Marian Cristescu, fotbalist recunoscut în Liga 1 între 2005 și 2015, face dezvăluiri șocante într-un dialog cu reporterii GSP.RO despre o sumă de bani oferită de Gigi Becali, pe când mijlocașul evolua la U Cluj, în 2012, într-un meci decisiv pentru titlu.
Ajuns la 39 ani, jucător-antrenor în al patrulea eșalon, Marian Cristescu a reflectat asupra carierei sale îndelungate într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor la Brașov, pe o terasă, la o cafea, sub soarele cald de octombrie.
Actualmente jucător-antrenor la CSM Săcele, Cristescu vorbește despre copilărie și pasiunea pentru Rapid, cum l-a influențat Răzvan Lucescu, pe care l-a avut antrenor în perioada FC Brașov (2007-2009), cum a ratat transferul la FCSB și cum i s-a sugerat indirect să participe la trucare de meciuri pentru pariuri.
Cine a fost Marian Cristescu, „darling” al anilor 2000 în fotbalul românesc
Cristescu a fost un copil al Giuleștiului, s-a consacrat în elita fotbalului românesc la FC Brașov, a câștigat primele trofee la Petrolul și Astra, două Cupe ale României (2013, 2014) și o Supercupă (2014). A debarcat vremelnic și în Ștefan cel Mare, s-a întors să îi „bântuie” pe „câini” din postura de jucător al Chiajnei, apoi a revenit în locul pe care îl numește cămin de câțiva ani buni, la diversele echipe ale Brașovului, urbe cu un istoric fotbalistic recent caracterizat doar de frământare și incertitudine.
În paragrafele ce urmează, planurile de viitor ale fostului mijlocaș, marele său regret, amintiri fabuloase cu Denis Alibec, Constantin Budescu sau Adrian Cristea, dar și un caz halucinant: cum a încercat Gigi Becali să ofere „prime” jucătorilor de la U Cluj pentru a obține un rezultat favorabil cu rivala de la CFR Cluj, în 2012, la patru ani distanță de infamul „Dosar Valiza”.
Mai mult, rememorează întâmplări cu mai multe personaje-cheie ale fotbalului românesc: Ioan Neculaie, regretatul Gigi Mulțescu, Răzvan Lucescu, Mircea Rednic, Marius Șumudică, Ionuț Negoiță sau Ioan Ovidiu Sabău. A vorbit despre oricine folosind apelativul „domnul”, indiferent dacă faptele poveștii au făcut să merite sau nu.
Marian Cristescu despre derby-ul crucial U Cluj - CFR, care a decis titlul în 2012: „Aveam o primă de la București”
Încă din startul discuției, Cristescu face dezvăluiri incredibile, nemaiauzite de microbiști, despre titlul câștigat în 2012 de CFR Cluj. Atunci, Cristescu a fost vedeta „studenților”, reușind o „dublă” în U Cluj - CFR 2-3, meci care s-a dovedit decisiv la titlu pentru vișiniii antrenați atunci de Ioan Andone.
Fostul mijlocaș a dezvăluit că, în preambulul disputei, cei de la FCSB au promis prime consistente jucătorilor lui U Cluj, deși ancheta pentru Cazul Valiza era în plină derulare! La un singur an distanță, Becali era condamnat la 3 ani de închisoare.
- Marian, ai vreo amintire specială din perioada U Cluj?
- Da, sigur. Derby-ul cu CFR, în care Bornescu s-a luat la bătaie cu Cadu, meciul a fost întrerupt și s-a rejucat după aproape două săptămâni. Țin minte și acum. Era penultima etapă. La titlu se băteau FCSB, CFR Cluj și FC Vaslui. Dacă îi încurcam pe cei de la CFR, FCSB juca în ultima etapă cu ei și puteau să iasă campioni. La acel meci, am condus cu 2-0, iar eu am marcat de ambele dăți, însă ne-au întors pe final. Am avut 2-0, meciul în mână. Toată lumea a vorbit: ba că „Prințul” Adrian Cristea a luat roșu intenționat, ba că Bornescu a scăpat mingea intenționat. La urechile mele, au ajuns fel de fel de zvonuri.
