Boris Becker (56 de ani), Alex Corretja (50 de ani) și Mats Wilander (60 de ani), toți experți Eurosport, și-au povestit amintirile cu Rafael Nadal, cel care se va retrage la finalul acestui an, după ce va evolua în Cupa Davis.
Rafael Nadal este extrem de iubit în lumea sportului mondial, iar mesajele de după anunțul lui o dovedesc din plin. Eurosport i-a rugat pe expeții săi în tenis să identifice amintirile cele mai dragi lor cu spaniolul, care a câștigat 22 de trofee de Mare Șlem în carieră.
Când l-a impresionat pe Boris Becker
Boris Becker, care a spus că a primit anunțul retragerii lui Nadal ca pe un pumn în stomac, și-a amintit de momentul când l-a cunoscut pe Rafa. „Unchiul său Toni mi l-a prezentat. Pe atunci, Rafa lovea cu două mâini și pe forehand. Dar ce m-a uimit încă de atunci a fost atitudinea sa intransigentă, ambiția sa, motivația, dorința de a lupta. Și faptul că era întotdeauna pregătit să alerge pur și simplu un pas mai departe decât adversarul său. Era incredibil după câte mingi alerga și, în cele din urmă, juca întotdeauna până la capăt”, a spus germanul care a câștigat în carieră șase trofee de Mare Șlem.
Când i-a indus un episod panică lui Mats Wilander
Mats Wilander a povestit și el un episod mai puțin cunoscut: „Cea mai bună amintire pe care o am despre Rafa vine din primul an în care a ajuns în finala de la Roland Garros, și juca cu Mariano Puerta, în 2005. Vineri seara, echipa lui a venit și m-a întrebat dacă vreau să lovesc cu Rafa mâine, sâmbătă, ziua finalei feminine. Se pare că nu mai era nimeni prin preajmă. Așa că, bineînțeles, am spus da”.
Apoi a continuat: „Eu jucam în turneele destinate legendelor, așa că loveam un pic... Eram atât de emoționat. Și asta pentru că, evident, loviturile și topspin-ul sale erau nebunești. Dar intensitatea lui m-a făcut să mă tem că nu voi reuși să pun o singură minge în teren.
Mi-am zis: «Acestava fi cel mai prost antrenament pentru Rafa, iar el va încerca să câștige trofeul». Așa că am intrat în panică. Forehand-ul meu era în gard sau în partea de jos a fileului de fiecare dată. Iar cu reverul puteam doar să rămân în schimb pentru că îmi puteam folosi mâna stângă. Aceasta este cea mai frumoasă amintire a mea despre Rafa. Și din acea zi, el a creat amintiri din ce în ce mai bune în ceea ce privește caracterul său și, desigur, ca jucător în ochii mei”.
Antrenamentul cu Alex Corretja la care a spart o minge
Alex Corretja, care i-a fost mult mai apropiat, a povestit: „Am multe amintiri cu Rafa, dar prima este când l-am cunoscut în persoană. Ne-au spus: vine Rafa Nadal, un puști tânăr, și va purta steagul Spaniei în finala Cupei Davis. În probabil cel mai tensionat moment al carierei mele, împreună cu coechipierii mei din Barcelona, apare Rafa, ne salută, abia ne privește în ochi, foarte timid, foarte rezervat, dar observă mult, se uită constant la tot ce mișcă în jurul lui. Acela a fost primul moment în care l-am cunoscut pe Rafa mai personal.
Câteva luni mai târziu am reușit să mă antrenez cu el și era o zi de iarnă, foarte rece în Barcelona, în San Juan del Vallés, în centrul de înaltă performanță. Stabilisem să ne antrenăm cu el într-o zi de luni. Am ajuns purtând o căciulă, o eșarfă, o geacă și l-am găsit pe Rafa, la ora 9:05 dimineața, cu racheta în mână, un tricou scurt și pantaloni scurți. «Rafa, omule, ce faci deja așa?»
El îmi spune: «Sunt gata, m-am încălzit deja». Ei bine, nu mă grăbesc, el este pregătit și când îi arunc prima minge, el joacă o dreaptă, o lovește direct și sparge mingea. Opresc mingea și îi spun: «Rafa, ce faci, cum poți lovi atât de tare când abia ai început?» Iar el îmi spune: «Eu lovesc prima minge la fel de bine ca și ultima, nu-mi pasă. De la prima la ultima minge joc la fel de tare, la fel de puternic și la fel de intens».
În acea sesiune de antrenament nu mi-am putut stăpâni răsuflarea. Adică, m-a depășit fizic și era mult mai tânăr decât mine. Atunci am început să-mi dau seama că Rafa era diferit, era cineva special și că urma să marcheze o eră incredibilă în tenis. Ceea ce nu mi-am imaginat a fost cât de incredibilă, asta era imposibil de prevăzut”.
{{text}}