Invitat la GSP Live, Junior Morais (38 de ani) și-a adus aminte cum i-a demontat strategia lui Nicolae Dică (44) în perioada în care cei doi colaborau la FCSB, fără ca brazilianul să știe că antrenorul se afla în aceeași mașină cu el și auzea tot ce spune.
Morais a jucat două sezoane la FCSB, între 2017 și 2019. A lucrat cel mai mult cu Nicolae Dică - peste 50 de jocuri are brazilianul sub comanda lui „Nick”, cu care Junior are un episod hazliu.
VIDEO. Junior Morais, fără să știe că Dică îl aude: „Iar facem antrenament fizic? Dați mingea!”
„Dică a fost un antrenor OK. Am o poveste amuzantă cu el (n.r. - începe să râdă)... După un amical în Spania, mergeam de la hotel spre antrenament. Am ajuns în fața hotelului și am văzut duba care ducea mereu jucătorii. Eu m-am așezat în față, în spate erau alți băieți, dar nu i-am văzut pe toți. Lângă mine stătea Pintilii.
Eu am început să mă plâng: «Iar facem antrenament fizic? Dați și mingea! Ar trebui să facem grătare, să dăm bere băieților, să jucăm fotbal, nu să facem mereu pregătire fizică!». Am băgat și o înjurătură. Pintilii mă lovea cu piciorul în genunchi, dar eu tot vorbeam. Găman zicea: «Zi, Juni, ce trebuie să facem?». Valerică mă provoca. Eu zic: «Băi, trebuie să jucăm, să facem combinații, șuturi la poartă, ce-i cu toată alergarea asta?». Pintilii continua să mă lovească, iar eu îi zic: «Băi, Pintilii, ce faci, mă accidentezi înainte de antrenament?!».
Când am ajuns la teren, băieții deschid ușa și iese Dică: «Da, Juni, asta vrei, grătar, bere și fotbal?». Eu, în glumă, i-am zis că l-am văzut în spate și că am făcut-o intenționat, dar de fapt nu știam că era acolo. Noroc că nu s-a supărat!”, a spus Morais, în direct la GSP Live.
CV Junior Morais
- a jucat de-a lungul carierei la Sao Cristovao (Brazilia), Freamunde (Portugalia), Astra, FCSB, Rapid, Metaloglobus (România), Gaziantep (Turcia)
- a cucerit 4 trofee, toate cu Astra: un titlu, o Cupă și două Supercupe
- a debutat în Liga 1 în ianuarie 2011, într-un Astra - Gloria Bistrița 1-0
- are 318 meciuri în campionatul României, reușind 10 goluri și 27 de assisturi
VIDEO INTEGRAL. Emisiunea GSP Live cu Junior Morais
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}