- Ai simți ceva anume la vreunul dintre colegii tăi?
- Nu am simțit nimic. Adi Cristea, dacă mai țineți minte faza, eu încă revăd desfășurarea partidei și astăzi, el ridica brațele de fiecare dată pentru a proteja mingea, era stilul lui, făcea asta și la antrenamente. Nu cred că a luat cartonașul roșu intenționat, ci din greșeală. La Bornescu, a fost un șut pe mijlocul porții, fiind arhicunoscut că Gabi Mureșan avea un șut foarte puternic. Lumea vorbește mult. Este posibil să se fi făcut unele lucruri, însă eu nu cunosc. Am dat două goluri în meciul respectiv, nu mă așteptam să pierdem, era bine și la egal pentru noi, aveam o primă din alte părți, ca să zic așa.
- De unde venea prima?
- De la București, de la FCSB.
- Cine v-a transmis că aveți o primă dinspre București atunci?
- Ni s-a spus în vestiar că, în cazul în care nu pierdem, vom avea o primă consistentă. Nu ni s-a spus și suma.
- Contactat de reporterii Gazetei, Gigi Becali a avut o reacție succintă: „Minciuni, inventează!”.
Jucător-antrenor la Liga a 4-a: „Mai intru când e nevoie”
- Acum ce mai faci, cum mai ești?
- Momentan, sunt în Brașov cu activitățile mele. Tot în fotbal am rămas, fiind parte dintr-un proiect în Liga a 4-a, la CSM Săcele. Sunt antrenor principal, dar mai și joc când este nevoie. Antrenez și o grupă de copii de 10 ani la Steagu Roșu.
- Cum e meseria de antrenor comparativ cu cea de fotbalist?
- Total diferită. Când eram jucător, aveam un anumit mod de gândire. Credeam că toate deciziile antrenorilor erau personale, însă acum am realizat că este vorba desprea altceva. Un antrenor trebuie să gestioneze un vestiar cu 23-24 de caractere diferite. Nu este ușor.
- Cu licențele cum stai?
- În prezent, am licența B, aștept și cursul pentru licența A, însă FRF nu le-a organizat în ultimii doi ani. M-a bătut gândul să încerc în Republica Moldova, ținând cont că asta au făcut și mai mulți foști colegi, însă mai aștept puțin.
- Care sunt planurile tale pe viitor? Vrei să antrenezi la Liga 1, să lucrezi cu copiii?
- Vreau să îmi iau licența A, apoi PRO, vreau să antrenez la Liga 1 și să antrenez la cel mai înalt nivel, așa cum mi-am dorit și când eram jucător.
- Cât de des joci acum la Săcele?
- O dată la 2-3 meciuri, depinde de adversar. Dacă scorul ne ajută, nu mai intru. Dacă este mai echilibrat, intru, încă mai pot să ajut la acest nivel.
- Ce se întâmplă cu fotbalul din Brașov?
- Am tot primit aceste întrebări. Cei care se ocupă de acest oraș ar trebui să facă mult mai multe pentru fotbal. Lumea din zonă își dorește foarte mult asta. Nu am mai avut o echipă de fotbal de când a dispărut FC Brașov. Am fost acum 4 ani la Corona când s-a promovat în Liga a 2-a. Cei din administrația locală transmiteau că acest club va fi continuatorul fotbalului brașovean, însă a fost o situație ciudată. Au existat niște dispute politice, iar fotbalul a fost prins la mijloc.
Crescut în spiritul alb-vișiniu: „Nici nu mă uitam la meciuri, eram fascinat de suporteri”
- Marian, cum te-ai apucat de fotbal?
