Bruno Fernandes, 45 ani, locuiește azi în Liverpool, împreună cu soția, Alina, și cu fiul său, Pablo. A petrecut patru sezoane în România, dar titlul și traseul fantastic din Champions League cu Urziceniul lui Dan Petrescu rămân bornele esențiale ale portughezului. E convins că FCSB poate repeta isprava ialomițenilor din urmă cu 15 ani, un fabulos 4-1 pe „Ibrox Park”
Fost jucător la Ceahlăul, Unirea Urziceni și FCM Tg. Mureș în perioada 2007-2011, Bruno Fernandes e stabilit în Liverpool, unde și-a deschis o mică afacere și pregătește și grupe de copii. Gazeta l-a vizitat în orașul Beatlesilor pe lusitanul cu origini în Guineea Bisau, om de bază în perioada în care ialomițenii lui Dan Petrescu au uimit prin cucerirea titlului în 2009, urmat de un parcurs impresionant în Champions League: 8 puncte într-o grupă cu Sevilla, Stuttgart și Rangers, plus apoi o dublă cu Liverpool în Europa League. Iar din poveștile lui Bruno nu lipsesc nici episoade foarte amuzante din perioada petrecută în România, cu Hizo și Petrescu în prim-plan. Să-l ascultăm!
- Bruno, povestește-ne, în primul rând, de unde și până unde ai ajuns să te stabilești în Liverpool?
- Din întâmplare! Jucam la Alki Larnaca, îmi terminam acolo contractul, iar o cunoștință care știa că închei conturile în Cipru mi-a sugerat să vin în Anglia. Să încerc să mai trag câțiva ani. Și apoi să mă apuc de niște cursuri de antrenor pentru viitor. Așa s-a și întâmplat. Între timp am obținut licența UEFA C, am urmat și modulele pentru a putea pregăti copii și juniori.
- Cu asta te și ocupi în prezent?
- Antrenez grupele U11-U15 la o Academie, iar de zece ani mi-am deschis și o sală de fitness în centrul orașului. Sunt OK!
- Ai un băiat care s-a apucat și el serios de fotbal, nu?
- Pablo are 12 ani și a semnat recent cu Preston North End. Joacă fundaș central, ca mine. I-am zis să se mai gândească, să se reprofileze atacant, să dea goluri. Dar nu vrea deloc. E hotărât să fie stoper.
VIDEO Interviu cu fostul fundaș al Unirii Urziceni, Bruno Fernandes » Despre viața din Liverpool și victoria din Champions League cu Rangers, 4-1
Bruno Fernandes: „Când am ajuns să lucrez cu Petrescu am zis «wow»!”
- Uite cum s-a învârtit viața, că la numai patru ore distanță de aici, în Scoția, ai prins unul dintre cele mai memorabile meciuri ale carierei tale: Glasgow Rangers – Unirea Urziceni 1-4 în octombrie 2009. 15 ani în urmă! Cum a fost posibilă o așa minune?
- O încredere totală insuflată de Dan Petrescu! De fiecare dată când intram pe teren, simțeam că putem bate pe oricine. Așa de bine lucrase la minte! Știam că Rangers e o bornă mare și greu de răpus, dar trebuia să jucăm cu sufletul ca să putem învinge. A fost până la urmă o seară perfectă, cu dăruire și cu destul noroc.
Chiar și după acel succes fantastic, Petrescu a rămas cu picioarele pe pământ. Asta în timp ce noi debordam de entuziasm și bucurie
Bruno Fernandes, fost fundaș Urziceni
- Cum te-ai înțeles cu Petrescu, uneori un antrenor extrem de enervant pentru jucători, nu?
- Pentru mine n-a fost deloc enervant. Mi-au plăcut dintotdeauna exigența și munca, așa că am spus ”wow!” când l-am descoperit pe Petrescu. Asta îmi trebuie! Mentalitatea mea era exact aceasta: joci și te pregătești ca să fii cel mai bun pentru a fi ales ca titular. Dacă cel din fața ta e superior, pui capul jos și tragi de tine să schimbi părerea antrenorului. Dacă nu, pleci și-ți cauți contract în altă parte.
