Uli Hoeness (72 de ani), fost boss al multiplei campioane din Bundesliga, Bayern, l-a desființat pe Thomas Tuchel, abia numit ieri în locul lui Steve Clarke, ca tehnician al reprezentativei Albionului. Actualul „onorific” al echipei bavareze a dezvăluit presei engleze toate amintirile neplăcute din perioada în care Thomas Tuchel a condus formația muncheneză.
Uli Hoeness se numără printre cei care nu a fost impresionat de numirea lui Thomas Tuchel în funcția de selecționer al Angliei, catalogându-l pe german drept o „catastrofă”, într-un discurs ținut în fața a circa 120 de angajați ai clubului din capitala Bavariei.
Actualul președinte onorific al liderului Bundesligii, după patru decenii ca șef suprem, l-a criticat dur pe Tuchel, pentru ceea ce a făcut mandatului său de 15 luni.
În urmă cu doar 6 luni, tot Uli Hoeness spusese că managerul n-a fost deloc mulțumit de promovarea tinerelor talente din academia lui Bayern.
Apoi, în august, l-a atacat iarăși pe fostul manager al lui Chelsea, lăudându-l, în același timp, pe noul antrenor, Vincent Kompany
18luni este durata contractului semnat de F.A. cu Thomas Tuchel, care în această după-amiază va fi prezentat oficial ca selecționer al Albionului / Foto: Imago
Uli Hoeness: „Numai cu Tuchel pierdeam după ce aveam 2-0!”
„Dacă vom juca din nou fotbal așa cum poate Bayern și nu vom pierde la Heidenheim și Hoffenheim, după ce am condus cu 2-0, atunci va fi din nou o situație cu care eram obișnuiți”, a scris Bild.
„Remarcele lui Hoeness nu vor fi deloc pe placul fanilor englezi, care nu știu la ce să se aștepte de la noul lor selecționer, după un sezon la Chelsea, în care a câștigat Liga Campionilor, urmat de o despărțire nu foarte elegantă”, explică astăzi tabloidul cel mai bine vândut din Europa.
Thomas Tuchel nu a reușit deloc să gestioneze vestiarul plin de vedete al lui Bayern / Foto: ImagoÎn sprijinul acestor critici, același Bild dezvăluie că Tuchel s-a certat cu jucătorii, printre care Thomas Muller și Joshua Kimmich, precum și cu membri ai Consiliului de Administrație de la Bayern. Și nu era prima oară când relația sa cu cei din jurul său s-a deteriorat.
61de meciuri a stat Thomas Tuchel pe banca tehnică a celor de la Bayern pe o perioadă de 15 luni. Bilanțul său: 37 de victorii, 8 egaluri și 16 înfrâneri, golaveraj 142-80
Jucătorii de la Chelsea au dezaprobat divorțul lui Thomas Tuchel
Și Bayern nu era un episod izolat. „La Chelsea, Thomas s-a certat cu noul proprietar, Todd Boehly, pentru că a primit noi responsabilități în materie de transferuri, inclusiv cumpărarea, vânzarea și negocierea pentru jucători.
Thomas Tuchel și-a perdut total, la finele stagiunii trecute, încrederea șefilor lui Bayern, Herbert Hainer (președinte), Max Eberl (șef oficiu de presă), Jan Christian Dressen (director executiv), Michael Diederich (director finaciar) / Fotomontaj: ImagoPotrivit The Independent, fotbaliștii și-ar fi schimbat impresiile asupra germanului când acesta s-a despărțit de soția sa cu care trăia de 13 ani și a început să se întâlnească cu o femeie cu 14 ani mai tânără decât el!
Tuchel nu se afla la prima despărțire cu scandal. Thomas a fost demis de la PSG, în pofida faptului că a câștigat „Tripla”, printr-o decizie despre care mulți au spus ă a fost influențată de relația sa proastă cu directorul sportiv Leonardo.
Federația engleză a mutat rapid, de frică să nu i-l sufle Man. United!
Ziariștii englezi susțin că a fost mai simplu pentru șefii F.A. să-l aleagă pe Tuchel, mai ușor de eliberat decât tehnicienii puși pe listă de fedrația din Londra, Eddie Howe și Pep Guardiola.
Neamțul de 51 de ani fusese șomer, de la despărțirea de Bayern în vară, și a trebuit să acționeze rapid pentru a evita ca Manhester United să le sufle „transferul” dorit.
{{text}}