- Tata m-a dus pe Giulești încă de mic, de la vârsta de 3-4 ani. Nici nu mă uitam la meciuri, ci la suporteri. Eram fascinat de galeria Rapidului și tot îi spuneam să mă ducă la fotbal. În jur de șase ani, am mers la birourile din Giulești, fiindu-mi transmis totuși că sunt prea mic și să vin de la opt ani. Acum, s-au schimbat vremurile. Există școli private, iar copiii încep de la cinci ani. Atunci, erau câteva cluburi în București, iar părinții își împărțeau copiii în funcție de zonele în care stăteau.
- Care a fost primul tău antrenor semnificativ, alături de care ai făcut primii pași în fotbal?
- Domnul Ilie Greavu, legenda Rapidul. Căpitanul din sezonul primului titlu. Am mai multe amintiri cu el. L-am avut antrenor de la 8 la 17 ani. Am trăit perioade frumoase, am câștigat campionatul la categoria de juniori B.
- Îți pare rău că nu ai debutat pentru echipa mare a Rapidului?
- Dacă m-ai fi întrebat de regretele din cariera de fotbalist, acesta ar fi singurul. Am avut ocazia și șansa să joc la echipe frumoase, cu suporteri, galerii frumoase, însă acesta ar fi singurul meu regret, că nu am jucat nici măcar un meci pentru Rapid.
- În perioada adolescenței, ai avut vreun moment în care ai fost aproape să renunți la fotbal?
- Da. În jurul vârstei de 18 ani, jucam în eșalonul la secund, la Rapid Electromagnetica, satelitul Rapidului. Într-un cantonament de iarnă, Mircea Rednic m-a luat la echipa mare. Eram fascinat. Împărțeam vestiarul cu Daniel Nicuale, Nicolae Grigore sau Florin Bratu. Am făcut pregătirea de iarnă la Norcia, apoi domnul Rednic mi-a spus că va avea grijă de mine, că voi face antrenamentele alături de prima echipă. Ne-am întors din cantonament, iar domnul Rednic nu mi-a mai spus nimic. Am fost dezamăgit. Am luat decizia de a pleca și mi-am încercat norocul în Germania, la o echipă de amatori din Liga a 5-a. Am stat acolo un an, apoi m-am întors, iar domnul Marcel Pușcaș m-a readus în țară, la FC Brașov, unde domnul Gigi Mulțescu, Dumnezeu să-l odihnească!, era antrenor. Am stat un sezon la Brașov cu domnii Mulțescu și Țălnar, apoi a venit domnul Șunda și m-a împrumutat la Săcele, exact unde sunt eu acum antrenor. La Săcele, am traversat o perioadă extrem de grea, fiind tânăr, 20 ani. Mă gândeam să renunț la fotbalul din România și să plec înapoi în Germania, unde puteam să joc și fotbal, dar să am și un job. Acela a fost momentul în care m-am gândit să renunț.
- Cum ai decis să nu faci asta? Ce s-a întâmplat?
- Domnul Dinu Gheorghe a luat decizia să vină la Brașov. El mă știa de la Rapid, fiind președinte în Giulești, în perioada în care eram junior acolo. El m-a făcut să continui, a venit la Brașov chiar înainte de venirea lui Răzvan Lucescu. Au venit mai mulți jucători: Voicu, Chipciu, Oros și alții.
- Revenind la primul cantonament cu Rapidul, ai întâlnit mai multe personaje emblematice. Cum se comportau cu tine, fiind la început de drum?
- Foarte OK. Țin minte, la o masă m-am trezit așezat lângă Neluțu Sabău. Vă dați seama, nu scoteam nici măcar un cuvânt. Era o onoare să stau la masă cu Neluțu Sabău.
- Cum era Neluțu Sabău în vestiar?
- Vorbea cu cei tineri, oferea sfaturi. Un profesionist desăvârșit. Când i-am văzut felul de a fi, l-am tratat ca pe un exemplu.
- Te-a dezamăgit Mircea Rednic atunci?
- Nu neapărat. Poate eram cu picioarele în aer. Când ajungi la o echipă de seniori, echipa unde ai crescut și pe care o iubești, mă gândeam deja că am ajuns fotbalist. Nu m-a dezamăgit, am lucrat apoi la Petrolul.
