Campionate

Procurorii cer închisoare cu executare! » Acuzat de agresiune sexuală și prăbușit în dependența de alcool, fostul golgeter din Ligue 1 spune că nu-și amintește nimic din seara în care și-a abuzat victima

Wissam Ben Yedder / Sursă foto: Facebook

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 16 octombrie 2024

Wissam Ben Yedder, fost internațional francez, liber de contract după despărțirea de Monaco din vara acestui an, este acuzat de agresiune sexuală săvârșită sub influența alcoolului. Parchetul din Nisa a solicitat o pedeapsă de un an de închisoare cu executare, plus 18 luni cu suspendare pentru atacantul în vârstă de 34 de ani, decizia urmând să fie pronunțată pe 12 noiembrie.

Wissam Ben Yedder, unul dintre oamenii de bază de la Monaco din ultimii cinci ani, riscă să ajungă în spatele gratiilor. De numele său se leagă câteva acuzațiie deosebit de grave. Francezul e judecat pentru agresiune sexuală, după ce a sechestrat o tânără în propria mașină și a încercat să o forțeze să întrețină raporturi sexuale.

Ben Yedder le-a spus anchetatorilor că nu-și mai amintește nimic

Ben Yedder avea, potrivit anchetatorilor, o alcoolemie de 1,52 g/l de sânge (0,76 mg/l de aer expirat) în momentul agresiunii.


Aproape paralizată de spaimă, după cum descriu cotidianele din Hexagon, femeia abuzată a reușit să deschidă portiera și să iasă din mașină, denunțând imediat polițitilor episodul terifiant prin care a trecut. Oamenii legii l-au găsit pe Ben Yedder chiar în acea seară, foarte aproape de locuința sa.

Fost coechipier cu Dragoș Grigore la Tolouse, atacantul francez originar din Sarcelles, o suburbie aflată la 16 kilometri de centrul Parisului, le-a spus anchetatorilor că nu-și mai amintește nimic și că gestul său a fost provocat de consumul în exces de alcool.

Wissam Ben Yedder / Sursă foto: Facebook

Victima, măcinată de insomnii și anxietate: „Nu mai sunt aceeași persoană”


Traumele victimei lui Ben Yedder sunt vizibile. „Nu mai sunt aceeași persoană”, a mărturisit ea în lacrimi, dezvăluind că viața ei a fost profund afectată și că acum suferă de insomnii și anxietate, dar și că și-a pierdut încrederea în oameni.

„Eram o fată fericită care făcea glume,acum nu mai am încredere, am coșmaruri, nu mai dorm, nu mai muncesc”, a declarat aceasta, potrivit L'Indépendant.

În timpul procesului derulat marți, 15 octombrie, Ben Yedder a afirmat că nu își amintește nimic despre incident și că a ajuns în acea ipostază din cauza alcoolului. Fotbalistul i-a cerut iertare atât victimei, cât și propriei sale familii. În fața instanței, Ben Yedder a vorbit despre dependența sa accetuată de alcool, pe care a descris-o drept „cea mai mare greșeală a vieții sale”.

Recunoaște că e dependent de alcool

Însoțit la tribnalul din Nisa de doi avocați, Hasna Louze și Marie Roumiantseva, atacantul a mai spus că alcoolul îl ajută „să nu mai gândescă” și să uite de problemele sale, recunoscând că alcoolismul l-a dus pe o cale autodistructivă și că acum încearcă să-și îndrepte conduita.

Ben Yedder a mărturisit că a început să lupte împotriva acestei dependențe și că-și dorește să-și reconstruiască viața și să iasă din ceea ce el a descris drept „coborârea în infern”.

Un lung șir de derapaje și probleme cu legea

În 2019, Ben Yedder s-a transferat de la FC Sevilla la Monaco pentru 40 de milioane de euro. A traversat în tricoul monegascilor cea mai bună perioadă a carierei, reușind să marcheze 118 goluri în 201 apariții. Cu toate acestea, viața sa personală a luat-o la vale. A fost găsit vinovat de fraudă fiscală, iar fosta soție l-a acuzat de violență psihologică.

2020e anul în care Ben Yedder a fost golgeterul sezonului în Ligue 1. A reușit tot atâtea goluri precum Mbappe

Ben Yedder, condamnat pentru fraudă în Spania! Și-a falsificat declarația de venit

În aprilie 2023, Wissam Ben Yedder a fost găsit vinovat de fraudă fiscală pentru perioada în care a jucat la FC Sevilla, între 2016 și 2019. Acesta a avut mari probleme cu justiția spaniolă și a fost condamnat după o anchetă și un proces care au durat patru ani!

Investigația a dovedit că nu a prezentat la timp declarația de venit, falsificând-o apoi premeditat.

Nu a declarat toate veniturile, salariul la Sevilla, drepturile de imagine și proprietățile imobiliare. Sentința, închisoare șase luni și o zi, plus amendă 133.800 de euro, nu a fost executată însă executată de jucător. A beneficiat de o „suspendare a pedepsei, cu condiția ca fotbalistul să nu recidiveze în această perioadă”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.