Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, a prefațat meciul cu FCSB din etapa #3 a grupei din Europa League, care are loc joi seară, de la ora 22:00. Meciul poate fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro.
Clement a vorbit și despre situația lui Ianis Hagi, jucător care nu este pe lista europeană a celor de la Rangers.
VIDEO. Antrenorul lui Rangers, ironii la adresa lui Gigi Becali: „A dezvăluit mai multe echipe, sper să joace doar cu una”
Întrebat ce crede despre faptul că Gigi Becali a dezvăluit deja ce echipă o să folosească la meciul cu Rangers, Philippe Clement l-a ironizat pe finanțatorul de la FCSB.
„În primul rând, am primit informația că au fost două echipe anunțate, nu doar una. Sper să joace doar cu una! Suntem concentrați pe noi, să ne facem jocul, vom vedea cu ce echipă vor juca.
Nu cred că există echipe care sunt dispuse să arunce cu banii și cu punctele în Europa League, cred că vor juca cu cea mai bună formație”, a spus antrenorul lui Rangers.
Clement a fost întrebat și despre modul lui Gigi Becali de a dicta lucrurile la campioana României și dacă ar fi dispus să lucreze vreodată sub asemenea presiuni, iar antrenorul lui Rangers a răspuns din nou ironic: „Atunci nu voi merge niciodată la FCSB”.
Darius Olaru a fost adus în discuție, după ce s-a vehiculat că a fost dorit de Rangers în vară, dar Clement a răspuns clar: „Nu vreau să vorbesc despre zvonuri, cât timp am avea nevoie să vorbim despre toți, cred că au fost anunțați 1000 de jucători în ultimul an că vor ajunge la noi”.
Întrebat dacă îi va lipsi Ianis Hagi de la meciurile din Europa League, Philippe Clement a declarat: „A fost o situație care s-a întâmplat în vară, dar s-a rezolvat. Ianis a făcut un efort, clubul a făcut un efort, e totul bine acum. Dar nu a prins lotul pentru Europa din cauză că în acel moment a trebuit să luăm o decizie. Vom vedea în a doua parte a sezonului, o să facem o nouă listă europeană și sperăm să luăm o decizie bună”.
{{text}}