International   •   Europa League   •   RANGERS - FCSB

„FCSB va obține punct sau puncte la Glasgow” » Fostul fundaș al celor de la Rangers este categoric: „Îi vor liniști pe scoțieni”

+56 Foto
„FCSB va obține punct sau puncte la Glasgow” » Fostul fundaș al celor de la Rangers este categoric: „Îi vor liniști pe suporterii scoțieni” / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Cezar Titor   —  marți, 22 octombrie 2024

Dorin Goian, 43 de ani, fost stoper la FCSB (2005-2009) și Rangers (2011-2013), a prefațat disputa din fieful trupei lui Philippe Clement, manifestându-și încrederea absolută față de jucătorii campioanei en titre din Superligă, asta și pe fondul perioadei nefaste pe care o traversează Rangers.

  • Partida dintre Rangers și FCSB, contând pentru runda a treia din grupa XXL de Europa League, va avea loc joi seară, de la ora 22:00. Aceasta poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și la televizor pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
  • În acest moment, FCSB are 2 victorii din tot atâtea posibile: 4-1 cu RFS și 1-0 cu PAOK, în timp ce Rangers s-a impus cu Malmo, 2-0, cedând în fața celor de la Lyon, 1-4.

Dorin Goian: „Am văzut partida de campionat a celor de la Rangers, nu m-au surprins cu nimic”

Dorin Goian, stâlp în defensiva ambelor combatante în diferite perioade, vede confruntarea drept una extrem de atractivă și susține că FCSB are șanse bune spre foarte bune să plece cu un rezultat pozitiv de pe Ibrox, unde susține că este o plăcere să evoluezi.


Nu se declară convins de jocul scoțienilor, având drept etalon eșecul din ultima etapă de campionat, 0-1 cu Kilmarnock. De altfel, Rangers nu traversează o perioadă grozavă pe plan intern, fiind abia pe locul trei, în spatele rivalei istorice Celtic, precum și al celor de la Aberdeen!

„Va fi o partidă foarte interesantă. Din punctul meu de vedere, FCSB va obține punct sau puncte la Glasgow. Am și văzut meciul celor de la Rangers din campionat, 0-1 la Kilmarnock, nu m-au surprins cu nimic. Un joc ofensiv foarte previzibil, nu m-au impresionat absolut deloc.

FCSB este pe un drum bun, jucătorii stau bine la capitolul moral, ținând cont și de faptul că au câștigat în derby. Joacă pe Ibrox, iar motivația lor va fi maximă, iar plăcerea de a juca pe măsură. Cred că o să joace cu dezinvoltură, sunt sigur că vor face o partidă extrem de bună și vor obține un rezultat pozitiv”, a spus fostul internațional pentru GSP.ro.

+56 Foto
Dinamo - FCSB // FOTO: GSP

Pe cine mizează Dorin Goian la Glasgow: „E în mare formă”

Fostul fundaș central al primei reprezentative (60 apariții sub tricolor) nu consideră Ibrox-ul a fi o sursă de intimidare pentru trupa roș-albastră.

„Am mare încredere în FCSB acum. Ibrox este un stadion foarte frumos. Suporterii cântă, își susțin echipa, dar dacă Steaua o să joace cu dezinvoltură și va avea o posesie mai bună, lucru care cred că se va și întâmpla, va liniști suporterii lui Rangers.

Dacă ar fi să mizez pe un jucător, aș merge pe Daniel Bîrligea, e în formă mare, marchează mult. E jucătorul pe val. Îmi pare rău că nu va juca Olaru, fiind suspendat, va fi o pierdere grea pentru FCSB, însă am încredere că românii vor face o partidă mare”, a mai declarat Dorin Goian.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.