Cristina Neagu (36 de ani), cea mai mare handbalistă din istoria României, a explicat gestul de suflet pe care l-a făcut miliardarul Ion Țiriac (85 de ani) în momentul în care s-a accidentat. Neagu a anunțat recent faptul că se va retrage la finalul sezonului după o carieră încununată de reușite.
De patru ori desemnată cea mai bună handbalistă din lume, Neagu a dezvăluit faptul că Ion Țiriac i-a pus la dispoziție unul dintre avioanele sale și a acoperit costurile pentru tratamentul din Austria, atunci când evolua pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea. 2009-2013 este perioada în care Neagu a jucat pentru Oltchim.
Cristina Neagu, despre ajutorul lui Ion Țiriac: „Am vorbit cu dânsul și mi-a zis «Băi, Cristina”
Neagu a avut probleme medicale mari din cauza umărului. Ea s-a operat în America, iar aceasta a explicat cum a ajutat-o Ion Țiriac să treacă peste durerile insuportabile.
„Într-adevăr, povestea legată de domnul Țiriac, căruia îi voi fi mereu recunoscătoare are două părți: pe de-o parte, cred că domnul Țiriac a aflat din presă, ori cineva din presă i-a spus. Eram în vogă atunci, chiar dacă eram foarte tânără. Ieșisem pentru prima oară cea mai bună jucătoare a lumii și, probabil, apăream destul de des în presă.
M-a sunat secretara domnului Țiriac, iar, mai apoi, am vorbit cu dânsul și mi-a spus: «Băi, Cristina, uite, cunosc pe cineva în Austria. E un domn care poate să îți facă un tratament. Ai vrea să încerci?»
Domnul acela făcea presopunctură. Un fel de acupunctură fără ace. El apăsa cu degetele. M-a întrebat dacă vreau să încerc, cred că mi-a zis și de Camelia Potec... Am zis «da, cum să nu!».
Deja mersesem la foarte mulți doctori, aveam diagnostice diferite. Nu știam ce să fac, pe mine mă durea în continuare, era clar că nu puteam să joc așa, iar, la un moment dat, am mers în Austria chiar cu avionul privat al dânsului.
S-a ocupat de tot. Dumnealui a rezolvat cu domnul de acolo, a plătit tot. Avionul m-a așteptat, m-a adus înapoi. A durat cam o oră tratamentul. După care am stat o lună de zile. Am crezut că o să fiu mai bine. Dar nu am fost mai bine”, a declarat Cristina Neagu, pentru sport.ro.
Cristina Neagu s-a operat în SUA în 2011: „Nu domnul Țiriac a plătit operația”
În luna iunie 2011, Ion Țiriac i‑a sugerat Cristinei, care nu mai evoluase din luna februarie, să fie consultată de un medic din New York care o operase și pe tenismena Maria Sharapova. Deși s-a scris atunci faptul că miliardarul a achitat costurile operației, Neagu a precizat că s-a ocupat ea, împreună cu Oltchim.
Țiriac a plătit doar intervenția medicală pe care a suferit-o în Austria.
„Se apropia finalul sezonului, eram într-o dilemă. Deja nu mai jucam de două sau trei luni. Tot domnul Țiriac m-a sunat și mi-a spus că a auzit de un medic din Statele Unite care a operat-o pe Sharapova la umăr, iar după șase săptămâni aruncă cu mingea de tenis, face exerciții.
M-a întrebat dacă vreau să încerc. A venit ca o gură de oxigen. Efectiv, nu mai știam. Fusesem la vreo șase-șapte doctori și nu mai știam încotro să o apuc.
Am spus imediat «da, vreau să merg.» Dar s-a spus că domnul Țiriac mi-a plătit și acea operație în America. Nu. Domnul Țiriac mi-a plătit acel tratament în Austria; de restul, m-am ocupat eu și clubul Oltchim”, a adăugat Cristina Neagu, pentru sursa citată.
{{text}}