Campionate

Eliminat DIRECT contra lui Tottenham, după ce și-a pălmuit adversarul!

+11 Foto
Mohammed Kudus, eliminat DIRECT contra lui Tottenham pentru palma aplicată lui Van de Ven // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 19 octombrie 2024

Ghanezul Mohammed Kudus, 24 de ani, a fost eliminat în minutul 86 al meciului dintre Tottenham și West Ham, scor 4-1, după ce l-a pălmuit pe Micky van de Ven, unul dintre stoperii echipei gazdă.

West Ham a început excelent meciul de pe Tottenham Hotspur Stadium, reușind să deblocheze tabela în minutul 18, atunci când Mohammed Kudus, care s-a descotorosit de adversarii direcți, a punctat din interiorul careului advers.

După-amiaza începută excelent avea să se încheie rău pentru elevii lui Julen Lopetegui. Tottenham a egalat până la pauză prin Dejan Kulusevski, apoi a rezolvat meciul până în minutul 60, cu goluri semnate de Yves Bissouma și Heung-Min Son, plus un autogol al lui Areola.

Eliminat DIRECT contra lui Tottenham, după ce și-a pălmuit adversarul!


Lucrurile au căpătat o turnură și mai sumbră pentru „ciocănari” spre finalul partidei, când unul dintre cei mai importanți oameni de atac, extrema Mohammed Kudus, și-a pierdut cumpătul și a comis un gest pentru care exista o singură urmare posibilă: eliminarea.

În minutul 83, Kudus l-a doborât pe Micky van de Ven într-un duel fizic pentru balon. Cu olandezul la pământ, jucătorul lui West Ham a călcat de mai multe ori foarte aproape de adversar, aparent lovindu-l ușor. Iritat, Van de Ven s-a ridicat și l-a împins pe Kudus, care și-a pierdut cumpătul și a răspuns cu o palmă peste fața adversarului!

„Centralul” Andrew Madley l-a sancționat inițial cu cartonaș galben, apoi a schimbat culoarea cartonașului, după ce a revăzut faza pe monitorul de la marginea terenului. Astfel, Kudus a părăsit gazonul în minutul 86, ignorat de antrenorul Julen Lopetegui în timp ce se îndrepta către cabine.


Când Kudus înscrie „afară”, West Ham pierde

De la transferul la West Ham, Mohammed Kudus a înscris 15 goluri în 54 de meciuri pentru „ciocănari”. De fiecare dată când a punctat în deplasare, „ciocănarii” au pierdut, așa cum relatează statisticienii de la Squawka. În afara ocaziei de astăzi, s-a mai întâmplat la 2-3 cu Brentford, 3-4 cu Newcastle și 1-3 cu Manchester City.

  • West Ham a adunat doar 8 puncte în acest sezon de campionat, de când banca tehnică a fost preluată de Julen Lopetegui.

  • Analizăm etapa 8 din Premier League luni, de la ora 14:00, la emisiunea Premier GSP.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.