- Exact pe gustul lui Petrescu!
- La el, dacă băteai cu 5-0 în Champions League și săptămâna viitoare pierdeai un antrenament din patru-cinci, nu erai sigur că joci week-end-ul următor. Voia concurență și te ținea tot timpul în joc de glezne.
Mă uit uneori la faze din meciul de la Glasgow. Mă întreabă și copiii de la Academie unde am jucat, împotriva cui. Chiar săptămâna trecută a venit un puști și mi-a arătat golul produs de mine cu Rangers și voia să știe dacă sunt chiar eu acela din imagini. Te simți extraordinar în asemenea momente
Bruno Fernandes, fost fundaș Urziceni
Bruno Fernandes: „Dacă am reușit cu o echipă mică, de ce n-ar putea și FCSB?”
- Cu cine mai ții legătura din grupul Urziceniului?
- Nu cu foarte multă lume! Fiecare a plecat pe drumul lui. Dar mai vorbesc uneori cu Semedo, care s-a stabilit la Londra. Are o firmă de curățenie. Și cu Ricardo Gomes, în Brazilia. Era agent de jucători la un moment dat. Nu mai știu acum detalii de ceva vreme. Am mai schimbat câteodată mesaje și cu Meme Stoica.
- Vine Rangers – FCSB în Europa League. Ce sfat ai da campioanei României?
- FCSB merge foarte bine în Europa, așa că să vină cu curaj pentru a face un meci bun. Jucătorii își dau seama de importanța acestei partide, iar Rangers nu mai e forța de pe vremea lui Gerrard. Nu mai e un «balaur». Sunt de multă vreme într-o pasă proastă, nu le merge bine nici în campionat, nici în cupele continentale. E un moment bun pentru FCSB să dea lovitura! Poate lua și exemplul Urziceniului din 2009. Și atunci a fost posibilă acea victorie incredibilă fiindcă Unirea a avut un conducător inteligent și un grup care l-a ascultat sută la sută pe Petrescu în pregătirea jocurilor. Dacă noi, cu o echipă mică, am reușit, de ce n-ar fi capabilă și FCSB?
Aș fi bucuros să văd un 2-1 pentru FCSB, cu două goluri marcate de Octavian Popescu, un copil care-mi place. Să fie încrezători, fără niciun pic de frică, să-i pună de la început în dificultate pe cei de la Rangers. Mai ales că scoțienii trec printr-o perioadă sensibilă și chiar suporterii se pot întoarce împotriva lor
Bruno Fernandes, fost fundaș Urziceni
„La Alki, Elias era extensia din teren a antrenorului”
- Charalambous e însă altă fibră de antrenor decât Petrescu, de acord?
- Îl știu foarte bine. N-am fost colegi la Alki Larnaca?
- Serios?
- Da. E un băiat formidabil și un profesionist ca la carte. Pe vremea aceea, era o extensie a antrenorului pe teren. Încerca să dea indicații, să dirijeze echipa, să fie atent la detalii. Nu spun astea doar să dea bine în public. Exact așa stăteau lucrurile. Sunt convins că și-a păstrat aceeași seriozitate și ca antrenor, pentru că nu te poți deconecta dintr-odată de la o anumită mentalitate.
- Nu e o surpriză pentru tine faptul că a luat titlul cu FCSB și împinge acum echipa pe drumul ăsta european?
- Deloc! Când am văzut că l-a luat FCSB, mi-a părut tare bine. A fost semnul că, dacă va fi lăsat în pace să-și facă treaba, echipa asta va munci cinstit și va putea progresa cu ideile lui Elias. La Alki, era un exemplu de seriozitate. Venea înainte să-și facă exercițiile la sală, mânca ce trebuia, ne oferea mereu sfaturi amicale, nu l-am văzut niciodată să fie neatent la antrenamente. Juca și la națională. Se simțea imediat nivelul.
- Cum l-ai defini în trei cuvinte?
- Serios, profesionist, pragmatic.
