Fostul manager al lui Liverpool, 57 de ani, va fi instalat de Red Bull în funcția de „Șef al Fotbalului Global”, începând cu 1 ianuarie 2025.
După despărțirea de Liverpool, Jurgen Klopp declara că-și ia un an sabatic. Dar n-a rezistat departe de fotbal decât câteva luni. Concernul Red Bull a reușit să-l convingă cu un contract pe 5 ani și cu un proiect interesant.
Jurgen Klopp va monitoriza activitatea cluburilor aflate în portofoliul Red Bull
De la 1 ianuarie 2025, cel mai popular antrenor al Germaniei va deveni „Șef al Fotbalului Global”, funcție din care va monitoriza îndeaproape activitatea cluburilor aflate în portofoliul gigantului austriac de băuturi energizante.
Este vorba despre RB Leipzig (Germania/99 la sută din acțiuni deținute de Red Bull), RB Salzburg (Austria/fost 100% în proprietatea Red Bull, acum doar sponsor, din motive tactice), Leeds United ( Anglia/mai mult de 10%), Red Bulls New York (SUA/100%), Red Bull Bragantino (Brazilia/100%) și Omiya Ardija (liga a treia din Japonia/100%)
Salariul lui Jurgen Klopp la Red Bull va fi undeva între 8 și 11 milioane de euro pe an
Potrivit revistei Sport Bild, la cluburile imperiului Red Bull din Brazilia, Japonia și SUA, Klopp va avea acces direct la antrenori și la echipe. Dar la Leipzig și Salzburg își va asuma doar un rol de consilier. Publicația germană a dezvăluit joi și salariul pe care tehnicianul german îl va primi de la concernul austriac.
Astfel, el va încasa între 8 și 11 milioane de euro pe an. Cifre mult inferioare celor de la Liverpool, unde era plătit cu 20-22 de milioane de euro pe sezon, dar justificate de faptul că nu va mai fi implicat în operațiunile de zi cu zi, ci va avea un rol de analist, strateg și consultant.
Jurgen Klopp: „Voi fi un mentor pentru antrenori și conducerile cluburilor Red Bull”
Klopp și-a definit astfel rolul pe care-l va avea în cadrul Red Bull: „Voi fi în primul rând un mentor pentru antrenorii și conducerea cluburilor Red Bull, dar în cele din urmă fac parte dintr-o organizație unică, inovatoare și orientată spre viitor”.
În comparație cu cei aproape 9 ani petrecuți pe Anfield Road (2015 - 2024), tehnicianul german va avea multă libertate la Red Bull când vine vorba de timp și spațiu.
{{text}}