Son Woong-jung, 62 de ani, a primit o amendă de 2.000 de euro, urmare a incidentului petrecut la Academia pe care o conduce la Seul.
Son Woong-jung, tatăl căpitanului de la Tottenham, Son Heung-min, a scăpat ieftin dintr-un scandal de proporții. Un tribunal sud-coreean l-a condamnat la plata unei amenzi de (doar) 3 milioane de won, aproximativ 2.000 de euro, după ce l-a găsit „vinovat” de încălcarea legii privind bunăstarea copilului.
Son senior conduce Academia din Seul a fiului său, iar în timpul unui antrenament l-a lovit pe un junior cu fanionul de la colțul terenului. Motivul: „A încheiat pe ultimul loc o întrecere cu alți copii”.
Son Woong-jung: „Acest incident nu a fost o pedeapsă corporală”
Tehnicianul în vârstă de 62 de ani a recunoscut incidentul, petrecut în cursul unui stagiu de pregătire în Japonia, și și-a cerut scuze. Dar susține că tratamentul aplicat este departe de a putea fi judecat drept „abuz fizic”.
Son Heung-min și tatăl său„Acest incident nu a fost o pedeapsă corporală, ci una convenită de comun acord, ca parte a antrenamentului de fitness”, a explicat Son senior într-un comunicat. Jucătorul a terminat ultimul într-o cursă și, prin urmare, i s-a aplicat „o singură lovitură” la coapsă.
Tatăl copilului lovit: „Numai gândul la cât de speriat trebuie să fi fost fiul meu mă înfurie”
Părinții jucătorului n-au fost de acord cu varianta antrenorului și l-au reclamat la poliție în martie. Ei au susținut, de asemenea, că copilul lor s-a ales cu o rană serioasă la coapsă și că a avut nevoie de tratament timp de două săptămâni.
„Numai gândul la cât de speriat trebuie să fi fost fiul meu mă înfurie”, a declarat tatăl acestuia agenției de știri Yonhap, din Seul: „Am decis să raportez cazul poliției pentru că nu am vrut să văd un alt caz ca acesta”.
Alți doi antrenori de la Academia lui Son au fost amendați
Poliția a întocmit un raport, pe care l-a pasat procurorilor în aprilie, iar Son Woong-jung a publicat ulterior o declarație cu privire la incident, după ce a încercat mai întâi să rezolve problema în privat, cu părinții jucătorului.
În afara lui, alți doi antrenori de la Academie au fost sancționați de tribunal. Ca și tatăl lui Son, au primit amenzi de câte 3 milioane de won fiecare.
{{text}}