Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENOR

Fostul jucător de la Craiova și FCSB a fost numit antrenor principal. Îl recunoști?

+8 Foto
Hristo Zlatinski/ foto Instagram @Lokomotiv Plovdiv

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 13 octombrie 2024

Hristo Zlatinski (39 de ani), fostul mijlocaș de la FCSB și CS Universitatea Craiova, a fost numit antrenor interimar la Lokomotiv Plovdiv, în Bulgaria.

Bulgarul s-a retras în 2022 din cariera de fotbalist și a devenit antrenor. A fost mai întâi secund la Lokomotiv Plovdiv 2, apoi, în 2023, a fost numit „principal”. Din vara acestui an a fost promovat la prima echipă, ca antrenor secund în staff-ul lui Lyuboslav Penev.

Hristo Zlatinski, antrenor principal la Lokomotiv Plovdiv

Acum, Lokomotiv a început negocierile cu Penev pentru reziliere, iar Zlatinski a fost numit antrenor interimar și se ocupă de pregătirea echipei.


Trupa din Plovdiv este pe locul 10 din 16 în campionatul Bulgariei, cu 12 puncte în 11 etape disputate.

„Lokomotiv Plovdiv a început oficial negocierile pentru rezilierea de comun acord a contractului lui Lyuboslav Penev. Discuții vor fi purtate și cu asistenții săi - Atanas Stoilov, Nikola Solakov, Angel Pavlov și Martin Mitev.

Până la dizolvarea definitivă a contractelor lor, alb-negrii vor fi conduși de Hristo Zlatinski”, a transmis Lokomotiv Plovdiv pe Instagram.


Zlatinski a jucat la Craiova și la FCSB

Ca fotbalist, Zlatinski a fost și în România, unde a jucat la Universitatea Craiova și la FCSB. În Bănie a ajuns în 2015, de la Ludogorets, pentru 100.000 de euro. A jucat 3 ani la trupa olteană, perioadă în care a strâns 112 meciuri, 9 goluri și 13 assist-uri.

Doar la Lokomotiv Plovdiv a jucat mai multe meciuri în carieră, 129. În 2018 a fost transferat de FCSB, însă Gigi Becali i-a încheiat contractul după doar jumătate de sezon, iar în februarie 2019 a rămas liber. Zlatinski a jucat doar 5 meciuri pentru FCSB.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.