adus la Salonic două dintre cele 4 titluri pe care clubul le are în palmares.
Unii dintre fani au luat cu asalt pagina de Instagram a clubului și l-au contestat în termeni duri pe Lucescu. Mulți i-au cerut chiar să plece.
Fanii lui PAOK îi cer lui Răzvan Lucescu să plece
Câteva dintre comentariile lăsate de fani:
„Trezește-te și schimbă sistemul, echipa nu joacă! Așa nu marcăm deloc, Lucescu, stupidule”
„Data viitoare să faci prima schimbare abia în minutul 90”
„Este inaccectabil să plătim 80 de euro ca să vedem asta, treziți-vă!”
„Schimbare de antrenor aici și acum, fotbal învechit”
„Să își fie rușine, Lucescu! Ai distrus echipă, doar pleacă”
„Orice alt antrenor ar fi fost concediat sau și-ar fi asumat vina”
„Demisia, Lucescu”
După primele 6 etape de campionat, PAOK-ul lui Răzvan ocupă locul 3, cu 13 puncte, la unul singur în spatele lui AEK Atena, ocupanta primului loc.
Răzvan Lucescu, după PAOK - FCSB: „Am dominat cu mare autoritate”
„Am dominat cu mare autoritate, însă avem și noi partea noastră de vină. Nu vreau să intru în prea multe analize. În experiența mea, sunt astfel de perioade. Orice ai face, nu reușești. La orice mică greșeală pe care o faci, primești gol. Așa s-a întâmplat duminică, iar astăzi s-a întâmplat ceva similar. Un 1-1 în ultimele zece minute ne-ar fi dat posibilitatea să luptăm.
Trebuie să ne liniștim și să luptăm, nu este altceva de făcut. Baza unei reveniri o reprezintă jocul și intensitatea acestuia. Aceasta este viața noastră în meseria noastră, trebuie să ne trezim mâine și să trecem la luptă. Am schimbat mulți jucători în această vară, iar toate aceste elemente nu sunt bine puse la punct”, a declarat Răzvan Lucescu, la flash-interviu, pentru Digi Sport.
{{text}}