Liga 1

Un suporter U Cluj decedat, comemorat de jucători și de galerie

Articol de Marius Mărgărit, Adrian Duţă  —  sâmbătă, 05 octombrie 2024

La meciul cu Unirea Slobozia din Superliga, galeria și jucătorii lui U Cluj au comemorat un suporter al „studenților” decedat chiar în ziua partidei.

Jucătorii pregătiți de Ioan Ovidiu Sabău au intrat pe teren cu banderole negre pe braț în memoria fanului care a decedat la doar 21 de ani.

Galeria lui U Cluj, mesaj pentru suporterul decedat

Galeria lui U Cluj a afișat și mesajul „Dr"U"m lin, frate!” pentru suporterul decedat, apoi au strigat „Te vom iubi mereu”, potrivit reporterului GSP prezent la stadionul din Clinceni.

Și cei din PCH au transmis un mesaj despre suporterul lui U Cluj care a decedat. „Același 5 Octombrie, alt camarad…Rămas bun, Catanas! Putere fraților!”, au scris ultrașii din PCH, care sunt înfrățiți cu suporterii lui U Cluj.

Azi, pe 5 octombrie, s-au împlinit 24 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, căpitanul lui Dinamo de atunci. Cel care a dat numele principalei peluze dinamoviste a fost comemorat și el de suporterii „câinilor”, dar și de legendele clubului.

Pe 5 octombrie 2000, în timpul unui amical dintre Dinamo și Șantierul Naval Oltenița, Cătălin Hîldan s-a prăbușit pe teren în minutul 74.

Nu a mai putut fi salvat, iar această zi a rămas una de tristă amintire pentru întreaga suflare dinamovistă.În urma tristei întâmplări, Peluza Nord a celor de la Dinamo a devenit Peluza Cătălin Hîldan, iar numărul #11, pe care acesta l-a purtat, a fost retras definitiv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.