Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

A fost la antrenamentele conduse de Șumudică la Rapid și a rămas șocat: „Nu pot să-mi explic”

Marius Șumudică/ foto GSP

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 07 octombrie 2024

Viorel Moldovan, președintele de la Rapid, a asistat la antrenamentele conduse de Marius Șumudică și a rămas impresionat de calitatea jucătorilor echipei giuleștene.

Moldovan nu își explică de ce jucătorii de la Rapid nu arată în timpul meciurilor ceea ce fac la antrenamente. Fostul atacant a rămas impresionat de calitatea fotbaliștilor lui Marius Șumudică.

Viorel Moldovan: „Am văzut antrenamentele și chiar vă pot spune că sunt șocat”

„Am văzut antrenamentele și chiar vă pot spune că sunt șocat. Nu înțeleg de ce nu reușesc să transmită în joc 80 la sută din ce arată la antrenament. Ar fi suficient. Au o calitate deosebită. Nu înțeleg ce se întâmplă când începe meciul. O circulație a balonului extraordinară la antrenament. Se lucrează foarte bine. Dacă computerul (n.r. - capul) nu funcționează, se blochează tot.


La Botoșani parcă aveau ceață în fața ochilor în repriza a doua. Totul este la nivel mental. Problema apare de la transmisia computerului”, a declarat Viorel Moldovan, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport. Președintele Rapidului a insistat din nou că problema la echipă e lipsa omogenității

Eu consider că avem un lot foarte bun, dar e nevoie de timp pentru a crea o echipă competitivă. Rezultatele nu ne-au avantajat, mai mult ne-au dezavantajat. Noi nu avem un nucleu pentru a forma o echipă. Au plecat mulți jucători, au venit mulți jucători.



- Viorel Moldovan, președinte Rapid

Moldovan a explicat transferul lui Alexandru Dobre

Viorel Moldovan a explicat și motivul pentru care Rapid l-a transferat pe Alexandru Dobre, jucătorul care poate evolua ca extremă dreapta și extremă stânga. Jucătorul cu două meciuri la națională a venit liber de contract, după despărțirea de Famalicao.


„Rațiunea aducerii lui Dobre e că aveam nevoie de încă un jucător de bandă. Noi avem acum 4 jucători de bandă, N'Jie, Patrila, Pop și Dobre. Aveam nevoie de un jucător pe acele poziții”, a mai declarat Viorel Moldovan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.