Nationala

Internaționalul U21 care a făcut senzație în Superliga e un fotbalist total atipic: „Am mers la concursuri de șah, cânt la pian și mă relaxez cu cubul Rubik în zi de meci”

Articol de Justin Gafiuc  —  miercuri, 09 octombrie 2024

Mijlocașul Petrolului, Mihnea Rădulescu, a fost convocat în premieră de Daniel Pancu la reprezentativa de tineret pentru meciurile cu Muntenegru și Elveția, decisive pentru calificarea la Euro 2025. Ploieșteanul răspunde pentru gsp.ro la un set de întrebări neconvenționale.

Mihnea Rădulescu a atras privirile după primele etape în tricoul Petrolului prin evoluții remarcabile și goluri de generic. Recompensa vine acum și printr-o convocare în premieră la lotul național U21, o promovare de la U19, unde ploieșteanul era deja un nume familiar. Iar înaintea întâlnirilor cu Muntenegru și Elveția, care pot trimite reprezentativa de tineret la Europeanul din Slovacia, Rădulescu a acceptat să treacă printr-un chestionar simpatic propus de gsp.ro.

Mihnea Rădulescu alături de părinți după un meci acasă al Petrolului. Foto: arhiva personală

”Mi-am ajutat familia să-și renoveze casa, apoi mi-am luat un Mercedes CLA”

- Mercedes sau Ferrari?
- Aș spune Ferrari, dar deocamdată conduc un Mercedes CLA din 2021. Înainte de a-mi cumpăra această mașină, am avut însă alte priorități. Mi-am ajutat familia pentru renovarea casei, rearanjarea curții și mi-am pus bani deoparte pentru un apartament propriu. Oricum, dacă voi strânge suficiente fonduri, am de gând să investesc în imobiliare. Trebuie să ai din ce trăi, fiindcă, Doamne ferește!, nu știi niciodată ce se întâmplă în fotbal.

- Vin sau bere?
- Nu prea le am cu berea, așa că aleg un pahar de vin roșu.

- Câine sau pisică?
- Câine, am și unul tare pufos acasă.

Mihnea Rădulescu conduce un Mercedes CLA, cumpărat la sfârșitul anului trecut

- Alb sau negru?
- Alb, că parcă iese mai mult în evidență.

- Ceai sau cafea?
- Ceai!

- Facebook sau Instagram?
- Instagram, că e mai la modă.

”Am participat la concursuri de șah în școala generală”

- Cardio sau greutăți?
- Cardio! Sunt mai pe viteză, tehnică, dribling. Mai trebuie să lucrez la partea fizică, la acumularea de masă musculară.

- Să te relaxezi la plajă sau să mergi într-un parc de aventuri?
- Relaxare! De exemplu, am fost în vacanță vara aceasta în Dubai și am preferat un program mai soft. Pe plajă, la un mall, am vizitat Burj Khalifa. Am pe listă pentru viitor Ibiza și Maldive.

- Comedie sau thriller?
- Prefer comediile. Și documentarele! L-am văzut recent pe cel despre Manchester City. A fost absolut minunat și captivant. Nu te poți desprinde din fața ecranului până la sfârșit.

- Paris sau Las Vegas?
- Paris! Mai romantic, mai pe sufletul meu.

- Poker sau șah?
- Șah, clar! Am fost și la concursuri în timpul școlii generale. E un sport care te ajută foarte mult să-ți dezvolți gândirea.

- Rock sau manele?
- Manele, de ce să mint?! Îmi place, de exemplu, Bogdan de la Ploiești. Mai ales că a fost și junior la Petrolul!

”M-am jucat puțin pe clapele unui pian în deplasarea de la Craiova”

- Să te teleportezi 500 de ani în viitor sau în trecut?
- În viitor mi se pare mult mai interesant. Lumea e într-o schimbare atât de rapidă la toate nivelurile, încât ar fi tare atrăgător să știi dinainte cum va arăta planeta peste 500 de ani.

- Chitară sau pian?
- Pian! Am și luat câteva lecții, mi-ar plăcea să învăț și mai mult. În urmă cu câteva săptămâni, când am jucat la Craiova, am găsit un pian în holul hotelului și m-am și jucat puțin pe clape în fața colegilor. A fost simpatic.

- Cum te relaxezi înaintea unei partide?
- Am întotdeauna în bagaj un cub Rubik, pe care-l rezolv de două ori. Și ascult muzică în căști. Sunt cele două tabieturi de care nu mă rup niciodată în ziua unui meci.

- Șah, cub Rubik, exact elementele pe care Radu Drăgușin le-a adus și în cantonamentul naționalei mari. Ai deja acolo un adversar pe măsură, dacă vei face pasul mai departe!
- Da, o să am cu cine să mă duelez. Mi-ar plăcea să merg și eu pe urmele lui Radu. A plecat de jos, a traversat toate etapele corecte într-o carieră și a ajuns la o vârstă fragedă în cel mai tare campionat din lume. Ar fi extraordinar să devenim colegi la lot.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.