- Ai stat destul de mult la Brașov. Povestește-ne puțin despre perioada asta, înseamnă că te-ai atașat foarte mult de oraș, din moment ce te găsim aici.
- O perioadă frumoasă. Brașovul este a doua mea casă. Am avut onoarea să lucrez și cu tehnicieni buni. În top, Răzvan Lucescu. Am avut colegi o parte din generația Rapidului care a ajuns în „sferturile” Cupei UEFA, toți supercaractere.
14ani a evoluat Ilie Greavu în tricoul alb-vișiniu, în perioada 1957-1971. Alături de echipa din Giulești, a câștigat un titlu, în sezonul 1966-1967, precum și două Cupe Balcanice, în 1964 și 1966
Răzvan Lucescu, un titan al mentalității: „Pe toți cei patru mijlocași ne-a legat cu sfoara. Impunea respect încă din momentul în care îl vedeai”
- La început de carieră, cum era Răzvan Lucescu din postura de antrenor?
- Era un antrenor care impunea respect încă din momentul în care îl vedeai. Nu știu dacă l-am văzut vreodată îmbrăcat în trening la antrenamente. Ținea enorm la imaginea lui, tot timpul venea îmbrăcat elegant. Ne-a învățat foarte multe lucruri. Pe cei tineri ne-a luat de la zero. Țin minte că lucra foarte mult tactic. La un antrenament, a luat o sfoară și ne-a legat pe noi, toți cei patru mijlocași, iar mișcările se făceau în funcție de cel de lângă tine. Era un antrenor preocupat și informat. Citea cărți, urmărea nenumărate partide, iar accesul larg pe internet nu era ca în zilele noastre. Pentru el, rezultatele vorbesc de la sine.
- Era exigent?
- Foarte exigent. Erau unele situații în care noi deja știam când e de muncă sau când trebuie să o lăsăm mai moale. El știa să se adapteze. Când vedea că suntem obosiți, ne lăsa un pic mai moale, însă nu păcălea nimeni un antrenament când era de muncă, toți jucătorii erau la 100%.
- Ca fotbaliști, la Brașov, pe cine ai cel mai bine în minte ca deprinderi învățate, cu cine te-ai împrietenit în respectiva perioadă?
- Am avut destul de mulți prieteni în acea echipă, însă de la Robert Ilyeș am avut cele mai multe de învățat. Era un căpitan în adevăratul sens al cuvântului, știa să vorbească cu jucătorii, organiza o dată la două săptămâni ieșiri la terase, restaurante, unde socializam, mâncam împreună. Fiecare jucător contribuia cu câte o sumă de bani. Formase un grup.
- Ai vreun meci de referință la Brașov?
- Toată lumea știe acel 0-3 din Ghencea. Am dat primul gol, iar nimeni nu se aștepta să câștigăm. Eram pradă vie. Acel rezultat, nu numai pentru mine, cred că rămâne în istorie.
- Relația ta cu Ioan Neculaie care era?
- Nu am avut o relație cu domnul Neculaie. Venea, vorbea, însă nu am avut niciodată o discuție între patru ochi cu dânsul. El comunica doar cu președinții sau ne transmitea un mesaj colectiv la teren. Personal, nu am avut vreo relație cu el. Nu am simțit presiune din partea acestuia, cu toate că fotbalul brașovean a crescut în perioada domnului Neculaie. Multă lume este de părere că el a distrus fotbalul brașovean, însă părerea mea nu este aceasta. Cred că echipa a avut suport financiar datorită lui.
Marian Cristescu ar fi putut ajunge în Ghencea: „Aș fi mers fără rețineri”
- Povestește-ne puțin despre oferta de la FCSB.
