Sporturi   •   Tenis   •   EVENIMENT

Ion Țiriac a apărut în public, la 3 zile de la vestea internării în Viena: „Domne, vă felicit! FBI-ul funcționează” + „Am văzut ceva care m-a dat pe spate”

+20 Foto
Ion Țiriac a fost prezent la gala de deschidere a turneului de hochei Țiriac Trophy 2024, dedicat echipelor de copii. Omul de afaceri a oferit declarații despre subiectele de actualitate din tenis, dar și despre starea lui de sănătate.

Articol de Valentin David (video), Alexandru Tomuțiu, Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 12 octombrie 2024

Ion Țiriac a venit la gala de deschidere a turneului de hochei Țiriac Trophy 2024, dedicat echipelor de copii. Omul de afaceri a oferit declarații despre subiectele de actualitate din tenis, dar și despre starea lui de sănătate, după ce GSP.ro a dezvăluit în exclusivitate că a fost internat într-un spital din Viena.

Este cea de a 6-a ediție a turneului de hochei la care vor participa peste 400 de copii. Se vor înfrunta pe gheața Patinoarului Allianz-Țiriac Arena din Otopeni nu mai puțin de 26 de echipe.

Ion Țiriac și-a făcut apariția la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena în jurul orei 11:00, într-o geacă maro, pantaloni de stofă, șapcă și ochelari. Acesta a părut destul de relaxat, în condițiile în care în urmă cu 3 zile a fost internat într-un spital din Viena din cauza unei răceli pe care a contactat-o.

GALERIE FOTO. Prima apariție după ce a fost internat în spital


Omul de afaceri a stat aproximativ 30 de minute și a vorbit despre starea lui de sănătate, dar și despre retragerea lui Rafael Nadal.

VIDEO. Reacția lui Ion Țiriac despre informația dezvăluită de GSP: „Domne, vă felicit! Cum de ați aflat de Viena?”


Ion Țiriac a confirmat că s-a simțit rău și a fost internat într-un spital din Viena. Acesta a spus că a fost cuprins de răceală imediat după ce a participat la un eveniment care a avut loc în noua sală din Munchen. Spune că în acest moment este bine.

„Domne, totul costă aici, nu știu de unde știți voi de Viena, vă felicit. Securitatea văd că merge, FBI-ul. Am fost invitat să văd noua sală de la Red Bull din Munchen. Au făcut deschiderea, a fost un meci superb între Real Madrid și Bayern Munchen și am văzut ceva care m-a dat pe spate. Având în vedere că sunt 10.300 de locuri, e mult mai mare pe lateral decât crede lumea.

GALERIE FOTO. SAP Garden, noul patinoar sportiv din Munchen

S-a plătit o mică sumă de 300 de milioane pentru aceste 10.000 de locuri. Știam de acum 5 ani, am fost acolo de 4-5 ori și știam că te lasă să construiești în parcul olimpic.

Când am ieșit, mașina nu a putut să vină și am stat o jumătate de oră în frig. Eu o iau în fiecare an (n.r. răceala), asta este, nu am ce să fac. Mie mereu îmi trece, acum nu știu de câte ori”, a spus Ion Țiriac.

VIDEO. Ion Țiriac, despre retragerea lui Rafael Nadal: „Sper să nu se apuce de treaba asta”

„Nu am primit vestea asta acum, eu știam de vreo doi ani. Ba mai mult, la un moment dat i-am spus Băi Rafa, totul are un sfârșit. Depinde numai de tine, nu trebuie să te gândești că ești în top. Tu ești unic, o faci când crezi tu . Dar vezi că vrea capul, dacă mai vor și picioarele și corpul e altă treabă.

Pentru mine, Rafael Nadal rămâne un om deosebit. Un sportiv care nu are naționalitate, a devenit un cetățean al lumii cu mult timp înainte. O să mă duc să îl văd la această Cupă Davis, indiferent dacă joacă sau nu. M-ar interesa să stau un pic de vorbă cu el să văd ce are în cap pentru viața care îl așteaptă.

Acum îi începe viața. Până acum, de la 13 ani nu a avut viață. A avut o pasiune care l-a costat 8-10 ore pe zi și trebuia să știe ce voia poimâine. Cum am spus, atât timp cât esti un sportiv, te iubește toată lumea. Dacă începând de mâine, de mai și respectă, ai făcut bingo. Ai făcut și Harvard, și Stanford, și Ministerul de Externe, oriunde, ce vrei.

Nadal ar fi un antrenor extraordinar. Sper să nu se apuce de treaba asta, ar fi prea măruntă pentru el. Poate să facă ce vrea. A făcut multe lucruri pentru copii și asta mă încântă”, a mai spus Ion Țiriac.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.