FCSB a fost învinsă de Rangers, 0-4, în a treia etapă din Europa League, la capătul unui meci în care campioana a fost de nerecunoscut.
Cu mai mulți titulari lăsați pe banca de rezerve la începutul partidei, FCSB nu a putut rezista la Glasgow. A fost învinsă fără conteze prea mult pe faza ofensivă.
Care sunt concluziile? Campioana are probleme de lot, rezervele nefiind la nivelul titularilor. Însă există și un aspect pozitiv în jocul roș-albaștrilor.
1. Baba Alhassan merită mai multă atenție
Fără Olaru, suspendat, Lixandru, accidentat, și Șut, învoit, mijlocul roș-albaștrilor a fost compus din Malcom Edjouma și Baba Alhassan. Dacă primul nu a avut o seară reușită, fotbalistul venit de la Hermannstadt a jucat peste media echipei, demonstrând că merită mai multe șanse.
Ghanezul de 24 de ani a avut o prestație solidă la mijlocul terenului, cu cifre bune atât pe faza ofensivă, cât și în defensivă. Potrivit raportului Wyscout studiat de Gazeta Sporturilor, Alhassan a câștigat 7 din cele 10 dueluri defensive în care a fost implicat și 5 din cele 8 ofensive.
18 baloanea recuperat Alhassan în meciul cu Rangers
În plus, a arătat bine și pe faza de construcție. La pase precise, Alhassan stă excelent. 26 reușite, din 29. Un procentaj de 90%.
„Mi-a plăcut de Baba, dar nu te mai juca cu mingea la mijlocul terenului. Pasează bă, nu mai da în spate” a spus Gigi Becali, însă cifrele arată că patronul FCSB nu are dreptate. Alhasaan a dat 10 pase înainte, dintre care 9 au fost precise. Doar Ngezana, Popescu și Radunovic au dat mai multe. Înapoi au fost 3, în lateral au fost 12.
Notat cu 6 de Gazeta Sporturilor, la fel ca Târnovanu și Radunovic, Alhassan arată că merită să fie luat în calcul pentru un post de titular cert în mijlocul roș-albastru.
2. Lipsa de soluții în benzi
FCSB a mizat pe Alexandru Pantea ca fundaș dreapta și pe Mihai Popescu în partea stângă, deși acesta e fundaș central de meserie și suferă la capitolul viteză.
Ambii au fost mult sub cei doi titulari, Crețu și Radunovic. Ceea ce arată că FCSB duce lipsă de soluții în benzi. Pantea, schimbat la pauză, nu a contribuit deloc la jocul ofensiv, având o singură centrare trimisă. Și deși a câștigat 4 din cele 5 dueluri în care a fost implicat, a pierdut 10 baloane (5 în propria jumătate) și a recuperat doar 7. Intrat la pauză, Risto Radunovic a fost mult mai sigur pe faza defensivă. Doar 6 mingi pierdute (două în propria jumătate).
Mihai Popescu a stat chiar mai rău la mingile pierdute. De 17 ori a cedat posesia, de 8 ori în propria jumătate. Iar în ceea ce privește recuperările, fundașul a reușit 10 de ori să câștige mingea.
3. Ștefănescu și Miculescu încă dezamăgesc: 0 driblinguri încercate
Marius Ștefănescu și David Miculescu au costat împreună 2,8 milioane de euro. Dar sunt departe de arăta că-și merită banii. În partida cu Rangers, evoluțiile lor au fost unele dezamăgitoare. Cu zero realizări pe faza ofensivă.
Împreună au reușit două șuturi, fiecare câte unul, niciunul pe poartă. Iar potrivit raportului Wyscout au dat 25 de pase (9 Ștefănescu, 16 Miculescu). Sub Baba Alhassan.
La capitolul driblinguri, cifra e șocantă: 0! Din nou sub Alhassan, care are 3 încercate și două reușite.
Împreună au recuperat mingea de 3 ori (Ștefănescu de două ori, Miculescu o dată) și au cedat posesia de 12 ori, fiecare de câte 6 ori. Cifre cu adevărat dezastruoase pentru doi jucători de la care se așteaptă să decidă meciuri.
{{text}}