Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Lista de transferuri pregătită la Rapid pentru mercato de iarnă » Primul nume GREU: „decar” de la Euro 2024!

Giorgi Chakvetadze, foto: Instagram @chakve10

Articol de Romeo Ene   —  joi, 17 octombrie 2024

Marius Șumudică (53 de ani) și-ar fi creionat deja o listă cu jucătorii pe care și-i dorește din iarnă la Rapid, iar primul nume are o cotă impresionantă.

Ar fi vorba despre Giorgi Chakvetadze (25 de ani), mijlocașul celor de la Watford, locul 6 din Championship, a scris pe Instagram jurnalistul Sorin Chiriac. Georgianul a bifat toate meciurile la Campionatul European din Germania, cu Turcia, Cehia, Portugalia și în optimi cu Spania, fiind decarul echipei naționale. Singura partidă în care nu a fost titular a fost împotriva Cehiei, în al doilea meci din grupă. Chakvetadze a marcat totuși în Liga Națiunilor cu aceeași națională, în victoria clară cu 4-1.

În urmă cu un an, formația din Anglia îl achiziționa cu 2,5 milioane de euro de la Slovan Bratislava. Pare o mutare greu de realizat în contextul în care fotbalistul are un salariu destul de bun la Watford, însă nu ar fi prima lovitură pe care o dau giuleștenii, după venirile lui Clinton N'Jie și Aaron Boupendza, fotbaliști cu cotă mult peste media din Superliga.

Chakvetadze poate juca inclusiv în banda stângă, pe postul lui Claudiu Petrila (23 de ani). Georgianul a jucat ultima oară pe 14 octombrie, în meciul Georgiei cu Albania, pierdut, scor 0-1.


Giorgi Chakvetadze. foto: Imago Images

2,5 milioane de euroe cota lui Giorgi Chakvetadze, potrivit Transfermarkt

Jucătorii doriți de Rapid în perioada de transferuri din iarnă

Potrivit aceluiași jurnalist, Rapid și-a pregătit deja lista de jucători pe care vrea să-i transfere în iarnă. Este vorba despre Ulrich Meleke (25 de ani), fostul jucător de la Botoșani și Voluntari, Denis Ciobotariu (26 de ani), fundașul lui Sepsi, Screciu sau Ndong de la Universitatea Craiova, Ianis Stoica (Hermannstadt), Kader Keita (CFR Cluj) și Alessandru Murgia (Hermannstadt).


La capitolul plecări, Rapid se va despărți de Filip Blazek și Diogo Mendes, fotbaliști trași pe „linie moartă” după venirea lui Marius Șumudică la Rapid.

Giuleștenii traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere sportiv. Se află pe locul 12, cu 13 puncte acumulate după primele 12 etape, fiind mai aproape de retrogradare decât de locurile de play-off.

Pentru trupa lui Marius Șumudică urmează duelul de pe teren propriu cu Farul Constanța, programat luni, 21 octombrie, de la 21:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.