Aymeric Laporte, 30 de ani, campion european alături de naționala Spaniei, avertizează că jucătorii iau în calcul greva, ca răspuns la numărul din ce în ce mai mare de meciuri și de competiții. La fel amenințase colegul Rodri în urmă cu o lună, la precedenta acțiune a echipelor naționale. Între timp, mijlocașul lui Manchester City s-a accidentat grav.
Numărul în creștere de meciuri și de competiții, mai ales că în acest an a debutat noul format al Ligii Campionilor, iar în 2025 va avea loc în premieră varianta extinsă a Campionatului Mondial al Cluburilor, provoacă fotbaliștii să protesteze.
A făcut-o Rodri, care în septembrie a spus că „dacă va continua așa, vom ajunge într-un punct în care nu vom avea altă opțiune decât greva”, acum a venit rândul altui campion european, Aymeric Laporte, legitimat la Al Nassr.
Declarațiile explozive ale lui Laporte au venit înainte de meciurile Spaniei din această lună, cu Danemarca (12 octombrie), respectiv Serbia (15 octombrie).
Aymeric Laporte avertizează: „Greva este singura soluție pe care o vedem!”
„Adevărul este că vorbim despre asta din ce în ce mai mult. Chiar am vorbit între noi la această acțiune.
Greva este singura soluție pe care o vedem pentru a opri asta. În fiecare an devine mai rău, este adevărat că este puțin complicat pentru jucători.
Pentru jucătorii din Champions League sunt două meciuri în plus, în caz că vor juca acel play-off. În calendarul naționalelor a fost adăugată Nations League, apoi vom avea Campionatul Mondial al Cluburilor. Sunt multe, multe meciuri.
Având în vedere că am avertizat, nu ar trebui să fie surprinși. Cred că fotbalul este conceput mai mult cu gândul la aspectele financiare decât la grija pentru jucători.
Ar trebui să ne gândim puțin la jucători, ar trebui să o facă mai ales cei care văd fotbalul ca o afacere și vor să vadă jucători grozavi pe teren. La final ajungem la 70 sau 80 de meciuri într-un sezon, ceva care nu sustenabil”, a transmis Laporte la RMC Sport.
„Sigur că pentru spectatori e bine, dar trebuie să ne gândim că ritmul și calitatea scad, ca urmare a oboselii acumulate. Sunt multe probleme cu accidentările, jucătorii nu sunt suficient de protejați”, a completat colegul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr.
Afirmațiile lui Laporte vin și în contextul în care Spania a pierdut în ultimele săptămâni doi oameni de bază, esențiali în drumul spre cucerirea Euro 2024. Atât Rodri, cât și Dani Carvajal au suferit rupturi ale ligamentului încrucișat anterior al genunchiului, o accidentare în urma cărora vor sta pe tușă până la 1 an.
{{text}}