Campionate

Fostul star al lui Real Madrid a fost numit „principal” la Boca Juniors

Fernando Gago este noul antrenor al echipei Boca Juniors/ Foto: Imago Images

Articol de Laura Șoica  —  marţi, 15 octombrie 2024

Fostul mijlocaș defensiv Fernando Gago (38 de ani) a devenit noul antrenor al echipei Boca Juniors, formație din prima ligă a Argentinei.

Gruparea Boca Juniors a anunţat pe contul său X numirea lui Fernando Gago (38 de ani) în funcţia de antrenor.

Fernando Gago este noul antrenor al echipei Boca Juniors

Gago a părăsit clubul mexican Chivas Guadalajara şi îl înlocuieşte la Boca pe Diego Martinez, care a demisionat în urmă cu câteva săptămâni după un sezon mediocru, notează news.ro.

Fost mijlocaş internaţional , cu 61 de selecţii pentru Argentina, Gago s-a format la Boca Juniors înainte de a semna cu Real Madrid în 2007, unde a câştigat de două ori campionatul.

El a mai jucat pentru AS Roma şi Valencia înainte de a reveni în Argentina, mai întâi la Boca (2013-2019) şi apoi la Velez pentru o ultimă perioadă în 2020.

„Fernando ştie că aceasta este casa lui şi suntem foarte fericiţi că este aici”, a declarat ilustrul fost număr 10 Juan Roman Riquelme, acum preşedinte al clubului din Buenos Aires.

Debutul lui Gago va avea loc sâmbătă, împotriva lui Tigre, în campionatul Argentinei. Boca ocupă în prezent locul zece în clasament, la 12 puncte în spatele liderului Velez, cu zece etape înainte de finalul campionatului.

Ca jucător, Fernando Gago a jucat cele mai multe meciuri chiar la Boca Juniors. A bifat 199 de partide pentru trupa argentiniană, înainte să fie vândut cu 20 de milioane de euro la Real Madrid. Fostul mijlocaș defensiv a jucat de 121 de ori pentru madrileni.

Gago a câștigat de 5 ori titlul cu Boca Juniors pe vremea când era fotbalist

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.