- În perioada aceea, în iarnă, a venit domnul Marius Șumudică antrenor. A existat discuția ca Alex Chipciu să plece la Steaua, iar la pachet cu el ar fi trebuit să plec și eu, au existat unele discuții în acest sens. Domnul Mihai Stoica a vorbit, prin cineva, și de mine. Eu și Chipciu eram tinerii cel mai bine cotați la vremea aceea. Am auzit și eu de o discuție, că ar fi interesat domnul Mihai Stoica de mine, însă nu am avut nici măcar o discuție directă. Lucian Marinescu, impresarul meu, mi-a transmis că sunt interesate două echipe de mine. U Cluj, unde am și ajuns, dar și FC Vaslui, asta în cazul în care ar fi mers domnul Dinu Gheorghe președinte acolo.
- Te-ai fi dus la FCSB?
- Da. Nu aș fi avut rețineri, sunt un jucător profesionist și respect tare mult meseria. Cel mai important, indiferent de echipa la care ești, este să dai totul și să fii trup și suflet, chiar dacă ai alte afinități încă de mic.
- Crezi că l-ai fi putut suporta pe Gigi Becali? Știm ce reacții are vizavi de jucători după unele meciuri. Te-ar fi afectat genul acesta de atitudine de la un patron?
- Nu știu ce să zic. Nu am avut ocazia să lucrez cu domnul Becali. Poate m-ar fi afectat, nu cred că îi pică bine nimănui să audă critici din partea patronului, după un meci sau altul.
- Cu Alex Chipciu ai păstrat legătura? Care crezi că e secretul longevității lui, era serios și atunci?
- Am ținut legătura o bună perioadă de timp. El este serios, tot timpul, inclusiv la FC Brașov, avea o capacitate foarte mare de efort, fapt vizibil și în prezent. Cred că este nativ. Îl ajută mult și viața extrasportivă, fiind familist. Acest lucru i-a prelungit și cariera de fotbalist.
7titluri de campion are în palmares Alex Chipciu: 3 cu FCSB, 3 cu CFR Cluj și unul cu Anderlecht
Martor la istorie: Primul trofeu pe „Ilie Oană”, după 18 ani de pauză. Cum a trăit invazia galben-albastră din Capitală + exodul pe axa U Cluj - Petrolul, orchestrat de Walter
- Ai ajuns la Petrolul într-o perioadă în care echipa a început să aibă un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc. Ai jucat un singur sezon acolo și ai câștigat și primul trofeu. Povestește-ne puțin și despre modul în care ai ajuns la Ploiești.
- Plecarea la Petrolul a fost cu probleme, a fost mutarea domnului Walter de la U Cluj, cu 11 jucători. După aceea, au urmat acele sesizări ale suporterilor de la U Cluj la DNA, am fost chemați la audieri.
- Cum s-a petrecut mai exact plecarea? În ce mod ați fost înștiințați că plecați de la U Cluj la Petrolul?
- Domnul Walter luase decizia de a se muta la Ploiești, iar Mario Nicolae, directorul sportiv de atunci, a avut discuții cu fiecare jucător în parte. Ni s-a spus că domnul Walter va merge la Petrolul, nu va mai continua finanțarea la U Cluj, iar noi putem alege. Puteam rămâne la U Cluj, era alegerea noastră.
- Deci nu ați simțit că v-a fost forțată mâna.
- Nu a existat niciun fel de presiune. Aceleași întrebări le-am primit și din partea celor de la DNA, însă nu s-a pus problema de genul acesta. Soția mea era la Brașov, iar distanța de Ploiești era mai mică. Făcând comparația, era mai aproape ca distanță și puteam veni mai des acasă.
- Cum ai trăit cucerirea primului trofeu din carieră?
- Când te apuci de fotbal, primul lucru la care te gândești este să ridici un trofeu deasupra capului. A fost nebunie! O atmosferă de vis. Ce s-a întâmplat cu suporterii deplasați de la Ploiești... A fost de nedescris, a durat sărbătoarea 2-3 zile, toată lumea în stradă, atmosfera a fost incredibilă. Toată Arena Națională în galben și albastru, a fost nebunie.
- Nu ai așteptat foarte mult timp până la al doilea și al treilea trofeu, însă de ce ai petrecut doar un sezon la Petrolul totuși?
