Portretul lui Rafael Nadal, într-un text senzațional în El País: „Pentru Federer, sculptat de zei, fracul a venit ca un standard. Rafa, un muritor, și l-a confecționat singur”

Rafael Nadal (38 de ani) și-a anunțat retragerea din tenis, urmând să dispute ultimele partide în turneul final al Cupei Davis, în noiembrie, la Malaga. Cotidianul spaniol El País a publicat un portret amplu al celui care a câștigat 22 de titluri de Grand Slam în carieră, evidențiindu-i toate laturile: sportivă, umană, socială.

Unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, Rafael Nadal, și-a stabilit punctul terminus al carierei: turneul final al Cupei Davis (19-24 noiembrie), acolo unde Spania va întâlni Olanda în „sferturi”.

Anunțul emoțional făcut de iberic joi, 10 octombrie, a parcurs Ecuatorul sportului, nu doar al tenisului, iar unul dintre cele mai influente cotidiene din Spania, El País, a compus prin cuvintele așternute de Alejandro Ciriza un portret complex al lui Nadal.

Sportiv, amic, legendă, figură socială, a făcut milioane de oameni să strângă pumnul alături de el. Nu a avut unanimitate, dar a câștigat respect.

Textul integral din El Pais, ediția tipărită sau pentru abonații online, mai jos:

„Duminică, iunie, la mijlocul după-amiezii. Primăvară, Bois de Boulogne, Paris. De aproape două decenii, conversația spaniolă de după cină este însoțită de același cântec, care a devenit de-a lungul anilor imnul unuia dintre cele mai prestigioase turnee de tenis: jeu-set-match, Nadal.

Mallorcanul sărbătorește în centrul Arenei Philippe Chatrier, cu brațele încrucișate și bicepșii umflați, strângând pumnii și dinții și strecurându-se din nou în casele tuturor, ale celor care urmăresc sportul, dar și ale celor care nu o fac. Pentru că povestea nu era doar despre tenis. «A făcut-o din nou», e reacția generală.

Scena se repeta în acele dimineți de luni, când succesul era localizat la Melbourne, sau în acele după-amiezi de Wimbledon sau în acele seri de duminică de la New York. Game-set-match, Nadal. Încă o ispravă, mai multe trofee. Nu contează limba. De când a intrat în elită - abia ajuns la maturitate - și a pus în șah domnia solidă a geniului Roger Federer, acum mai bine de douăzeci de ani deja, acel tânăr cu aer de Tarzan, puternic și bronzat, cu părul în vânt și în tricou fără mâneci, a devenit progresiv o referință universală. De ce?

«Fiindcă pentru el nu există limite. Rafa traversează toate frontierele imaginabile și inimaginabile, cele pe care rațiunea și logica nu le pot atinge. El este clădit din alt material. Este unic», spune Àlex Corretja, referindu-se la valul expansiv al unui competitor sedus de principiul de bază al profesiei sale, de ceva atât de simplu și atât de complex în același timp: să te autodepășești zi de zi, să ridici ștacheta cu un milimetru mai sus.

Pentru că dincolo de șirul nesfârșit de adjective care i-au însoțit mereu triumfurile, impactul sportiv al lui Nadal poate fi explicat pe baza elementarului: autodepășirea.

„Ace, bisturie, recuperări; radiofrecvențe, infiltrații, durere și iar durere”

Puțin contează circumstanța, că a fost condus cu două seturi, că a fost în corzi, că a stat luni de zile la infirmerie sau că îl chinuia piciorul, printre alte dificultăți fizice. Ace, bisturie, recuperări; radiofrecvențe, infiltrații, durere și iar durere.

În paralel, lecții de anatomie și compania neplăcută a unor nume ciudate, de la Müller-Weiss (scafoid) la Hoffa (genunchi). A suferit el, și alături fanul, care a făcut din angoasa altcuiva propria suferință.

Oricum, Nadal era acolo, maestru al reintegrării, pentru a-i face pe alții să creadă și mereu gata să mai trimită o minge înapoi. Puțini cunosc mai bine decât el drumul revenirii. Puterea de convingere. Dacă el a avut încredere, atunci aveau și ceilalți. O chestiune de credință care a devenit internațională, chiar dacă el se definește drept «un băiat de provincie» crescut în Manacor.

Acolo, sub codurile particulare ale insulei - «oameni rezervați și neîncrezători», spun localnicii - s-a născut povestea unchiului strict și a nepotului stoic, a formulei simple și a antrenamentului spartan: cu cât e mai multă muncă, cu atât mai bune sunt rezultatele.

