Fotbal   •   Liga 1   •   PRIETENII LUI OVIDIU

Ce cadou de nuntă a primit George Simion de la Gigi Becali: „Cred că au fost 2 tone. Am trecut tot în declarația de avere!” » De ce l-a luat în partid

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 10 octombrie 2024

George Simion (48 de ani), candidatul AUR pentru funcția de președinte al României, a dezvăluit la edițiile speciale „Prietenii lui Ovidiu” dedicate alegerilor că l-a cooptat în partidul său pe finanțatorul FCSB, Gigi Becali. Acesta o să fie pe listele AUR pentru un loc în Parlamentul României la alegerile care vor avea loc pe 28 noiembrie.

Liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor a spus și că Becali n-a vrut să vină la nunta lui de pe 27 august 2022, dar că i-a făcut cadou două tone de brânză! George Simion a trecut în declarația sa de avere darul de nuntă, care s-a ridicat la 400.000 de euro!

- Domnule Simion, cum e cu Gigi Becali? Care înțeleg că acum a aderat la partidul dumneavoastră.

- E membru AUR.

- Pentru cine nu știe, domnul Simion a avut o nuntă extinsă. Să zic așa, o nuntă populară, cu sute, cu mii de participanți. Câtă lume a fost, până la urmă?

- Nu știm. Am avut 12.000 de magneți, pe care i-am dat ca un fel de mărturie la intrarea în perimetru. I-am dat pe toți, dar nu știm câți au intrat, câți au ieșit, n-am calculat, ne bucurăm că toată lumea s-a simțit bine.


- Bun, e adevărat că Becali v-a trimis, nu știu câte, zeci de kilograme de brânză, sute?

- Cred că două tone au fost.

- Două mii de kilograme??

- Da, am calculat totul pentru 20.000 de oameni. Și de asta am...

- Și toată brânza a fost dată de Gigi Becali? Cadou?

- Da, cadou, dar de nuntă. L-am inclus în declarația de avere de la nuntă. Pe domnul Becali l-am invitat la nuntă și a zis că nu mai participă la nunți, la botezuri, la petreceri, că duce o viață, așa, mai de pustnic și că se va retrage la un moment dat la o mănăstire.


- Bine, astea sunt povești cum că va vinde FCSB-ul... sau Steaua, cum îi zice el.

- Asta e ca și cu stadionul Dinamo, că se va face un nou stadion Dinamo. Nu mai urmăresc lumea fotbalistică așa de des cum o făceam înainte, când cumpăram în fiecare zi ziarul. Erau alte vremuri.

- Acum nu mai aveți ce să cumpărați.

- Din păcate... păcat!

- Să ne întoarcem.

- Și domnul Becali a zis: "Îți trimit bani cât ai nevoie". Am zis că nu am luat niciodată bani de la domnul Becali.

- N-a sponsorizat nici partidul?

- Nu. Până în acest moment, nu! Dacă o va face, o va face sub formă de împrumut, la notar, legal, cum trebuie.

- Dar e membru AUR?

- E membru AUR, s-a înscris. Este foarte posibil să candideze pe un loc de parlamentar, să vedem, București, Ilfov sau în altă parte. Să vedem cum facem în momentul depunerii candidaturii.

- Domnule Simion, l-ați luat pentru notorietate sau și-a cumpărat locul?

- L-am luat pentru că mă interesează să luăm cât mai multe voturi. Cu siguranță, este o persoană populară, simpatizată de un număr important de români. Că va contribui financiar, foarte bine! Cât mai mulți oameni de afaceri, cât mai mulți oameni cu bani sper să o facă.

- Deci îl sprijiniți pe Becali? E un raport reciproc, să zic așa?

- Domnul Gigi Becali...

- Deci nu și-a cumpărat locul?

- Îmi sprijină candidatura. Cu siguranță, o să aibă o pondere electorală. El a candidat din partea USL-ului în 2012 și, la fel, a luat voturi multe. A fost un calcul politic. Mă bucur că a vrut. Prima oară când am vorbit cu dumnealui nu-și dorea o revenire în politică. M-a ajutat și el cu ce sfaturi a avut pentru că am vorbit în anii aceștia.

- Acum, și 2000 kg de brânză ori 40 de lei. Cât e kilogramul de brânză?

- Ultima oară când am fost în piață cu Ilinca am luat brânză de 35 de lei kilogramul.

- Să zicem 40.

- Era și mai ieftină, de 20. Acum nu știu de care o fi fost. Toată lumea mi-a zis că a fost foarte bună și a fost un element de culoare.

Urmărește aici toată emisiunea cu George Simion

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.