L-am simțit extrem de încărcat pe Pancone încă de luni, de la zona mixtă care a precedat ultimul antrenament de dinaintea partidei decisive cu Elveția. Avea așa un tremur în glas, părea o grenadă cu cuiul scos, dar încă strânsă în pumn a furie. Totul camuflat de zâmbete.
Aveam nevoie de victorie ca să legăm al patrulea bob din șirul calificărilor la Euro și era și șansa lui să realizeze ceva cu adevărat important ca antrenor. Chiar dacă spunea că prezența la Euro nu fusese obiectivul echipei. Una-s vorbele, alta-s ambițiile.
Păcat că tot acest tumult interior, transmis echipei, care a jucat într-o stare de grație pe care n-am mai văzut-o demult, a dat în clocot la episodul acela cu faultul grosolan al lui Jaquez la Louis Munteanu.
A crezut că arbitrul Nagtegaal va da doar galben. A fost de ajuns să se aprindă, să explodeze. Poate era doar tensiunea, poate și spiritul ăla de giuleștean mereu răzvrătit, poate că gândul i-a fugit la faultul acela evident asupra lui Ignat, din meciul de la Neuchatel, în urma căruia a venit golul egalizator al helveților, cu câteva minute înainte de final. Astea ar fi scuze.
Și-a pierdut cumpătul și asta s-ar putea să-l coste chiar și turneul final. Fiindcă e posibil să nu scape cu două etape de suspendare și e la fel de posibil ca România să nu treacă de grupe în Slovacia, gazda fazei. Ar fi chiar o pedeapsă greu de îndurat.
Păcat fiindcă tot el a făcut o echipă frumoasă, ofensivă, debordând de imaginație. Care a început perfect meciul ăsta, cu un presing care a stors din fașă orice intenție de a ajunge spre poarta noastră a elvețienilor.
După ce tot el reușise cumva să scoată România din mâlul în care se afundase la reluarea preliminariilor. Fiindcă și la victoria scurtă cu Muntenegru și, evident, la înfrângerea cu Finlanda, tineretul n-a mai arătat deloc ca în partidele din toamna lui 2023.
I-a strâns, i-a remontat, au descălțat Muntenegru și au surclasat Elveția, marea favorită. A pierdut însă, din mijlocul tribunei, și bijuteria de gol doi, o fază ce va intra în cartea cu povești nemuritoare despre o echipă națională. Cred că de asta îi pare acum cel mai rău. Și că a ratat și primele clipe ale fiestei.
Ăsta e Pancu, băiat rău, dar așa de bun. Acum e la mâna băieților, să-i dea șansa să și conducă măcar un meci de pe banca de rezerve la Euro.
Pancone, așa nu! Bravo, Pancone!
{{text}}