Fotbal   •   Liga 1   •   PRIETENII LUI OVIDIU

Marcel Ciolacu a dezvăluit cum vede conflictul FCSB - CSA: „Nu poți confisca un stadion pentru un proces cu emblema!” + Face turul Ligii 1: „Am ținut cu Steaua, Dinamo, Craiova, cu toate ...”

+20 Foto
Marcel Ciolacu, invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Prietenii lui Ovidiu”. FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ovidiu Ioanițoaia   —  marţi, 22 octombrie 2024

Marcel Ciolacu (56 de ani), prim-ministrul României și candidat la funcția de președinte al României, este invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia în următoarea emisiune „Prietenii lui Ovidiu”. În discuția cu directorul GSP, premierul bifează cele mai importante subiecte din sport, inclusiv marea polemică din ultimii ani din fotbalul românesc: FCSB vs Clubul Sportiv al Armatei Steaua.

Prim-ministrul României răspunde direct la toate întrebările lui Ovidiu Ioanițoaia. Emisiunea integrală este miercuri, de la ora 20:00, exclusiv pe GSP și pe canalul nostru de YouTube.

Marcel Ciolacu: „Sunt fan FCSB! Primul pahar de vin l-am băut în pahar cu Steaua București”

„Sunt microbist. Sunt fan FCSB! Nu e prima oară când am spus-o. Toată familia. Tata a fost pilot militar și Armata era atunci cu Steaua. Dar pe stadioane, de multe ori,


se întâmplă să fiu huiduit sau fluierat. Și când am fost la meciuri în Germania, mai erau care îmi strigau: «Să știi că Steaua-i unică!». Nu am nicio problemă cu acest lucru”, a început Marcel Ciolacu.

Întrebat cum vede scandalul dintre FCSB și Steaua, Ciolacu a explicat: „Așteptăm o decizie a instanței”.

+20 Foto
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: Marcel Ciolacu (candidat PSD). FOTO: Ionuț Iordache (GSP.RO)

Apoi și-a amintit de o întâmplare din adolescență: „Nu știu dacă am spus-o, primul pahar de vin pe care îl bei cu tatăl tău e o onoare și nu-l uiți niciodată, iar eu l-am băut în pahar cu Steaua București. Aveam pahare în vitrină cu Steaua... Era ceva organizat în ceea ce privește susținerea Stelei. Să nu uităm de Champions League, de Cupa câștigată de Steaua”.

Am ținut și cu Dinamo. Și ce erau atunci derby-urile! Una dintre bucuriile mele e că Dinamo a rămas în prima ligă. Să știți că am ținut cu... Pe cine a scos atunci Dinamo, pe Hamburg? A fost un meci colosal. Ne-am strâns cu toții. Ne uitam la televizoarele alb-negru. Și am ținut întotdeauna cu toate echipele. Cu Craiova, celebra Craiova lui Balaci

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României

Marcel Ciolacu: „M-am cunoscut cu Becali la Patriarhie, unde i-am zis părerea mea”

Marcel Ciolacu este cel care a intervenit pentru ca FCSB să joace pe stadionul Ghencea, asta după ce oficialii Clubului Sportiv al Armatei s-au opus, invocând diferite chichițe legale.

„E un stadion construit de statul român și dacă avem echipe care ajung în cupele europene... Nu poți să confiști un stadion doar pentru că ai tu o dispută cu o emblemă în instanță. Sunt două lucruri total diferite! Cu respectarea unui calendar, tu ai prioritate să joci acolo”, a precizat Ciolacu.

Apoi a adăugat: „Cred că aici a fost și foarte multă ură. Eu nu sunt un om care urăște. Eu n-am dușmani politici. Eu am adversari politici. Sunt un om calculat și încerc să găsesc întotdeauna echilibrul. Îmi pare rău că s-a ajuns la asemenea jigniri și înjurături pe stadioane”.

Gigi Becali

Legat de discuțiile pe care le-a avut cu Gigi Becali, Ciolacu a spus: „Noi ne-am văzut o singură dată. Am vorbit de vreo două ori la telefon, dar pe alt domeniu”.

„Ne-am cunoscut la Patriarhie, cred că de Sfântul Dumitru, unde i-am zis părerea mea. Este total incorect ca FCSB să nu joace pe stadionul Steaua, un stadion construit de statul român. Dânsul a fost destul de inteligent să vină să promoveze: «Mi-a promis Ciolacu că o să intervină». Nu am intervenit. Am vorbit cu adevărat. Am vorbit cu ministrul. Nu-i corect. Nu-i corect și am intrat totuși într-o normalitate după o perioadă. Când mi-am luat anumite înjurături și o să mi le iau în continuare, mi le asum”, a mai punctat premierul României.

Emisiunea integrală cu Marcel Ciolacu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.