- A venit domnul Contra, iar fiecare antrenor vine cu preferințele lui. Eu nu pot rămâne doar de dragul de a rămâne. Mai aveam doi ani de contract, nu am putut rămâne doar pentru a-mi lua salariul. Am vrut să joc, oriunde mi-am dorit asta.
- A venit și ți-a spus că nu intri în planurile lui?
- Nu, am jucat în acel sezon sub comanda lui, însă în vară, după perioada de pregătire, au avut alte alegeri.
35.000„lupi” au încurajat Petrolul pe Arena Națională pentru finala Cupei României din 2013. Bokila a semnat unica reușită a partidei, iar Petrolul s-a impus la limită, 1-0. Deplasarea încă rămâne istorică: cea mai mare deplasare făcută vreodată de suporterii unei echipe din România!
Astra lui Daniel Isăilă, „bestia nera” pentru FCSB
- La Astra, l-ai avut antrenor pe Daniel Isăilă.
- Da, ne știam de la FC Brașov. L-am prins și în calitate de coleg, el fiind pe finalul carierei în 2005, când am ajuns eu la Brașov. Mi-a fost antrenor și la Săcele, fiind și secundul lui Răzvan Lucescu, fiind și „principal” la un moment dat. Am avut rezultate excelente și sub comanda dânsului. Din punctul meu de vedere, după Răzvan Lucescu, el este următorul pe lista mea de antrenori.
- Ce avea special, ce anume îl diferenția față de alți tehnicieni?
- Era profesionist, își dorea enorm să aibă rezultate și ținea la disciplină. Știa ce să ceară de la jucători, cum să comunice.
- Cum era grupul la Astra în acea perioadă?
- Un grup foarte frumos, îmi amintesc. Budescu întreținea atmosfera.
- Ai vreo amintire specială cu Budescu sau vreun moment amuzant?
- Sunt multe (râde...), multe momente geniale. A intrat domnul Niculae în vestiar după meci, iar băiatul domnului era micuț, se ducea la Budescu. Budi îl lua de urechi, îi spunea să se ducă să-i spună tatălui să ne dea câte trei mii de euro prime. Se ducea «Tati, ce ți-a zis?», noi deja eram bucuroși. Budescu știa foarte bine, un super băiat.
- Crezi că putea mai mult Budescu în carieră? Ce crezi că i-a lipsit să ajungă, spre exemplu, un jucător important pentru națională?
- El a jucat, a avut evoluții bune, însă putea mai mult. La oricine e loc de mai bine. Așa este felul lui de a fi. Țin minte, la un moment dat, a slăbit foarte mult, însă nu a mai avut evoluții bune, nu mai era el. A și spus că el așa se simte bine. Un jucător foarte relaxat. Noi eram conectați, iar el nu. Acest lucru cred că îl făcea să aibă reușite în timpul meciului, nu avea stres.
- Dar Alibec?
- La început, Denis era mai recalcitrant, și acum cred că mai păstrează din acest lucru. Se mai enerva, avea răbufniri de moment, însă intra în vestiar și se schimba, parcă era alt om.
- Răbufnirile veneau la adresa antrenorului de obicei?
- Nu neapărat, ce nu îi convenea lui. Ba că e mingea rotundă, ba că e iarba udă, pe ce i se punea lui pata, avea momentele lui. Avea o stare generală de nervi, însă era alt Alibec în vestiar.
- Crezi că atitudinea asta i-a influențat decisiv cariera?
- Se poate spune și acest lucru, însă și el este un băiat profesionist. Oriunde a fost, a încercat să își facă treaba cât mai bine. Din cauza stilului lui extravagant, inclusiv cel vestimentar, este perceput de lume ca fiind neserios, dar nu este așa. În timpul antrenamentelor, este foarte serios și dă 100%. Dacă nu era așa, nu cred că ajungea să joace la nivelul la care a jucat, mai ales la echipa națională.
- Cu Ioan Niculae ce fel de relație ai avut la Astra?
