Viitorul stadion din Timișoara a trezit un interes enorm în rândul firmelor de construcție. Peste 80 de firme s-au asociat în diverse formule pentru a pune mâna pe cele aproape 167 milioane de euro oferite de Compania Națională de Investiții.
Timișoara tânjește de ani buni după un stadion modern. Arena „Dan Păltinișanu” s-a degradat, iar odată cu ea a dispărut și fotbalul. Poli, echipa susținută de suporterii timișoreni, evoluează în acest moment în al treilea eșalon.
GALERIE FOTO. Cum ar urma să arate „bijuteria” din Timișoara: al doilea cel mai mare stadion al României
În urmă cu o lună, Consiliul Județean Timiș a lansat în sistemul de achiziții publice procedura de licitație în legătură cu firma care va demola stadionul „Dan Păltinișanu”. Nu mai puțin de 7 asocieri, cu peste 80 de firme, s-au înscris în cursă, potrivit De Banat.
Cele 7 asocieri care speră să construiască noul stadion din Timișoara:
- Precon Transilvania SRL – Terratest Geotehnic SA – Schindler România SRL – Poliart – Civitas Systems – Bog’art – Consitrans – Tiab – Trameco – Mi Tam Air Conditioners – Selina SRL – Aria 9
- Con-A Operations – Praetoria Construct – Kone Ascensorul – Helinick – Eltrex – Prodesign Engineering & Construction – Sports Fields – Con-A – MRD Instal – Con-A Productions – Flexik Automation
- Concelex – Construcții Erbașu – Popp & Asociații – con gaz prest – Concelex Engineering – EZ Project AG – Termo Steel System – Electrical Integration Systems – Schindler Romania – Quadratum Architecture – Terra Gaz Construct – Power Electric – Saidel Engineering – Professional Tech Construct Design
- Strabag – Caloria – ACI Cluj – Unith2B – Capabil – Dosetimpex – IM Juravle – Concert Structure – Kone Ascensorul
- Swietelsky Construct – SBR Soletanche Bachy Fundații – Coneco România – Swietelsky Epito Korlatol Felelossegu Tarsasag – Eckon CEI – Sion Solution – Arcadia AEN Architecture & PM -Otis Lift – Sports Fields – Swietelsky Magyarorszag KFT – Drumserv – Focus Security Systems
- MIS Grup – Ad Astra IPP – Kesz Constructii România – Vafrom Service – Team Ato Protection – Idea Instal – SDC Consulting Engineers – Arhimar Serv – Apa Plus 97 – Aqua Serv – Constructii Conico – SDC Proiect – Climavent Construct – Kesz Epito Zrt – Terratest Geotehnic – Eco Garden Construct – Ascensor Advertising – Columna Consult
- Yildizlar Inșaat Ve Ticaret AȘ – Desa Engineering Construction – Allied Engineers Grup – Arcadia AEN Architecture & PM – Eckon CEI – Sports Fields – IFMA – Reinvent Energy
Potrivit proiectului, câștigătorii proiectului vor avea 30 de luni la dispoziție pentru finalizarea stadionului. Până în acest moment nu au fost demarate lucrările de demolare.
Timișoara așteaptă un nou stadion
Arena din Timișoara ar urma să aibă 32.000 de locuri, al doilea cel mai mare din România. Nu va avea pistă de atletism, fiind special creat pentru fotbal:
- SUBSOL. Adăpostește parcarea pentru publicul VIP și parțial pentru presă, gospodăria de incendiu, centrala termică, alte spații conexe și funcționale.
- PARTER. Va adăposti spațiile pentru sportivi, precum și funcțiuni conexe desfășurării meciurilor, spații pentru presă (conferințe, lucru presa scrisă și fotografii), sistemele de securitate meciuri, birouri organizator, birouri administrative ale clubului etc.
- ETAJUL 1. Spații VIP + locuri public
- ETAJUL 2. Spații VIP + locuri public
- ETAJUL 3. Spații VIP + locuri public + loje
- ETAJUL 4. Spații VIP + locuri public + loje
- ETAJUL 5. Spațille pentru presă pe perioada meciurilor, presa scrisă, presa radio/tv
- ETAJUL 6. Încăperi pentru supravegherea incintei stadionului și regia spectacolelor
{{text}}