De la un mic club din Mallorca la infinit. «Era diferit, agresiv. Se lupta pentru orice. L-am descoperit devreme, când avea 14 ani. Dar dincolo de curajul și talentul pe care le avea, m-a frapat capacitatea lui de a asculta”, își amintește Jordi Arrese, omul care i-a permis să debuteze în Cupa Davis, în 2004, la Brno (Cehia). Încă de pe atunci, el se remarca prin «hiperactivitate», prin «încredere în sine» și prin faptul că era «foarte construit» fizic, potrivit apropiaților săi, care fac aluzie și la un amestec de «personalitate» și «timiditate» care persistă până în prezent.

Cei care îl cunosc bine pe Rafel - așa i se spune în cercul său intim, datorită foneticii mallorchine - îl definesc ca pe un om înrădăcinat în mediul său și în apropiații săi, foarte familiar, care a reușit să își păstreze echilibrul în ciuda caracterului excepțional al realizărilor sale - are aceiași prieteni dintotdeauna, printre care și fostul jucător Tomeu Salvà - și a dimensiunii persoanei sale publice: «Își amintește de unde vine, i s-a insuflat de când era copil».

Iubitor al mării, este pasionat de navigație și de bărci, iar în bucătărie se pricepe cel mai bine să gătească pește.

Rareori ratează un meci al lui Real Madrid, se bucură de muzica pachangaa cu prietenii săi - a jucat în echipele de tineret din Manacor - și este un consumator vorace de tot felul de evenimente sportive; unul dintre cele care îl atrag cel mai mult este Cupa Ryder la golf, disciplină la care se pricepe, până într-acolo încât anul acesta a fost proclamat campion al Balearelor la categoria amatori.

Unul dintre modelele sale este Tiger Woods - «Nu am avut niciodată mari idoli, dar dacă ar trebui să spun unul, acesta ar fi el» - și îl admiră, de asemenea, pe prietenul său Pau Gasol, cu care s-a împrietenit în timpul filmării unei reclame Nike și cu care împarte o afacere gastronomică. Tatăl său, Sebastià, și agentul său, Carlos Costa, se află în spatele întregii strategii economice a jucătorului de tenis, care, de ceva timp, își consolidează profilul de afaceri.

Nadal provine dintr-o familie bogată - sticlă și investiții imobiliare, înainte de succesele din tenis - și prin holdingul Aspemir investește în peste o duzină de companii - turism, agrement, locuințe de lux, audiovizual sau energii regenerabile, pe lângă academia pe care a deschis-o în 2016 la Manacor. De asemenea, este cunoscut pentru camaraderia sa cu regele emerit și cântărețul Julio Iglesias, precum și pentru legăturile sale cu Florentino Pérez.

În lumea tenisului, statutul său în spatele ușilor închise a fost la maximum. Numele său a impus întotdeauna mult respect în rândul colegilor, angajaților ATP, jurnaliștilor și personalului de la turnee. Nu au lipsit nici criticile din culise.

La sosirea sa, s-a împrietenit cu jucătorii latino-americani - în special cu argentinianul Juan Pico Mónaco -, s-a bucurat de compania găștii spaniole - Moyà, Marc López, Feliciano, Verdasco și Pablo Andújar, printre alții - și, pe măsură ce anii au trecut și el s-a maturizat, buna sa relație cu Federer s-a consolidat. Desigur, nu totul e fericire.

În linia generală, elvețianul laudă foarte mult virtutea de a ști să se reinventeze a vârtejului care i-a devenit nemesis, un exemplu de perseverență și competitivitate extraordinare. «A tins să transmită seriozitate, tenacitate și etică pe pistă, o sensibilitate incontestabilă față de anumite cauze la care a colaborat, precum și un conservatorism evident în opiniile sale sociopolitice și în relația cu anumite sectoare ale puterii.

A intrat în forță în fiecare casă prin sudoare, loviturile plecate din racheta sa și titluri, prin spiritul său de sacrificiu ireductibil

Toate aceste aspecte îi conferă personajului un caracter complex, departe de aparenta frivolitate a unei părți a celui mai popular sport profesionist», spune Xavier Pujadas i Martín, doctor în istorie contemporană al Universității din Barcelona, specializat în sport.

Ca și Miguel Indurain la vremea sa, el a intrat în forță în fiecare casă prin sudoare, loviturile plecate din racheta sa și titluri, prin spiritul său de sacrificiu ireductibil și prin capacitatea sa de a scăpa din situații aparent terminale. Cu toate acestea, proiecția sa ca simbol mondial merge mult dincolo de victorii.

Convertit deja în coloana vertebrală a istoriei sportului spaniol, Nadal va fi recunoscut pentru darul său de a se regenera și pentru efortul pe care l-a făcut pentru a depăși dificultăți nesfârșite. Problema sa cronică la scafoid i-a prezis un drum scurt, dar el nu a renunțat niciodată. Pentru Federer, sculptat de zei, fracul a venit ca un standard; Rafa, un muritor, și l-a confecționat singur. Nadal, sinonim al mândriei. De a se ridica iar și iar”.