- Aceeași pe care am avut-o cu toți finanțatorii, nu am avut neapărat o relație apropiată. Exista respect, ne salutam, dar atât.
- În sezonul respectiv, ați jucat două finale cu FCSB, i-ați bătut și în Cupă, dar și în Supercupă. Ce îți aduci aminte de la respectivele întâlniri?
- În finala Cupei României, eram mult mai bine pregătiți, însă lucrurile s-au schimbat la Supercupă. Am făcut pregătirea de vară cu doar 14-15 jucători, având mai mulți accidentați. Vorbeam și cu Daniel Isăilă, cu Dani Coman, colegi de cameră, că nu avem soluții. Nu ne gândeam că putem câștiga Supercupa.
- Povestește-ne puțin și de perioada Dinamo.
- Am ajuns la Dinamo datorită domnului Teja, am colaborat cu el la Petrolul. Nu mai intram în planurile domnului Protasov la Astra, mai aveam șase luni de contract la Giurgiu, iar acesta ne-a transmis că pe mine și pe Dani Coman nu se bazează. Când jucam partide de pregătire, noi stăteam în tribună, nici măcar pe banca de rezerve nu eram. Ne-am întors în țară, eu și Dani, mai repede. Lui i s-a propus micșorarea de salariu și a acceptat, însă eu aveam oferta asta de la Dinamo, iar Steaua, Rapid sau Dinamo sunt echipe care nu se refuză. Poate o dată în viață te întâlnești cu o astfel de oportunitate. Am acceptat pe loc, nu m-am gândit de două ori. Mai mulți prieteni mi-au spus că a venit Șumudică, poate era mai bine. Nu știu exact dacă așa ar fi fost, însă Dinamo nu se refuză.
- Cum ai fost primit la Dinamo?
- A fost o perioadă în care au survenit numeroase schimbări, 12-13 jucători noi. De acolo, mai jucasem cu Bărboianu, cu Traian Marc, deci nu eram așa nou acolo. Din punctul meu de vedere, la Dinamo există o astfel de presiune pentru jucători. Simțeam presiune din toate părțile. A fost Teja antrenor, apoi a venit Flavius Stoican și l-am prins pe final și pe nea Mircea Rednic. Jucam bine, însă nu aveam rezultate, eram foarte crispați.
- Presiunea venea din partea suporterilor?
- Și din partea suporterilor, însă mai mult cred că venea din interior, de la birouri, ca să zic așa.
- Experiența cu domnul Negoiță cum a fost?
- În respectiva perioadă, înainte de meciuri, venea în cantonament la Săftica, ne încuraja. Un tip corect. Fiecare jucător și-a luat ultimul bănuț. Chiar dacă antrenorul nu se mai baza pe un anumit jucător, el și-a făcut treaba de patron și s-a reglat cu toți jucătorii.
- În perioada Dinamo, ai prins și un derby pe Arena Națională. Cum ai resimțit atmosfera?
- Oricine își dorește să joace într-un Derby de România. Atmosfera a fost superbă. A fost și întreruptă partida câteva minute, cred că din cauza lui Arlauskis, a făcut puțin circ, lui îi plăcea să facă așa, din ce mai țin eu minte. Suporterii au aruncat cu ceva, nu mai țin minte exact. Vă dați seama, Steaua - Dinamo, orgolii mari la mijloc, ambiții, frustrări. La acea vreme, Steaua avea o echipă foarte bună.
- Ce fel de discuții ai avut cu Mircea Rednic în momentul în care ai plecat de la Dinamo?
- Nu am avut foarte multe discuții. Am vorbit mai mult cu conducerea. Mi s-a transmis că nu fac parte din lotul care va pleca în cantonament. Alături de mai mulți jucători, am rămas la Săftica, fără să primesc explicații suplimentare. De fel, în carieră, nu m-am dus să cer explicații niciunui antrenor. Dacă veneau la mine și îmi explicau bine, însă să le cer eu, nu am fost genul. Le-am respectat deciziile.
