Liga Campionilor

Haaland a înscris două goluri, dar alt jucător a luat 10 curat într-o seară ISTORICĂ pentru Manchester City!

Matheus Nunes a fost jucătorul de 10 al lui Manchester City cu Sparta Praga // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 24 octombrie 2024

UEFA l-a desemnat pe Phil Foden ca cel mai bun jucător al meciului Manchester City - Sparta Praga 5-0, dar alt fotbalist al „cetățenilor”, lusitanul Matheus Nunes, a fost de zece în viziunea statisticienilor.

După 4-0 cu Slovan Bratislava, Manchester City a reușit o nouă victorie la scor în competiția premium din fotbalul de club.

Pe Etihad, campioana Angliei nu a avut milă de Sparta Praga, formație care începuse pozitiv faza ligii, cu o victorie și o remiză în primele două runde.

Phil Foden a deschis scorul în minutul 3, apoi a fost nevoie de alte 55 de minute pentru ca gazdele să sărbătorească golul 2. Abia în minutul 58 a reușit Erling Haaland să modifice tabela la 2-0, cu o execuție acrobatică, una care l-ar face invidios și pe Zlatan Ibrahimovic.


Haaland a înscris două goluri cu Sparta Praga, dat alt jucător de la Manchester City a luat 10 curat

John Stones a făcut 3-0 în '64, Haaland a reușit dubla 4 minute mai târziu, iar Matheus Nunes, cel care pasase decisiv la golurile 3 și 4, a stabilit scorul final în '88, dintr-un penalty pe care tot el îl obținuse.

La final, UEFA l-a desemnat pe Phil Foden drept omul meciului. Englezul a înscris golul de 1-0 și a avut o acuratețe a paselor de 85%.

Totuși, în ratingurile statisticienilor de la Sofascore, Foden a ajuns doar la 8,3. Alt jucător a fost vedeta serii, în opinia acestora: Matheus Nunes, utilizat de Pep Guardiola în banda stângă.


Nunes și-a trecut în cont două pase decisive: la golul 3 a centrat cu stângul pentru lovitura de cap a lui Stones, la reușita de 4-0 i-a pasat din prima lui Haaland la marginea careului, care a mai făcut câțiva pași și a finalizat.

El a avut 89 de atingeri de balon, a înscris golul de 5-0 dintr-un penalty pe care tot el îl obținuse, a oferit 3 pase-cheie, 61 dintre cele 64 de pase încercate au fost precise, a reușit 3 driblinguri din tot atâtea încercate și a câștigat 8 dueluri dintre cele 12 în care a fost implicat.

Seară istorică pentru Manchester City

Toate aceste statistici i-au adus nota 10 (zece) din partea celor de la Sofascore, într-o seară istorică pentru campioana Angliei: Manchester City a devenit prima echipă neînvinsă în 26 de meciuri consecutive în Champions League, cu mențiunea că partida pierdută la loviturile de departajare cu Real Madrid în sezonul precedent este consemnată ca un egal (rezultatul din cele 120 de minute de joc).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.