Handbal

Gyor a suferit a doua cea mai drastică înfrângere din istorie în Liga Campionilor la handbal feminin

Gyor/Foto: Gyori Audi ETO KC/Facebook

Articol de David Istrate   —  sâmbătă, 19 octombrie 2024

Gyori Audi ETO KC, campioana en-titre a Ligii Campionilor, a fost aproape de cea mai drastică înfrângere suferită în această competiție. Odense Handbold este echipa care i-a administrat formației maghiare prima înfrângere stagională: 35-28.

Ziua de sâmbătă a adus un duel între locurile 2 și 4 din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gyor, gruparea ce și-a adjudecat trofeul în sezonul precedent, după o pauză de patru ani, a primit vizita lui Odense, medaliata cu bronz a Danemarcei.

Prima repriză a fost echilibrată, cu oaspetele la conducere și cu gazdele stând ca un ghimpe în apropierea acestora. Maren Aardahl a fost principala remarcată a lui Odense și, în minutul 10, scorul era 7-7.

A mai durat aproape zece minute până când elevele lui Per Johansson au reușit să preia conducerea pentru prima oară. Gyor a condus grație evoluției lui Linn Blohm, însă finalul reprizei le-a aparținut adversarelor.


Danezele au făcut spectacol după pauză și au condus la 11 goluri

Acestea au egalat după o lovitură de la 7 metri și apoi au încheiat prima jumătate de meci în avantaj: 18-16. Ceea ce s-a întâmplat după pauză a fost șocant pentru fanii echipei cu șase trofee în Liga Campionilor.

Odense s-a distanțat mai întâi la patru goluri, apoi avantajul a crescut la șase, opt și chiar 11 goluri (min. 55), după un 7 metri transformat de Andrea Hansen. Maghiarele au fost fără replică, având multiple perioade de 5 minute în care nu au reușit să înscrie.

Pe final, pe fondul relaxării danezelor, Gyor a reușit să reducă din diferență și să evite cea mai drastică înfrângere din Liga Campionilor. Odense s-a impus cu 35 la 28 și a ajuns la un bilanț de patru victorii și două înfrângeri în acest sezon.


Cele mai bune marcatoare ale învingătoarei au fost Helena Hageso (7 goluri), Thale Rushfeldt (6 goluri) și Andrea Hansen (6 goluri). Cea mai prolifică jucătoare a partidei a fost Dione Housheer, de la Gyor: 9 goluri.

Gyor era neînvinsă în actuala stagiune. Care a fost cea mai drastică înfrângere a maghiarilor?

Echipa lui Per Johansson era neînvinsă în actuala ediție a Ligii Campioanelor. Acum, Gyor are patru victorii, un egal și o înfrângere.

Formația maghiară a fost aproape de a suferi cea mai drastică înfrângere în această competiție. În 22 aprilie 2007, Gyor era învinsă de Slagelse cu scorul de 30-22.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.