International   •   Campionate   •   LA LIGA

Diagnosticul în cazul lui Rodrygo: ce meciuri ratează, în afară de El Clasico

Rodrygo Goes // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 24 octombrie 2024

Rodrygo Goes, 23 de ani, s-a accidentat în timpul meciului dintre Real Madrid și Borussia Dortmund, scor 5-2, și va fi indisponibil pentru până la 20 de zile.

Dublă-lovitură pentru Real Madrid, cu doar câteva zile înainte de El Clasico. Doi oameni de bază, portarul Thibaut Courtois și extrema Rodrygo Goes, vor data derby-ul contra Barcelonei.

Clubul din Capitală a anunțat astăzi diagnosticul primit de Rodrygo din partea medicilor. Acesta a suferit o accidentare la bicepsul femural al piciorului drept, un mușchi situat pe partea posterioară a coapsei.

Diagnosticul în cazul lui Rodrygo: ce meciuri ratează, în afară de El Clasico


Potrivit jurnalistului Arancha Rodriguez de la Cadena COPE, accidentarea musculară îl va ține departe de acțiune pentru 15, până la 20 de zile.

Astfel, Rodrygo ar urma să rateze nu doar El Clasico, dar și duelul de campionat cu Valencia (2 noiembrie), poate și pe cel cu Osasuna (9 noiembrie). Cert este că brazilianul nu va juca nici contra lui AC Milan, în Champions League, pe 5 noiembrie.

În acest început de stagiune, Rodrygo Goes a înscris 3 goluri și a oferit o pasă decisivă în 10 meciuri de campionat. În Liga Campionilor se laudă cu un assist în două apariții.

Extrema Realului s-a accidentat spre finalul meciului cu Borussia Dortmund de marți seara, înainte de golul de 3-2. El s-a întins pentru a ține mingea în teren și i-a pasat apoi lui Lucas Vazquez. Căpitanul Realului a rămas cu noroc în posesia mingii după o intervenție nefericită a lui Julian Brandt, apoi a reușit să înscrie, aducând formația blanco în avantaj.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.