Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB chiar are o problemă » Urmează amenzi drastice

Darius Olaru e jucătorul de la FCSB care protestează cel mai mult // FOTO: Ionuț Iordache

Articol de Sergiu Alexandru   —  miercuri, 23 octombrie 2024

FCSB încearcă să remedieze una dintre marile probleme din acest sezon: cartonașele galbene luate aiurea. Mihai Stoica a anunțat că urmează amenzi. Gazeta Sporturilor a analizat avertismentele primite de fotbaliștii campioanei. În total, sunt 18 galbene primite pentru proteste, simulări, trageri de timp sau certuri cu adversari.

În ultimele zile, după victoria cu Dinamo (2-0), Gigi Becali și Mihai Stoica au avut declarații în care criticau faptul că jucătorii roș-albaștrilor primesc prostesc cartonașe galbene.

„Ca să fii mare fotbalist, trebuie să te gândești la fotbal. Dacă te gândești la arbitru, mintea ta nu se mai concentrează la fotbal. Te gândești să corectezi arbitrul”, a spus Gigi Becali luni dimineața.

Seara, la PrimaSport, MM Stoica anunța amenzi: „Vinovat sunt eu. Am spus că vor plăti, dar nu au plătit. Dar de acum înainte garantez că o vor face. Acum e momentul zero! Orice jucător care va lua cartonaș galben pentru vociferări sau atitudine nesportivă va plăti! Și va plăti scump”.


FCSB are o problemă majoră: 18 cartonașe galbene luate aiurea

În cele 23 de partide jucate până acum, în toate competițiile, FCSB a încasat 60 de cartonașe galbene. O medie de 2,61 pe partidă. Dintre acestea, 18 nu au fost încasate pentru faulturi, ci din alte motive.

Fie trageri de timp, fie proteste la adresa arbitrilor, fie certuri cu adversarii. Ultimele două au fost primite de Octavian Popescu și Darius Olaru la meciul cu Dinamo.

7 galbeneau încasat jucătorii de la FCSB în meciul cu Sparta Praga, recordul din acest sezon


Nu doar Darius Olaru, recunoscut pentru că protestează, a fost „clientul” arbitrilor. Mijlocașul a luat trei galbene pentru vociferări, dar pe lista roș-albastră se mai află Valentin Crețu, Ștefan Târnovanu sau Daniel Bîrligea.

De ce au primit jucătorii de la FCSB avertismente

  • Valentin Crețu (cu U Cluj) – proteste
  • Alexandru Musi (Maccabi Tel Aviv) – simulare
  • Siyabonga Ngezana (Maccabi Tel Aviv) – ceartă cu un adversar
  • Ștefan Târnovanu (Sparta Praga) – tragere de timp în minutul 43, la 0-0
  • Darius Olaru (Sparta Praga) – proteste
  • Alexandru Băluță (Sparta Praga) – proteste
  • Ștefan Târnovanu (Sparta Praga) – proteste
  • Florin Tănase (Poli Iaiș) – proteste
  • Florin Tănase (LASK) – proteste
  • Darius Olaru (Petrolul) – proteste
  • Valentin Crețu (Petrolul) – ceartă cu un adversar, pe care l-a împins
  • Ștefan Târnovanu (Petrolul) – tragere de timp
  • Adrian Șut (Petrolul) – proteste
  • Daniel Bîrligea (Sepsi) – a lovit mingea după fluierul arbitrului
  • Daniel Bîrligea (PAOK) - proteste, a cerut galben pentru un adversar, care l-a faultat
  • Ștefan Târnovanu (PAOK) – tragere de timp
  • Octavian Popescu (Dinamo) – proteste
  • Darius Olaru Dinamo) – proteste
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.