Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre sentimentele de tristețe care îl încearcă, după ce Rafael Nadal (38 de ani) și-a anunțat retragerea din tenis. Pentru el, spaniolul a fost cel mai fair-play sportiv pe care l-a văzut.
Cristian Tudor Popescu consideră că tenisul nu va mai fi la fel fără Nadal, asta în condițiile în care Roger Federer s-a retras în 2022. Nu pune la îndoială calitățile pe care tenismenii din noua generație le au, făcând referire în special la Alcaraz și Sinner, dar spune că aceștia „nu au o poveste”, precum au avut cei doi. Spune că este tot mai greu să scrie despre tenis, dar și să îl privească.
Gazetarul îl „înțeapă” pe Novak Djokovic, despre care spune că nu a dat dovadă de aceași atitudine sportivă pe care au avut-o Nadal și Federer.
Rafael Nadal, numărul unu pentru Cristian Tudor Popescu: „Pentru mine, pierderea e iremediabilă”
„Îmi este din ce în ce mai greu să scriu despre tenis după retragerea lui Federer, iată că acum pleacă și Nadal. De ce? Pentru că băieții aștia care au prim-planul sunt foarte buni, excepționali, talentați, vorbesc de Alcaraz, Sinner și ceilalți, dar știți ce le lipsește? Nu au o poveste. Atât Federer cât și Nadal făceau o poveste din meciurile lor.
De aceea îmi placea atât de mult să scriu de meciurile lor, aveam ce să povestesc. Aici, nu prea am. Pot doar să fac observații tactice, despre loviturile lor, dar cam atât. Nadal este un monument al sportivității. Este sportivul de cea mai mare sportivitate pe care l-am văzut. Este jucătorul cu cel mai puternic psihic din tenis. Nu a jucat nicio minge în atâția ani în dorul lelii, ca să o zic și pe asta. A pus totul în joc pentru fiecare minge.
Îndârjirea asta a lui nu am văzut-o la niciun sportiv. Să ai acesta determinare meci după meci, lună după lună, să nu îți cedeze creierul după atâta încordare. Atâta agresivitate pe teren. Vorbesc iar de jucătorii tineri, foarte talentați, buni, dar unii mă enervează când văd ce atitudine au față adversari, față de arbitru. Unii țipă la arbitru, îl amenință că nu o să mai arbitreze niciodată, cel puțin nu pe ei.
Nadal nu a avut această presiune negativă asupra adversarului. Vorbim de Nadal, dar putem vorbi și de Federer, care a avut aceeași atitudine, nu însă și alții. Mă opresc aici. Pentru mine, pierderea e iremediabilă. Mă uit mult mai puțin la tenis. Djokovic, din punct de vedere fizic, poate să mai reziste încă doi-trei ani. Poate câștiga un Grand Slam și la 40 de ani. Dar se pune problema psihicului, cât va mai putea menține dorința asta de a câștiga. Trebuie să fie pur și simplu încordat mușchiul creierului”, a spus Cristian Tudor Popescu, la emisiunea Fotbal Club.
Cristian Tudor Popescu, despre două momente din cariera lui Rafael Nadal care l-au marcat: „Nu pentru că a câștigat, ci pentru ce a jucat acolo”
„Sunt două meciuri ale lui Nadal, dar nu pentru că a câștigat, ci pentru ce a jucat acolo. Unul la Monte Carlo, cu Djokovic. La sfârșitul jocului eram istovit după ce a pur și simplu mă durea pe mine când îi vedeam pe cei doi cum au luptat timp de 3 ore și ceva.
La al doilea, îmi vine în primul rând o privire. Juca la Wimbledon într-un tur mic. Juca cu un neamț. La un moment dat, servește. Și arbitrul îi dă punctul adversarului, dar era una dintre acele decizii pe care le înțelegi cu greu. Nadal fusese clar dezavantajat. Nadal i-a spus «domnule nu se poate așa ceva». Arbitrul a spus «așa am văzut. La care Nadal nu îl înjură, nu scoate adidasul să arunce după el.
S-a uitat la el mai mult de 10 secunde, nu a făcut nimic, nu era ură. S-a uitat mai mult de 10 secunde fără să clipească, fiind cel mai cinstit jucător pe care l-am văzut, i-a pus o oglindă în față încât să vadă ce a făcut. Arbitrul nu s-a mai putut uita la el. S-a dus să servească și a reușit 3 ași. După acest act de bravură, nici măcar nu s-a uitat la arbitru la modul vezi ți-am arătat eu. S-a dus la bancă și a luat loc”, a mai spus CTP.
{{text}}