Campionate

Bellingham, conflict cu Vini jr pe teren » Reacția fabuloasă a lui Carlo Ancelotti

Carlo Ancelotti / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 20 octombrie 2024

Real Madrid a câștigat cu 2-1 meciul susținut în deplasare, contra lui Celta Vigo. Kylian Mbappe (20) și Vinicius Junior (66) au înscris golurile oaspeților, Swedberg a punctat pentru Celta (51).

Incidentul s-a consumat în prima repriză a partidei de la Vigo. Real conducea cu 1-0, iar Vinicius jr, în loc să-i paseze lui Jude Bellingham, a șutat „afară”. Englezul s-a enervat instantaneu și a țipat la coechipierul său, gesticulând.

Carlo Ancelotti despre Jude Bellingham: „Înseamnă că are c....e”

Un moment pe care, la final, antrenorul Carlo Ancelotti l-a comentat cu umor. Deși toată lumea se aștepta să anunțe măsuri disciplinare împotriva lui Bellingham, Don Carlo a preferat să vadă latura pozitivă.


„Nu am văzut disputa dintre ei, dar dacă s-a întâmplat înseamnă că Jude are c....e, are un caracter puternic și mi se pare bine. Dar nu vă faceți griji, după meci vorbeau, râdeau. Nu au probleme unul cu altul”, a spus tehnicianul italian la conferința de presă.

Carlo Ancelotti, 200 de meciuri pe banca lui Real Madrid

Cu Celta, Ancelotti a bifat al 200-lea meci pe banca Realului. „Întrebarea este în câte din aceste 200 de partide nu am suferit? Niciuna. Au fost 200 de suferințe. Multe încheiate cu succes, puține cu tristețe. Astăzi suntem fericiți.

După pauzele astea lungi destinate echipelor naționale este întotdeauna dificil să joci în campionat, mai ales dacă o faci departe de casă. Dar ne-am descurcat”, a spus el.


Carlo Ancelotti, reverență pentru Luka Modric

Dacă Real a plecat cu toate cele 3 puncte de la Vigo i-a datorează și lui Luka Modric. Introdus în minutul 63, în locul lui Valverde, croatul l-a servit pe Vinicius jr la golul victoriei, iar Ancelotti a profitat pentru a-l lăuda.

„Este o onoare și o plăcere să-l antrenez, să lucrez cu el. Este un profesionist fantastic și un om de nivel înalt”, a spus antrenorul Realului despre mijlocașul care la 39 de ani și 40 de zile a devenit cel mai în vârstă jucător care a îmbrăcat vreodată tricoul blanco.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.