„Următorului antrenor de aici îi spun că va suferi”. Cuvintele îi aparțin lui Xavi Hernandez, un avertisment exprimat de catalan în finalul lunii mai, după ultimul lui meci pe banca blaugrana.
Cel vizat de atenționarea lui Xavi era Hans-Dieter (Hansi) Flick, antrenorul care le-a administrat catalanilor cea mai usturătoare înfrângere din istoria recentă, acel 2-8 cu Bayern Munchen în vara lui 2020.
„Nu va fi deloc ușor. Cine o să vină o să aibă nevoie de răbdare, pentru că este o funcție cu adevărat complicată”, mai avertiza Xavi.
Așa a început mandatul lui Hansi Flick la Barcelona, într-un mediu pe care Xavi îl considera ostil, cu o presiune care i-a venit de hac și unuia dintre cei mai mari fotbaliști din istoria clubului.
Flick ignoră zgomotul din exterior. Și bine face
La 5 luni distanță, Barcelona conduce La Liga și o învinge pe Bayern Munchen cu 4-1 pe cea mai înaltă scenă a fotbalului european. Flick nu a avut nevoie de timp și de răbdare din partea fanilor și a conducerii, nu s-a lăsat doborât de numeroasele accidentări cu care se confruntă, nu s-a plâns că oamenii din birouri au fost în stare să-i aducă un singur nume important în vară, pe Dani Olmo.
Nu. Cu lotul decimat, evoluând pe alt stadion decât „Camp Nou”, Barcelona lui Hansi Flick leagă rezultate răsunătoare și prestații entuziasmante. Înainte de 4-1 cu Bayern a fost 5-1 cu Sevilla. Înainte de 4-1 cu Girona a fost 7-0 cu Real Valladolid. Cu un lot nu foarte ofertant, cu 2 titulari de 17 ani și 4 de 21 de ani, los blaugranas fac tribunele să vibreze.
Uneori, un zâmbet poate face diferența. Hansi Flick, în meciul cu Deportivo AlavesSpre deosebire de Xavi, obișnuit să prezinte scuze atunci când lucrurile nu mergeau conform planurilor - uneori chiar în avans -, Hansi Flick caută soluții și se adaptează situațiilor ivite.
El nu s-a plâns că nu i-a fost adus Nico Williams, nu disperă când privește spre infirmeria abia încăpătoare, nu ia la șuturi panourile publicitare atunci când „Kovacsii” fluieră împotriva Barcelonei și nu încearcă să-i convingă pe suporteri că nu este rezonabil ca ei să aștepte să se ia la trântă cu Real Madrid, Bayern Munchen sau alți coloși continentali.
Simplul fapt că Hansi Flick nu începe fiecare propoziție cu o negație este lăudabil. Imaginați-vă cum ar fi sunat conferințele de presă ale unui Xavi privat de oameni precum Ter Stegen, De Jong, Christensen și Araujo, cu un singur transfer notabil în vară și nevoit să înfrunte pe „Santiago Bernabeu” un Real Madrid care a avut o zi suplimentară de odihnă.
La 5 luni de la instalarea lui, Hansi Flick nu doar că nu suferă, așa cum avertiza predecesorul lui că avea să se întâmple, ba chiar merge la Madrid cu șanse reale de a obține un rezultat mare.
Se pare că se întâmplă și lucruri bune atunci când scuzele sunt înlocuite de soluții, iar circul de discreție.
{{text}}