International   •   Europa League   •   Rangers - FCSB

Magazinul scary din Glasgow, afacerea românilor care au inventat ciocoliva: „Și pe noi ne-a surprins!” » Plasat într-un cartier cu fani Celtic: „Vor face mare petrecere dacă FCSB o încurcă pe Rangers”

+29 Foto
Daniel, Alex și Iasmin au dat lovitura la Glasgow cu un magazin cu produse exclusiv românești, afacere împachetată curajos în jurul lui Dracula. „Transylvania Shop & Cofee” e deja un punct de atracție pe harta turistică a orașului.

Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto)   —  miercuri, 23 octombrie 2024

Daniel, Alex și Iasmin au dat lovitura la Glasgow cu un magazin cu produse exclusiv românești, afacere împachetată curajos în jurul lui Dracula. „Transylvania Shop & Coffee” e deja un punct de atracție pe harta turistică a orașului.

Într-o colecție impresionantă de puncte de atracție din Glasgow, o locație cu rădăcini carpatine și-a făcut loc în ultimii ani pe agenda turistică și culinară din cel mai mare oraș scoțian. Este vorba despre „Transylvania Shop & Coffee”, un magazin cu specific românesc, afacerea unor băieți stabiliți în nordul Marii Britanii, adunați de pe la Alba, Ploiești, București, Galați sau Timișoara.

500 grame ciocolivă = 8 euro


Acum, în preajma sărbătorii de Halloween, locația e decorată în stil scary, cu schelete vorbitoare, imitații de pânze de păianjen, un coșciug și o stafie, cranii sau dinți fioroși. Iar trecătorii se opresc nu doar să-și facă poze, ci și să calce pragul românilor.

Daniel Eusebiu Radu e unul dintre oamenii care gestionează afacerea. Prenumele îi vine chiar de la marele Eusebio, căci tatăl lui era un admirator al starului lusitan. „Absolut tot ce vedeți aici aducem din România. De la ceapă și ardei până la vinuri și ingredientele pentru prăjituri, pe care le preparăm în laboratorul propriu”, spune ardeleanul.

Aici, produsul magnetic de o bună bucată de vreme a devenit ciocoliva! „E colivă îmbrăcată într-o glazură de ciocolată, pe care am și înregistrat-o ca marcă acasă. O vom face și în Scoția”, detaliază Daniel. Iar starul dulce din galantarul de la ”Transylvania”, care costă 6,50 lire sterline (8 euro) 500 g, rivalizează aici cu ciocolata de Dubai, la 9,50 lire (11,5 euro) aceeași cantitate.


Fostul premier al Scoției e printre clienți

„În proporție de 90 la sută, clienții noștri sunt britanici. Iar fostul premier al Scoției, Nicola Sturgeon, ne-a vizitat în numeroase ocazii”, mai povestește Daniel.

Magazinul se află în mijlocul unui cartier înțesat cu fani Celtic: ”Am vrut la un moment dat să arborăm și un steag al lui Rangers, dar ne-am dat seama că e mai bine să evităm orice complicații”. Așa că acum, cu ocazia Halloween, în față la ”Transylvania” tronează doar drapelele României și Scoției.

Locul doi la decorațiuni, după Târgul de Crăciun din Glasgow

Ce urmează pentru Rangers – FCSB?

„Știm că la meci vor veni și mulți fani ai lui Celtic, care se vor așeza la întâmplare prin stadion. Vor fi fanii românilor. Și nu m-ar mira ca, în cazul unui succes al lui FCSB, să asistăm la o mare petrecere Celtic în centrul orașului”, mai pronostichează Daniel.

Alături de el, Alex Ghimpu și Iasmin Covaciu sunt oamenii care duc în spate business-ul pornit în 2020, după pandemie.

„Totul a crescut incredibil de repede. Și pe noi ne-a luat la un moment dat prin surprindere când am văzut câtă popularitate a adunat magazinul și pe rețelele sociale. Anul trecut, am fost desemnați pe locul doi în Scoția, după Târgul de Crăciun de la Glasgow, în materie de decorațiuni. Iar aici a devenit pentru mulți o regulă să-și dea locația ca punct de întâlnire”, mai dezvăluie Daniel.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.