Liga 1

Gigi Becali a aflat cât trebuie să plătească pe Louis Munteanu și a reacționat: „Am niște informații, poate aude și Fiorentina”

Gigi Becali

Articol de Romeo Ene  —  miercuri, 09 octombrie 2024

Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului, a intrat în direct și a vorbit despre posibilitatea ca Louis Munteanu (22 de ani) să ajungă la FCSB. Zilele trecute, Ioan Varga, patronul CFR-ului, a anunțat faptul că atacantul vicecampioanei costă 7 milioane de euro.

Becali l-a contrazis și a explicat faptul că a avut niște informații potrivit cărora Munteanu ar costa 2,5 milioane de euro. În aceste condiții Becali ar fi dispus să-l transfere la FCSB pe atacantul care a înscris 5 goluri pentru ardeleni în acest sezon în 10 meciuri în toate competițiile.

Gigi Becali, despre prețul cerut de Varga pentru Munteanu: „Prost nu e cine cere”

Finanțatorul roș-albaștrilor a explicat faptul că dacă va putea îl va aduce în pauza de iarnă pe Louis Munteanu. Patronul a încercat să-l transfere inclusiv în vară, însă atacantul a ales-o pe CFR.

„Eu dacă pot îl iau. Orice om cere, e prost cine cere? Cine cere e deștept, cine e prost dă, eu nu sunt prost. Am avut niște informații că îl pot lua cu 2,5 milioane de euro. Nu pot să spun mai multe, Varga e prietenul meu, nu vreau să vorbesc mai mult. Îl iau dacă e atât, cu 7 nu-l iau. Munteanu joacă și-n dreapta și-n stânga.

Nu vreau să vorbesc mai multe pentru că aș implica și impresarul. Poate aude și Fiorentina de lucrul ăsta”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Gigi Becali, înainte de Dinamo - FCSB: „Avem un plus”

Patronul campioanei României a prefațat și derby-ul cu Dinamo, programat duminică, 20 octombrie, de la 21:00, pe Arena Națională. Becali este convins de faptul că echipa lui pornește cu prima șansă și a explicat cum va aborda partida.

„Șut începe antrenamentele mâine sau luni. Ngezana o să joace cu Dinamo, și-a revenit, nu am vrut să riscăm cu el. Nicolescu e un om așa foarte echilibrat, îmi place de el, e un om realist. E normal să spună că e echilibrat, că e un derby. Normal, ca valoare, cu încrederea pe care am câștigat-o, avem noi un plus.

Vreau 9 puncte cu Dinamo, Rangers și Rapid. Dacă ar fi să pierdem un meci l-aș alege pe cel cu Rangers. Nu mă mai interesează banii, mă interesează campionatul și jocurile din Europa pe care le joc acasă pentru suporteri, nu pentru bani. Suntem ca și calificați, o să vedeți. Trebuie să ne ridicăm în campionat”, a adăugat Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.