Barcelona a învins-o fără drept de apel pe Real Madrid în primul „El Clasico” din acest sezon chiar pe Santiago Bernabeu, scor 4-0, iar astfel, trupa lui Hansi Flick își consolidează prima poziție în La Liga.
Partida de pe Santiago Bernabeu a început în forță și după doar 2 minute de la startul meciului, Realul le-a dat primele emoții catalanilor.
Kylian Mbappe a scăpat singur cu Inaki Pena, însă atacantul francez nu a reușit să prindă spațiul porții. După terminarea fazei, arbitrul asistent a ridicat fanionul pentru o poziție în afara jocului în care se afla fostul jucător al lui PSG.
Replica băieților lui Hansi Flick a venit în minutul 13, atunci când Lewandowski a reușit o deviere superbă prin care l-a lăsat pe Yamal într-o situație de 1 la 1 cu Lunin, dar puștiul-minune al Barcelonei a reluat slab și goalkeeper-ul ucrainean a reușit să prindă balonul fară probleme.
În minutul 21, Raphinha a avut o nouă șansă de a o aduce pe Barcelona în avantaj, când a trimis un șut din afara careului care a trecut peste poarta gazdelor.
La faza imediat următoare, pericolul s-a mutat la poarta lui Inaki Pena. Vinicius a desfășurat o acțiune individuală în flancul stâng, în urma căreia a pătruns în careul oaspeților, însă execuția sa nu a prins cadrul porții.
Defensiva avansată a lui Hansi Flick a dat roade în prima repriză
Ultima fază importantă a primei reprize a avut loc în minutul 30, atunci când Kylian Mbappe a reușit sa deschidă scorul, după ce l-a învins pe Inaki Pena cu un „lob" spectaculos, însă reușita francezului a fost anulată de arbitrii din camera VAR pentru ofsaid.
Mai mult decât atât, elevii lui Carlo Ancelotti au fost surprinși în ofsaid de nu mai putin de 8 ori în primele 45 de minute.
Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0.
Real Madrid, COLAPS în repriza secundă
Robert Lewandowski a reușit să puncteze de două ori în numai 2 minute (54’, respectiv 56’).
Mai întâi, ținut în joc de poziționarea greșită a lui Ferland Mendy, vârful polonez a scăpat singur cu Lunin și l-a executat fără emoții pe portarul Realului. Trupa lui Ancelotti nici nu a apucat să se regrupeze, că Lewandowski a lovit din nou, de această dată printr-o lovitură de cap.
Replica gazdelor a venit în minutul 61, însă nu a fost suficient pentru a reduce din diferență. Kylian Mbappe a trimis un șut din marginea careului, însă Inaki Pena a reușit să rețină fără mari dificultăți.
Două ratări monumentale ale lui Robert Lewandowski
Atacantul polonez a avut două șanse imense de a realiza „hattrick"-ul pe Bernabeu. Mai întâi, aflat într-o poziție ideală, a trimis în bară cu jumătate de poartă goală, iar apoi, veteranul Barcelonei nu a reușit să prindă spațiul porții lui Lunin din câțiva metri.
Ulterior, a venit rândul lui Mbappe să rateze două șanse importante de a reduce din diferență. Scăpat de fiecare dată în poziție de 1 contra 1 cu Inaki Pena, atacantul francez l-a luat la țintă pe portarul spaniol.
Deznodământ umilitor pentru Real Madrid pe Bernabeu
În minutul 77, Lamine Yamal a dus scorul la 3-0, după ce a trimis un șut în „tavanul porții” lui Lunin, iar scorul final al partidei a fost stabilit de Raphinha 8 minute mai târziu, printr-o scăriță cu care l-a ridiculizat pe portarul Realului.
După acest rezultat, Barcelona acumulează 30 de puncte și își consolidează poziția de lider în La Liga, în timp ce Real Madrid rămâne pe locul al 2-lea, la 6 puncte în spatele catalanilor.
În etapa viitoare din La Liga, Real Madrid va evolua pe Mestalla, împotriva Valenciei, în timp ce Barcelona va primi vizita rivalei locale Espanyol.
Clasament La Liga:
FINAL » Real Madrid - Barcelona 0-4
- Au marcat: R. Lewandowski (54', 56'), L. Yamal (78'), Raphinha (85')
- Kylian Mbappe a marcat în minutul 30, dar reușita francezului a fost anulată de arbitrii din camera VAR pentru ofsaid.
- Click AICI pentru statistici
Real Madrid - Barcelona » Echipele de start:
REAL MADRID (4-1-2-1-2): Lunin - Vazquez (cpt.), Militao, Rudiger, F. Mendy - Tchouameni - Valverde, Camavinga - Bellingham - Mbappe, Vinicius
Rezerve: F. Gonzalez, S. Mestre - Modric, Guler, Endrick, Vallejo, Ceballos, F. Garcia, Brahim
Antrenor: Carlo Ancelotti
Față de echipa utilizată contra Borussiei Dortmund în Liga Campionilor, noutăți sunt Andriy Lunin, Aurelien Tchouameni și Eduardo Camavinga, care le-au luat locurile lui Thibaut Courtois, Rodrygo și Luka Modric. Primii 2 s-au accidentat la mijlocul săptămânii.
BARCELONA (4-2-1-3): I. Pena - Kounde, Cubarsi, I. Martinez, Balde - Pedri, Casado - Fermin - Yamal, Lewandowski, Raphinha
Rezerve: Szczesny, Kochen - Gavi, Ansu Fati, Pablo Torre, Pau Victor, Olmo, F. De Jong, H. Fort, G. Martin, S. Dominguez
Antrenor: Hansi Flick
Nicio schimbare la Barcelona față de „11-le” folosit în meciul de Liga Campionilor cu Bayern, scor 4-1.
Stadion: Santiago Bernabeu (Madrid)
Arbitru: Jose Sanchez
{{text}}