Petrolul a scos din joben în acest campionat un puști care a luat deja ochii granzilor din Liga 1: Mihnea Rădulescu, 19 ani. Fiu al unui fost stoper cu CV în fotbalul județean, Marius Rădulescu, supranumit ”Beleaua”, tânărul mijlocaș a devenit om de bază în trupa ”lupilor” și a prins în premieră naționala U21 pentru finalul campaniei de calificare la Euro 2025.
În toată pleiada de jucători eligibili U21, Petrolul a propus în acest sezon un nume care a explodat în numai câteva etape. Mihnea Rădulescu și-a câștigat un post de titular în efectivul ”lupilor”, chiar și dincolo de regula folosirii tinerilor în L1, căci prestațiile și golurile sale, 4 la număr până acum, l-au trimis în mod firesc în primul ”11” al trupei lui Topal, ajunsă surprinzător în zona de play-off. Iar puștiul Petrolului are deja ambiții înalte, încurajat cu discreție din culise și de tatăl său, Marius Rădulescu, alias ”Beleaua”. Cum ar veni, Petrolul a scos acum la lumină ”Beleaua mică” în versiune 2024!
„Pe la șapte-opt luni, loveam mingea numai cu stângul prin casă”
- Mihnea, o perioadă remarcabilă pentru tine în tricoul Petrolului, ai atras toate reflectoarele, cum te împaci cu acest nou statut de tânără vedetă?
- Traversez, într-adevăr, o perioadă încărcată cu energie pozitivă, iar asta se datorează încrederii totale care mi s-a acordat din partea clubului. Mă refer la staff, colegi, suporteri. Îmi doresc să merg mai departe în același ritm, să fiu sănătos, să ajut echipa pentru a ajunge cât mai sus. Le mulțumesc tuturor pentru susținere și m-aș bucura să avem stadionul plin până la finalul sezonului.
- Adevărul e că ești un favorit al publicului, ceea ce nu e puțin lucru la un club cu susținători foarte pretențioși!
- Pentru mine, copil al Ploieștiului, e foarte important că galeria, publicul, îmi strigă numele, inclusiv în momente când poate nu prind meciuri foarte reușite. Dar nu e metaforă când spun că Petrolul, cu susținătorii pe care-i are, e o formație capabilă să bată pe oricine în campionat la ora actuală.
- Cum te-ai apucat de fotbal?
- Am plecat la drum pe la șapte ani. Eram plin de energie și tata m-a luat de mână și m-a dus la fotbal, mai ales că și el a jucat pe plan județean. Părinții mi-au povestit că încă de pe la șapte-opt luni eram înnebunit după minge și o loveam numai cu stângul. Trăiesc de la cinci ani pe stadionul Petrolului. Am fost mai întâi în tribune ca suporter, am ajuns copil de mingi, am început antrenamentele acolo, am trecut de la formațiile de juniori până la echipa mare. Am traversat niște etape extraordinare.
„N-am să uit niciodată seara cuceririi Cupei României 2013”
- Care sunt însă cele mai puternice amintiri din perioada de suporter, de junior?
- În primul rând, e Cupa României din 2013, când am bătut CFR pe Arena Națională, gol marcat de Bokila. O seară absolut de neuitat! A fost apoi începutul din liga a patra, când eram pe stadion în calitate de copil de mingi și am asistat la o coregrafie memorabilă. N-am stat niciodată în galerie, dar știu toate melodiile suporterilor, de la primul până la ultimul vers.
Am depășit repede perioada în care eram doar un copil în vestiarul Petrolului. M-au adoptat repede Papp, Grozav, Hanca, Țicu. Am adunat însă multă muncă, sacrificii și mă încarcă pozitiv ideea că am reușit deja să devin un om de bază pentru Petrolul. Am primit mereu sfaturi oneste când am greșit și felicitări cu ocazia partidelor bune
Mihnea Rădulescu, mijlocaș Petrolul
- Ai marcat cu Slobozia primul tău gol din Liga 1, pe care l-ai dedicat tatălui tău. Îmi închipui că aveți o relație specială!
- S-a întâmplat să fie chiar de ziua lui! Și acela e golul cel mai drag înscris până acum. Tata e exemplul meu în viață. Niciodată n-a intervenit pentru mine, m-a sfătuit doar să fiu echilibrat, modest, să muncesc serios și să nu păcălesc niciodată fotbalul, fiindcă, de fapt, mă va păcăli el pe mine. Sincer, n-am auzit vreodată de la tata că e mândru de mine sau să-mi adreseze un ”bravo!”. Doar a căutat mereu să mă țină cu picioarele pe pământ.
„După ce am dat mâna cu domnul Hagi, nu m-am mai spălat trei zile pe palme” :-)
- Ai un model în fotbalul intern și internațional?
- Hagi e un exemplu în România și la nivel mondial. Am crescut admirându-i cariera de jucător și de antrenor. Mi-ar fi plăcut să lucrez cu dânsul încă de la primii pași în fotbal. Îl apreciez foarte mult. După meciul cu Farul de la Ploiești, când mi s-a anulat un gol pe motiv de ofsaid, m-a strâns în brațe la final și mi-a zis ”Bravo, copile! Ține-o tot așa!”. Glumind, după ce am dat mâna cu domnul Hagi, nu m-am mai spălat trei zile pe palme!
