Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Își dă Dan Petrescu demisia de la CFR Cluj?! Antrenorul ardelenilor a răbufnit la conferință și a dat răspunsul: „Știu ce mă așteaptă”

Dan Petrescu/ foto: GSP

Articol de Adrian Duţă, Tudor Belivacă   —  sâmbătă, 26 octombrie 2024

Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a analizat remiza cu Sepsi, scor 3-3, din etapa #14 din Superliga. Apoi, la conferința de presă, „Bursucul” a vorbit și despre demisie, cerută de fani la 1-3.

CFR Cluj a scos un punct în prelungiri, prin golul lui Postolachi. Dan Petrescu e de părere că echipa lui ar fi câștigat dacă meciul ar mai fi continuat 5 minute. A fost mulțumit de atac, dar dezamăgit de apărare și de faptul că formația din Gruia a luat gol din fază fixă.

Petrescu a spus că la pauza meciului le-a transmis elevilor lui să aibă mai multă încredere. Sepsi intrase la cabine cu 1-0.

Dan Petrescu: „Eu nu mai înțeleg ce se întâmplă la CFR Cluj”


„Eu nu mai înțeleg fotbalul, avem probleme cu norocul mari de tot. Nu mai știu ce se întâmplă la CFR Cluj. La primul șut pe poartă am luat gol. La pauză le-am zis să se concentreze, să lase alte probleme. Eram sigur că dacă ne concentrăm câștigăm, pentru că au jucat bine. Am făcut și două schimbări bune, Korenica și Păun au intrat bine.

Apoi, gol din fază fixă pentru ei. O oră am stat să fac faze fixe azi. Toate golurile lor au fost marcat de foști jucători de la noi. Toți jucătorii care au fost la CFR se simt bine împotriva noastră. Echipa a jucat, avem cel mai multe goluri marcate. Suntem acolo sus, atitudinea jucătorilor a fost excelentă.

E un campionat strâns, am pierdut mulți jucători. Lumea vrea, e obișnuită cu binele. Mai sunt și momente când ar trebui să fim alături de jucători, să-i susținem. Acasă atacăm prea mult, am dat cel mia multe goluri. Problema e în apărare.

E normal ca o echipă să aibă 3 șuturi, nu e normal să îți dea 3 goluri. Eu la pauză le-am zis să creadă, dacă se mai jucau 5 minute câștigam. Am fi meritat victoria”, a declarat Dan Petrescu, la Prima Sport 1.


Dan Petrescu a răbufnit la conferință

Tehnicianul ardelenilor a comentat abia la conferința de presă scandările fanilor din finalul partidei, prin care i-au cerut demisia de la echipă: „Lumea nu are răbdare aici, înțeleg, dar se mai întâmplă și meciuri ca acesta de azi când nu iese totul cum vrem noi.

Am venit în 2017, suntem acum în 2024, deci am plecat, am venit. Știu ce e aici, știu ce mă așteaptă. Și dacă pierdeam și dacă nu, eu nu văd de ce trebuie să plec acum. Dacă cineva decide asta, e ok, dar eu muncesc de dimineață până seara, echipa joacă foarte bine. Și cred că dacă ne uităm la ce jucători am plecat, suntem bine unde suntem.

Eu nu pot să câștig meci de meci. Eu cred în echipa asta, eu cred. Acum sper 3-4 zile să fim toți la antrenament și să scoatem rezultate bune. Nu contează cine a cerut (n.r. demisia) și cine nu și sper la final să am eu dreptate”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.