Am avut mână bună pentru colegi în sensul că patru dintre ei au ajuns nume importante în breasla antrenorilor. Mă refer la Nuno Espirito Santo, Marco Silva, Paulo Fonseca și, acum, Elias Charalambous
Bruno Fernandes, fost fundaș Urziceni
„Nu m-a șocat cu nimic România, că fusesem înainte în Bulgaria”
- Înapoi la parcursul cu Urziceniul din Champions League, când ai marcat și la un 1-3 cu Liverpool. Încă o coincidență legată de parcursul vieții tale, nu?
- Când ești tânăr, visezi să joci astfel de partide. Eu am avut șansa să fiu în locul potrivit la momentul potrivit. Iar când ești la un meci de asemenea nivel, nu te mai gândești pe cine ai în față. Dai mâna cu adversarii la început, îi respecți, dar după ce se fluieră startul îți vezi de treaba ta. Îți joci șansa. Poate că abia după doi-trei ani realizezi nivelul pe care l-ai atins.
- Cum ai ajuns, de fapt, în România?
- Fusesem înainte doi ani în Bulgaria, la Beroe, de unde a trebuit să plec din cauza unor probleme financiare. M-am întors în Portugalia, unde un fost coleg, devenit agent, mi-a propus varianta România. Și așa, prin Traian Gherghișan, am semnat cu Ceahlăul.
- Oraș mic, departe de Capitală, te-a bulversat puțin acel pas?
- N-a fost niciun șoc pentru că trăisem în Bulgaria, unde totul era diferit, conservat din perioada comunistă. Am venit de la căldură, într-un tricou, și, când am aterizat la Sofia, era frig, zăpadă. Am mers cu impreasrul direct la magazin să-mi cumpăr niște haine mai groase. Era mai frumos la Piatra Neamț.
Am auzit despre meciuri aranjate la Ceahlăul, dar în perioada mea nu mi s-a părut nimic suspect. Mi-a părut rău că am retrogradat după ce am pierdut în ultimul meci la Craiova, 2-3, cu un autogol. Dar dacă nu se întâmpla așa, poate că nu mai ajungeam la Urziceni și se scria altfel istoria
Bruno Fernandes, fost fundaș Urziceni
„Petrescu ne-a adus mănuși de box și ne-a pus să ne batem”
- Spune-ne, te rog, în final niște întâmplări amuzante trăite în România!
- Sunt vreo trei simpatice. Una e cu Tata Hizo la Piatra Neamț. Ne pregătea pe munții dimprejurul orașului. El conducea un BMW X6 și ne punea să alergăm pe trasee în spatele mașinii lui. Eu n-aveam nicio problemă, dar pentru unii colegi era un coșmar. Dacă ai lucrat o dată cu Hizo, nu te mai sperie nimic la niciun antrenor!
VIDEO Interviu cu fostul campion al României, Bruno Fernandes » Amintiri din perioada petrecută la Ceahlăul și Urziceni
- Doi?
- Tot cu Hizo. Aveam un coleg pe nume Barna, pe care Hizo stătea nonstop cu gura în timpul meciului. Am ajuns căpitan și l-am rugat să nu ne mai toace, că sunt niște copii care se blochează în felul ăsta. I-am sugerat să stea liniștit la un meci, să ne spună doar tactica și detaliile înainte de partidă. Zis și făcut, dar am pierdut cu Mioveniul, 0-3. La final, când a intrat în vestiar, Hizo mi-a dat o palmă amical după ceafă și m-a întrebat: ”Acum pot să vorbesc?”. Ce era să-i mai spui?
- Și trei?
- La Urziceni, în perioada Champions League, foarte solicitantă, m-am luat la harță cu Apostol la o miuță. Ne-am certat destul de rău, iar Petrescu ne-a oprit și ne-a pus să facem niște ture de teren. Mă gândeam seara că m-am ”curățat” pentru o prostie. A doua zi la antrenament a adus niște mănuși de box, i-a pus pe băieți să formeze un ring și ne-a invitat pe amândoi în mijloc să ne batem. I-am explicat că ne împăcasem imediat, nu mai era cazul de box. Dar caterinca a fost maximă, vă dați seama!
{{text}}