- Și de afară?
- Messi înaintea lui Ronaldo! M-a cucerit talentul colosal al argentinianului și, dacă aș sta față în față cu el pentru zece minute, l-aș întreba care e principalul secret al unei cariere istorice. Îl admir și pe Cristiano, care a compensat totul prin muncă, dar Messi are un plus în inima mea.
În urmă cu doi ani, am avut un meci important cu Rapidul la juniori. Am luat cartonaș roșu în secunda 50 pentru că am blocat o minge cu mâinile ca să nu intre în poartă. E singura eliminare în 11 ani, de când m-am apucat de fotbal
Mihnea Rădulescu, mijlocaș Petrolul
Colecție de tatuaje: părinții, fratele, bunicii, debutul din L1
- Am văzut că ai o mulțime de tatuaje. Mi le poți explica, te rog?
- Sunt pe mâna stângă. În partea de sus, Iisus, o cruce și mesajul ”Nimic fără Dumnezeu”, fiindcă este doar mâna lui în tot ce am realizat până acum. Am portretele ambilor părinți și încă un tatuaj cu mine și cu tata când ne ținem de mână, iar o minge stă între noi. De asemenea, am mai trecut data debutului meu în Liga 1, semnăturile bunicilor care m-au crescut și un alt mesaj pentru fratele meu, alături de datele noastre de naștere.
- Ai un frate mai mare, nu?
- Cu zece ani mai mare. El e născut în 1995, eu – în 2005, ambii în luna septembrie. N-are nicio treabă cu fotbalul. E ghid turistic, a colindat toată România și întreaga lume.
- Înseamnă că, atunci când vei semna un contract extern, vei avea cine să te orienteze în alegere!
- Cu siguranță! Îmi place foarte mult Premier League, dar formația preferată e Barcelona. N-am ajuns în Catalonia deocamdată, dar plănuiesc să petrec în Spania următoarea vacanță. Și, evident, voi dori să ajung și la un meci din La Liga!
„Mintea mea e la Petrolul, de restul se ocupă clubul și agentul”
- Sunt deja cluburi interesate de serviciile tale, ai devenit un nume atractiv pentru mercato. Cam cât crezi că valorează în prezent Mihnea Rădulescu?
- Am citit și eu toate aceste informații. Asta îmi conferă un plus de încredere și înseamnă o infuzie de ambiție să fiu zilnic varianta mea cea mai bună în tricoul Petrolului. E singurul lucru la care mă gândesc acum. Mai am contract până în 2029, iar restul detaliilor nu se numără printre prioritățile mele. E treaba clubului și a agentului meu, Mihai Stan, să gestioneze aceste chestiuni. Mintea mea e numai pe teren. Să-mi văd de treabă, să progresez. Și vor veni în mod natural și ofertele!
- Problemele financiare ale clubului reprezintă o temă de notorietate. Cum se abordează subiectul ăsta în cabina Petrolului?
- Suntem un grup foarte unit. Un vestiar cu caractere puternice, adevărate, pentru care fotbalul e pe primul plan. Am demonstrat până acum că știm să ne gândim în primul rând la ceea ce trebuie să facem pe gazon. Lucrurile se vor regla și pe partea financiară. Nu ne facem probleme. Nu e cazul să ne punem o presiune suplimentară pe cap.
Visul cel mai mare e să îmbrac tricoul primei reprezentative. Și asta sper să se întâmple în maximum doi ani de acum înainte. Deocamdată, vreau să muncesc și să ajut naționala U21 să se califice la turneul final european după ultimele meciuri din octombrie
Mihnea Rădulescu, mijlocaș Petrolul
- Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
- Iau micul dejun destul de devreme, pentru că, de obicei, la ora 10 trebuie să fiu prezent la antrenament. Colaborez deja cu un nutriționist, un băiat de la Herbalife pe care mi l-a recomandat Paul Papp. Merg la sală, refacere la final, servesc prânzul acasă, apoi odihnă și o ieșire în oraș cu prietena. Seara sunt în pat cel mai târziu la 23.30.
„Îmi dați voie să visez că voi lua un titlu cu Petrolul?”
- Cine ia titlul sezonul acesta?
- Campionatul e lung și deschis multor posibilități. E un sezon care demonstrează că și cea mai mică echipă poate deveni o nucă tare. Îmi dați voie să spun că aș vrea să iau un titlu cu Petrolul? E ceea ce visez, iar pentru asta vreau să luăm fiecare meci la rând, pas cu pas, să adunăm puncte cu grijă și vom vedea ce ne rezervă cu adevărat viitorul.
- Spune-ne, în final, cum ai reușit să marchezi golul acela senzațional cu Hermannstadt, o acoladă cu stângul direct în vinclu?
- Exersez foarte mult șutul cu piciorul stâng. Sub cuvânt de onoare, fix înaintea partidei cu Hermannstadt am stat câte două ore după antrenamente în săptămâna anterioară jocului ca să trag cu stângul pe colțul lung. Să repet foarte mult execuția. Și mi-a ieșit extraordinar, după o fază muncită chiar în zilele dinaintea partidei!
11 selecții în naționala U19 a strâns până acum Mihnea Rădulescu, reușind să marcheze o singură dată
{{text}}