Originar din Chiajna, a ajuns la Concordia pe final de carieră: „Am dat acolo aproape jumătate din golurile înscrise în carieră”
- La Chiajna ai stat aproape la fel de mult ca la Brașov. Povestește-ne cum ai ajuns acolo.
- Eu sunt născut și crescut acolo, în Chiajna. Primarul mă voia încă din perioada Astra, iar după perioada Dinamo, a venit oferta. Puteam să rămân la Dinamo, să aștept plecarea domnului Rednic, însă am preferat să joc. A venit oferta și am plecat. Au fost patru ani de zile cu evoluții foarte bune. Aproape jumătate din golurile mele din carieră le-am dat la Chiajna. Am marcat și împotriva lui Dinamo, unde am avut o ocazie și jumătate în șase luni. Am dat vreo șase goluri în al doilea sezon. A fost ca o descătușare.
- Cum este primarul din Chiajna?
- Vrea să le facă pe toate, însă am avut o relație bună cu el. Venea la antrenamente, stătea de vorbă cu băieții, însă țineam legătura doar cu staff-ul și cu domnul Tănase, care era președintele clubului.
- Vreun coleg notabil la Chiajna?
- Sigur, pe „Prințul” Cristea, pe care l-am avut coechipier și la U Cluj, dar și la Petrolul. Când am venit eu, el era deja la Chiajna. Ca nume, sigur, Artem Milveskiy, legenda lui Dinamo Kiev.
5goluri în 13 partide a reușit Milveskyi pentru „vulturii verzi” ai Chiajnei. Pentru Dinamo Kiev, a evoluat între 2002 și 2013, cucerind patru titluri și patru Cupe ale Ucrainei
- Se vedea că are un pedigree anume?
- Sigur că da. El și Obodo, care a jucat și el în Serie A. În respectivul sezon, am făcut un retur senzațional. Ne-am salvat de la retrogradare cu două etape înainte, ținând cont că echipa se salva foarte târziu de fel.
- Revenind la Adrian Cristea, pe care l-ai pomenit. Aceeași întrebare din registrul Budescu și Alibec. Talent enorm, dar a lipsit ceva. Care crezi că a fost motivul pentru care nu și-a atins potențialul maxim?
- El era tipul cu viața mondenă, îi plăcea prea mult să iasă în peisaj. Pe teren, era foarte serios, inclusiv la antrenamente. Nu păcălea, însă îi plăcea mai mult cu mingea. Avea execuții fine. Putea mult mai mult, însă era deja pe final de carieră la Chiajna, comportamentul lui fiind unul mult mai liniștit.
- Ai avut vreun moment în carieră în care te-ai simțit nedreptățit?
- Nu neapărat, poate au fost unele momente în care credeam că merit să fiu titular, însă antrenorul alegea altceva, însă astfel de momente nu m-au afectat foarte mult. Nu am avut parte de astfel de lucruri.
Pariuri și propuneri tendențioase
- La un moment dat, Steliano Filip povestea că a fost abordat într-un mall să primească un cartonaș galben. Ți-a propus cineva vreodată ceva de genul acesta?
- Nu am fost abordat, însă au existat niște discuții la o masă. Eram cu doi prieteni și câțiva cunoscuți. Ei discutau, ca o aluzie, că nu găsesc și ei pe cineva să ia cartonaș roșu, era nebunia asta. Erau discuții între ei, însă nu mi-au spus nimic mie concret. Le vorbeau ca să le aud. Bineînțeles, le-am spus că situația nu stă chiar așa. Nu poate să vină cineva de pe stradă la tine și să îți spună să iei un cartonaș roșu. Doar cineva care vrea să își pună capăt carierei poate face ceva de genul acesta.
- Ai colegi care au jucat la pariuri?
- Sunt, sigur. Se joacă la pariuri. Înainte jucam și eu, dar nu pe meciurile mele. Jucam pe partide din Italia, Spania. Nu prea mă pricepeam, de asta nu sunt fan al pariurilor sportive.
{{text}}