Andrea Raccagni Noviero (20 de ani), o ciclistă italiană, a publicat pe Instagram un mesaj emoționant legat de Muriel Furrer, ciclista elvețiană care a decedat în 27 septembrie, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism de la Zurich.
Lumea ciclismului a trecut printr-o tragedie imensă la finalul lunii septembrie, când Muriel Furrer (18 ani) a murit în timpul unei curse de șosea, desfășurate în cadrul Campionatelor Mondiale de la Zurich.
Andrea Noviero consideră că atât ea, cât și alți cicliști au o vină în această tragedie: „Îmi cer iertare față de Muriel și familia ei”
Pe o secțiune de coborâre, Furrer a suferit un accident care i-a provocat o accidentare gravă la cap, ieșind de pe pistă. Tânăra ciclistă a fost găsită după mai bine de o oră, în stare de inconștiență, și a fost transportată la Spitalul Universitar din Zurich, însă medicii nu au mai putut să o salveze.
La mai puțin de cinci luni după ce câștigase medalia de bronz la Campionatele Europene de la Cheile Grădiștei, în cursa de ștafetă-mixt, Furrer a murit în spitalul din Zurich.
Muriel Furrer înainte de o cursă FOTO Imago Images„Odată cu decesul lui Muriel Furrer, comunitatea internațională de ciclism pierde o rutieră cu un viitor strălucit în față. UCI și Comitetul de Organizare al Campionatelor Mondiale de Ciclism pe Șosea și Paraciclism 2024 transmit sincere condoleanțe familiei lui Muriel Furrer, prietenilor și Federației sale Swiss Cycling. Familia lui Muriel Furrer cere ca intimitatea lor să fie respectată în acest moment foarte dureros”, a notat, într-un comunicat, Uniunea Ciclistă Internațională (UCI).
La o săptămână după această tragedie, Andrea Raccagni Noviero, a publicat pe Instagram un mesaj legat de situația lui Furrer:
„Am vrut să fac o postare frumoasă cu niște poze de la experiența trăită la Campionatele Mondiale, dar încă de la început m-am gândit că nu e corect. A trecut o săptămână și, cu excepția câtorva articole, nimeni nu mai vorbește despre acest caz.
Dar acum este un lucru cert: o ciclistă ca mine a fost abandonată pentru mai bine de o oră și lăsată să moară, în ploaie și frig, în timpul celei mai importante curse a anului. Poate că această postare nu va ajuta așa cum îmi doresc, însă cel puțin îmi va da posibilitatea să îmi cer iertare față de Muriel și familia ei. Pentru că, așa cum am spus, asta este și vina mea și vina tuturor celorlalți cicliști care nu au vorbit niciodată pe față și clar despre problemele de siguranță”, a spus ciclista italiană.
„Practicăm un sport care deja este foarte periculos și în momentul în care începem o cursă știm riscurile la care ne supunem. Însă în această situație e mai mult decât atât. Înseamnă că oamenii care iau decizii nu sunt interesați deloc de siguranța noastră și au zero respect pentru viețile noastre. Iar noi acceptăm. Dar asta e ce ne dorim”, a mai menționat Noviero.
Uniunea Ciclistă Internațională a înființat în 2023 o entitate independentă dedicată îmbunătățirii siguranței
Înainte de accidentul în care s-a curmat viața lui Muriel Furrer, în precedentele 21 de luni, s-au mai consemnat încă două accidente mortale: cel al lui Gino Mader și cel al lui Andre Drege.
{{text}}