Lukas Zima (30 de ani), portarul lui Petrolul Ploiești, urmează să semneze mâine cu FCSB. Din informațiile GSP, Gigi Becali va plăti 270.000 de euro pentru portarul ceh, care urmează să fie rezerva lui Ștefan Târnovanu. În contract mai sunt stipulate și alte 3 bonusuri.
Actualul portar de rezervă de la FCSB, Andrei Vlad, urmează să o părăsească pe campioana en-titre din Superligă în această iarnă, când îi expiră contractul.
Câți bani scoate din buzunar Gigi Becali + 3 bonusuri pe care le poate lua Petrolul
Gigi Becali le va plăti 270.000 de euro celor de la Petrolul Ploiești pentru transferul lui Lukas Zima, potrivit informațiilor GSP. Suma este mai mare decât s-a oferit inițial, adică 250.000 de euro. Mai mult, în contract mai sunt stipulate și 3 bonusuri de performanță europene pentru Zima, care mai înseamnă 150.000 de euro.
Bonusurile vor fi acordate pentru calificări în cupele europene, nu vor fi bonusuri pentru aparițiile jucătorului. Ploieștenii au avut de ales între bonusuri și procent pentru o eventuală revânzare, dar au ales bonusurile.
Petrolul a scăzut pretențiile financiare pentru transferul lui Zima la FCSB
Inițial, Petrolul a cerut 500.000 de euro pentru a-l ceda pe Lukas Zima la FCSB, datorită faptului că portarul ceh mai avea contract cu ploieștenii până în vara anului 2026.
Cifrele transferului lui Zima la FCSB:
270.000 de euro va plăti Gigi Becali celor de la Petrolul pentru transferul lui Lukas Zima
Petrolul mai poate încasa 150.000 de euro sub formă de bonusuri de performanță. Acestea vor fi acordate pentru calificări în cupele europene, nu pentru aparițiile jucătorului
Ploieștenii au avut de ales între bonusuri și procent, dar au ales bonusurile
850.000de euro este cota de piață a lui Lukas Zima
Zima a jucat 52 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, timp în care a primit 59 de goluri. În 18 dintre aceste meciuri a reușit să păstreze poarta intactă.
În acest sezon din Superligă, portarul ceh a fost integralist în toate cele 12 meciuri pentru Petrolul, timp în care a încasat 11 goluri. În 6 dintre cele 12 meciuri, Zima nu a primit gol.
Zima a jucat de 3 ori împotriva FCSB-ului, dar nu a reușit să păstreze poarta intactă. În sezonul trecut, FCSB a înregistrat o victorie cu Petrolul, scor 1-0, și o remiză, scor 2-2. În acest sezon, Petrolul a smuls din nou o remiză contra celor de la FCSB, scor 1-1.
De-a lungul carierei, Zima a mai evoluat pentru Genoa, Reggiana, Venezia, Mantova, Perugia, Livorno și Venlo.
{{text}}