Liga 1

Liderul vestiarului sună alarma la clubul din Superliga: „În acest moment, nu putem vorbi despre un viitor aici”

+27 Foto
Valentin Țicu a fost prezent la evenimentul aniversării a 100 de ani de existență a clubului Petrolul Ploiești.

Articol de Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru  —  duminică, 13 octombrie 2024

Petrolul Ploiești a remizat într-o partidă amicală cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, 1-1, sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană”, cu ocazia aniversării a 100 de ani de existență a clubului. 

Valentin Țicu (24 de ani) a fost printre „titulari”, dar înlocuit imediat după start. A fost o mutare simbolică, de sprijin pentru unul dintre liderii vestiarului, în prezent accidentat.

Fundașul stânga a vorbit la finalul evenimentului despre perioada de recuperare, când ar putea reveni pe teren pentru un meci oficial, ca mai apoi să tragă un semnal de alarmă pentru conducătorii din Ploiești.

VIDEO. Valentin Țicu: „Din păcate, nu putem vorbi despre un viitor la Petrolul Ploiești”

„Nu m-am așteptat să intru. Am fost onorat, mulțumesc conducerii că s-a gândit la acest lucru. Am fost mai emoționat decât la un meci obișnuit.

Îmi lipsește fotbalul, vreau să joc 90 de minute, nu 1 minut, și să fiu apt 100%. Nu mi-a rămas decât să fac tot ce depinde să mă recuperez și să ajung cât mai repede apt pentru echipă.

A fost o perioadă foarte grea. În prima lună după operație a fost foarte dificil. În continuare este greu, recuperarea se face cu multe dureri. Cred că în februarie voi putea reveni pe teren, să dau tot ce e mai bun și să fiu din ce în ce mai bun.

Petrolul e casa mea. Mi-am petrecut mai mult timp aici decât acasă. Din păcate, nu putem vorbi despre un viitor la Petrolul. Știm cu toții cu ce probleme se confruntă acest club.

Din păcate, există oameni în Ploiești care spun că iubesc Petrolul, dar nu ajută și suntem în continuare singuri. M-aș bucura să ne putem gândi la un viitor sănătos, alături de persoane puternice și să ne dezvoltăm împreună. Eu îmi doresc să atacăm locurile fruntașe și să ne batem pentru Cupă”, a declarat Țicu.

FOTO. Imagini tari de la centenarul Petrolului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.