Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - RAPID

Borza a prins încredere: „Vreau să câștigăm derby-ul cu FCSB! Ar fi un vis să fiu campion cu Rapid”

Articol de Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 26 octombrie 2024

Andrei Borza (18 ani), fundașul reinventat de Marius Șumudică, a prefațat derby-ul de duminică seară dintre FCSB și Rapid, într-un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

Fundașul stânga a prins încredere după ce a marcat primul gol în tricoul Rapidului, chiar împotriva Farului, fosta sa echipă, iar acum este concentrat pe duelul cu FCSB.

Andrei Borza a prefațat derby-ul cu FCSB: „Vrem să câștigăm!”

- Andrei, cum se simte atmosfera înaintea unui derby?

- Este o atmosferă bună, ne simțim bine, dar suntem la fel de concentrați cum am fost la meciul cu Farul și vrem să câștigăm acest derby!


- Cât de mare e moralul după victoria cu Farul? Ați lucrat să „rămâneți cu picioarele pe pământ”, așa cum spunea Marius Șumudică?

- După părerea mea, totul durează doar o zi, și, după analiza pe care am făcut-o cu Mister după meciul cu Farul, s-a uitat meciul acela. Acum ne focusăm pe acesta cu FCSB.

- Cât de mare a fost descătușarea în vestiar după victoria cu Farul și cum a fost pentru tine să înscrii în fața fostei echipe?

- A fost o victorie meritată, la un scor mare, care ne-a dat încredere că suntem pe drumul cel bun și să continuăm la fel. Nu am putut să mă bucur, pentru că Farul e locul unde am crescut, chiar dacă a fost primul gol al meu în tricoul Rapidului.

- Ce ar însemna o victorie cu FCSB și ce ar însemna dacă ai marca în derby?

- Ar însemna o victorie foarte mare, mai ales că legăm victorii. Am mai marcat împotriva celor de la FCSB, dar în derby ar fi cu totul altceva.

- Cum ți se pare forma celor de la FCSB? Care sunt atuurile voastre în acest duel?

- Cei de la FCSB vin după un alt derby, cel cu Dinamo, câștigat. Dar au pierdut cu Rangers și o să fie mult mai motivați să ne învingă. Noi trebuie să fim la fel de motivați și să avem atitudinea pe care am avut-o cu Farul.


- Cum gestionezi presiunea la Rapid?

- Este presiune la Rapid, întotdeauna a fost, dar jucătorul mare știe să joace sub presiune și mie chiar îmi place asta.

- Unde vezi Rapid în acest sezon?

- După părerea mea, eu văd Rapid în play-off, dacă jucăm cum am făcut-o cu Farul.

- Cum îți imaginezi că ar arăta un titlu câștigat în Giulești după atâția ani?

- Este un vis pentru mine să iau un titlu cu Rapid.

- Cât de mult speri să ajungi la naționala mare dacă vei continua seria evoluțiilor bune?

- Eu muncesc în fiecare zi, asta îmi doresc. Să ajung acolo și să le arăt tuturor că sunt cel mai bun.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.