FCSB s-a focusat imediat pe sesiunea de antrenament de la Glasgow, la puțin timp după aterizarea întârziată în Scoția. Iar campionii au produs câteva momente speciale înaintea confruntării cu Rangers.
Campioana a efectuat în această seară antrenamentul oficial pe arena ”Ibrox Park”, unde joi va disputa al treilea meci din grupele Europa League. Ca de obicei, a fost deschis primul sfert de oră, în care campionii au efectuat partea de încălzire și câteva sesiuni de ”5 contra 2”. Gazeta îți prezintă trei idei de la prima întâlnire a lui FCSB cu arena pe care vizează obținerea a încă trei puncte pe traseul EL.
1. Ngezana: forță maximă și pus pe șotii
Sud-africanul e gata să reintre în formula de start a campioanei după circa o lună de absență din cauza unor probleme musculare. A etalat din nou o forță impresionantă și determinare, cu poftă evidentă de a reintra pe teren. A avut însă timp și de poante. L-a ”hărțuit” pe Baba Alhassan, pe care l-a ”atacat” și cu un șut în fund în termeni amicali.
2. Charalambous prins la mijloc
Antrenorul lui FCSB s-a implicat activ în ședința de pregătire. Și cipriotul a intrat inclusiv la miuțele la care a fost prins și la mijloc de elevii săi, care au încercat să-l țină cât mai mult ”captiv” în morișca paselor consecutive. Din grupul tehnicianului au făcut parte, printre alții, Baeten, Miculescu, Pantea, Tavi Popescu și Ștefănescu, grupul care l-a pus momente bune la încercare pe antrenor.
3. Cu Celtic pe fundalul TV
Înainte de a ieși pe teren la antrenament, Charalambous și Baba Alhassan au susținut conferința de presă însoțiți de un detaliu interesant. Chiar deasupra lor rula partida rivalilor lui Rangers, Celtic, în deplasarea de la Atalanta Bergamo: 0-0. Imediat după finalul partidei, ”amicul” Rapidului, Neil Lennon, a apărut în studio pentru a diseca remiza alb-verzilor din Italia.
{{text}}