Unirea Slobozia caută să își asigure o poziție cât mai bună la sfârșit de an în condiții dificile de efectiv.
Adrian Mihalcea nu are la dispoziție un lot numeros și va fi lipsit, până în primăvară, de doi jucători importanți.
Cristi Bărbuț (29 de ani) și Ariel Lopez (29 de ani) au fost operați și vor putea reveni pe gazon anul viitor.
Unirea Slobozia, amical cu Farul în pauza competițională
Pauza competițională aduce pentru Unirea Slobozia un meci amical cu o colegă de eșalon.
Jocul cu Farul Constanța se dispută la Ovidiu, vineri, de la ora 14.00. Cele două formații se văd, apoi, oficial, în prima etapă a returului în partida programată la Clinceni.
Imediat după dubla naționalei României, pentru Unirea Slobozia urmează meciul cu Poli Iași, care va avea loc luni, 21 octombrie, de la ora 18:30.
Unirea Slobozia este pe locul 14 în acest moment, cu 12 puncte după primele 12 etape.
Se așteaptă câștigătorul licitației
Unirea Slobozia așteaptă anunțul legat de câștigătorul licitației pentru efectuarea lucrărilor necesare la stadionul din Slobozia.
„Zilele următoare ar urma să se stabilească numele câștigătorului licitației legată de lucrările necesare obținerii omologării stadionului din Sloboza. Ziua revenirii acasă este, clar, departe”, a punctat, pe această temă, președintele Unirii, Ilie Lemnaru.
{{text}}