Vinicius Junior (24 de ani), extrema stângă a lui Real Madrid, a făcut, împotriva Borussiei Dortmund (5-2), o cursă nemaîntâlnită de la Gareth Bale, demarând ca o rachetă aproape din marginea propriului careu și zburând până la cel advers.
„Rarerori vezi un fotbalist care joacă o a doua repriză cum a făcut-o Vini. Și nu doar grație celor trei goluri, ci pentru caracterul lui. Extraordinar”, l-a elogiat și antrenorul Carlo Ancelotti.
Dacă mai exista cineva, undeva sau cumva care să se îndoiască de ce „Balonul de Aur” îi va fi acordat luni, la Paris, lui Vinicius Junior, a nu știu câta remontada, marcă înregistrată Real Madrid, a fost orchestrată marți la Madrid chiar de starul brazilian.
Într-o repriză de domeniul science-fiction-ului reușită de campioana mondială a cluburilor, în care de la 0-2 la pauză a învins cu 5-2, refuzând Borussiei revanșa după finala (tot în Liga Campionilor) pierdută pe 1 iunie, pe Wembley (0-2), internaționalul brazilian s-a distrat efectiv cu apărătorii „galben-negrilor”.
Zidul construit, cu multă stângăcie și decizii neinspirate, mai ales în partea secundă, de Nuri Șahin s-a prăbușit fix ca un castel de nisip în calea mareei blanca.
Al treilea hat-trick din cariera lui Vinicius Junior
A fost cel de-al treilea hat-trick al lui Vinicius Jr. în carieră: unul în LaLiga contra lui Levante, altul în Supercupa Spaniei cu Barcelona și cel de aseară în poarta osânditului de pe Santiago Bernabeu, Gregor Kobel.
Ceea ce a ieșit mult în evidență a fost a doua reușită semnată de starul blanco: recuperare din propria treime și raid supersonic până în „căciula” de la 16 metri adversă, printre jaloanele oaspete, și șut imparabil pentru 4-2.
Va trebui să continui așa și știu că pot da mereu mai mult. Am numai 24 de ani și vreau să rămân la Real Madrid pentru totdeauna. Îmi doresc să fac multe lucruri pentru acest club, care mi-a dat totul de când am venit
- Vinicius Junior, extremă stângă Real Madrid
5goluri a înscris Real Madrid în actul secund al duelului cu Borussia Dortmund. A fost prima oară în istoria clubului blanco când reușește performanța în Liga Campionilor!
Spaniolii de la Marca au cronometrat traiectoria formidabilă a golul al doilea al lui Vinicius Jr. și au aflat că cei 80 de metri „înghițiți” de șeptarul madridista au fost parcurși, cu mingea la picior, în numai zece secunde!
Cursa de poveste făcută de Vinicius Junior, la golul de 4-2 al lui Real Madrid, a fost „descompusă” de MarcaReal era mort, dar Vini l-a readus la viață. Madridul a fost condus cu 0-2 la pauză și a ieșit în a doua repriză cu scopul de a reveni în joc. Și-a îmbunătățit pressingul, pasele și, mai ales, prestația MVP-ului meciului, Vinicius, ce a marcat un hat-trick
- Marca, jurnal spaniol
2remontade senzaționale a reușit Real Madrid în Champions League pe teren propriu în Liga Campionilor după ce a încasat două goluri. Premiera s-a produs în septembrie 2004, 4-2 cu AS Roma
„Era minutul 85:25, la 80 de metri de poartă adversă. Vini jr. a alergat și l-a lăsat mult în urmă pe Emre Can, care tocmai intrase, cu o ușurință uimitoare. A avut nouă atingeri de balon și la cea de-a zecea a șutat teribil, pentru a înscrie. Un sprint în care nimeni nu l-a putut opri”, a scris cotidianul citat.
Ancelotti: „Aceste goluri contează pentru trofeul din 2024-2025”
Carlo Ancelotti s-a înclinat în fața performanței uluitoare a celui mai bun fotbalist din lume în sezonul trecut: „Vinicius va câștiga Balonul de Aur, dar nu pentru ceea ce a făcut în seara asta, ci pentru tot anul trecut. Aceste trei goluri contează deja pentru trofeul din stagiunea viitoare”.
Italianul, care a cucerit ca tehnician aproape tot ceea ce putea câștiga, a explicat apoi: „Ceea ce pot spune este că rar vezi un asemenea fotbalist care joacă o a doua repriză așa cum a făcut-o Vinicius. Și nu doar pentru cele trei goluri, ci mai ales grație caracterului său. Este extraordinar”.
Manita. Antrenorul Carlo Ancelotti bate palma cu Vinicius Junior, omul serii pe Santiago Bernabeu, la 5-2 cu Dortmund / Foto: ImagoCe ne-a spus Ancelotti la pauză? Să credem în noi înșine. Știm că acasă, cu fanii în spate, se poate întâmpla orice. Că, dacă marcăm primul gol, vom reveni. Echipa a dat totul. Dar trebuie să ne îmbunătățim jocul, altfel antrenorul nostru nu va mai rămâne așa calm la vestiare
- Vinicius Junior, extremă stângă Real Madrid
Los Blancos au mai revenit de la 0-2, acum 20 de luni, în „optimi”, și au învins-o pe Liverpool, tot cu 5-2 în aceeași competiție. La fel, cu un magnific Vinicius, influențând 3 goluri (2 reușite și un assist).
O singură echipă a câștigat în istorie un meci din Liga Campionilor la trei goluri diferență după ce a avut handicapul de două pe tabela de marcaj. Mereu Real Madrid a făcut-o:
- Liverpool 2-5 Real Madrid (21.02.2023), „dublă” și pasă decisivă Vinicius;
- Real Madrid 5-2 Dortmund (22.10.2024), cu hat-trick Vinicius.
{{text}}