Real Madrid s-a impus pe teren propriu în fața celor de Villarreal, scor 2-0, într-o partidă din etapa cu numărul 9 din acest sezon de La Liga.
Deși totul părea că se va termina perfect pentru Campioana Spaniei și a Europei, unul dintre cei mai importanți jucători ai galacticilor a suferit o accidentare groaznică în minutele de prelungire ale partidei.
Dani Carvajal a părăsit terenul în lacrimi chiar înainte de fluierul de final al meciului
În cel de-al treilea minut suplimentar al confruntării de pe Bernabeu, fundașul dreapta al celor de la Real Madrid s-a accidentat grav după un duel cu Yeremy Pino și a fost nevoie de targă pentru ca acesta să părăsească terenul.
După duelul cu mijlocașul celor de la Villarreal, Dani Carvajal s-a prăbuşit pe teren şi a început să urle de durere. Imediat după acest incident, colegii săi de la Real Madrid au venit aproape de el să vadă ce s-a întâmplat, iar ulterior au ajutat echipa medicală să îl pună pe targă pe fundaşul spaniol.
Astfel, fundașul nominalizat la Balonul de Aur s-a alăturat listei de indisponibilități a Realului, din care mai fac parte Thibaut Courtois, David Alaba și Brahim Diaz.
Real Madrid - Villarreal 2-0
Trupa lui Ancelotti s-a impus în duelul cu „submarinul galben” grație reușitelor semnate de Fede Valverde (minutul 14) și Vinicius (minutul 73).
Duelul de pe Bernabeu a fost urmărit din tribune de legendarul fost-jucător al „galacticilor”, Toni Kroos, care s-a retras din activitate după Campionatul European din această vară.
VIDEO » Rezumatul partidei Real Madrid - Villarreal (2-0)
După această victorie, Real Madrid a acumulat 21 de puncte, egalând-o astfel pe Barcelona în fruntea clasamentului, care va evolua mâine pe terenul lui Deportivo Alaves.
În etapa viitoare, Real Madrid va juca în deplasare, împotriva lui Celta Vigo, în timp ce Villarreal va primi vizita celor de la Getafe.
{{text}}