Campionate

Inter - Juventus, „Derby d'Italia” în etapa a 9-a din Serie A » Echipele de start + cele mai tari cote

Articol de Dragoș Petrescu   —  duminică, 27 octombrie 2024

Inter și Juventus, formațiile pregătite de Simone Inzaghi și Thiago Motta, se vor întâlni în această seară, de la ora 19:00, pe Giuseppe Meazza din Milano, în primul „Derby d'Italia” al sezonului. Partida va putea fi urmărită liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV pe PrimaSport 2 și DigiSport 2.

Inter - Juventus » LIVE de la ora 19:00


Inter - Juventus » Echipele de start:

Inter (3-5-2): Sommer - Pavard, De Vrij, Bastoni - Dumfries, Zielinski, Barella, Mkhitaryan, Dimarco - Thuram, L. Martinez (cpt.)

Rezerve: Di Gennaro, J. Martinez - Arnautovic, Asllani, Berenbuch, Bisseck, Buchanan, Correa, Darmian, Frattesi, Palacios, Taremi

Antrenor: Simone Inzaghi

Juventus (4-3-3): Di Gregorio - Cambiaso, Danilo (cpt.), Kalulu, Cabal - McKennie, Locatelli, Fagioli - Conceicao, Vlahovic, Weah

Rezerve: Perin, Pinsoglio - Adzic, Gatti, Mbangula, Rouhl, Savona, Thuram, Yildiz

Antrenor: Thiago Motta

Stadion: Giuseppe Meazza (Milano)

Arbitru: Marco Guida


Inter traversează cea mai bună perioada din acest sezon

După înfrângerea suferită în „Derby della Madoninna”, 1-2 cu AC Milan, trupa lui Simone Inzaghi a revenit pe drumul succesului, reușind să câștige toate cele trei partide disputate în Serie A, cât și cele două dueluri din Liga Campionilor.

Cu toate acestea, doar partida cu Steaua Roșie Belgrad din Champions League, câștigată categoric cu 4-0, a fost lipsită de emoții.

În duelurile cu Udinese și Torino, Inter s-a impus greu, scor 3-2. Mai mult decât atât, în partida disputată împotriva torinezilor, „nerazzurri” au încasat două goluri având superioritate numerică.

De asemenea, nici meciurile cu Roma și Young Boys Berna, ambele câștigate cu 1-0 de campioana Italiei, nu au fost ușoare pentru trupa lui Simone Inzaghi.

În partida cu Roma, trupa lui Ivan Juric a avut mai multe ocazii de a înscrie, dar partida a fost decisă de Lautaro Martinez în minutul 60, iar cu Young Boys, la mijlocul săptămânii, Marcus Thuram a marcat golul victoriei în al treilea minut al prelungirilor.

Astfel, în Serie A, „nerazzurri” ocupă poziția secundă, având un deficit de 2 puncte față de liderul Napoli, în timp ce în Liga Campionilor, trupa lui Simone Inzaghi se află pe locul 7, cu tot atâtea puncte după primele 3 etape.

„Bătrâna Doamnă” este singura echipă neînvinsă în acest sezon de Serie A

Juventus a acumulat 16 puncte în actuala stagiune internă, iar astfel, trupa lui Thiago Motta ocupă locul al 3-lea în Serie A, aflându-se la o singură lungime în spatele celor de la Inter și la trei de liderul Napoli, după primele 8 etape.

Cu toate acestea, „bianconerii” se pot lăuda cu faptul că sunt singura echipă care nu a simțit gustul înfrângerii în campionat în acest sezon.

Mai mult decât atât, „Bătrâna Doamnă” a primit un singur gol în primele 8 jocuri disputate până acum în Serie A, iar acela a fost încasat dintr-o lovitură de la 11 metri, pe care a transformat-o internaționalul român, Răzvan Marin, în Juventus - Cagliari, scor 1-1.

Juventus a suferit prima înfrângere din acest sezon în UEFA Champions League

Totuși, pentru băieții lui Thiago Motta avea să vină și prima înfrângere mai devreme sau mai târziu.

Aceasta a avut loc la mijlocul săptămânii, pe teren propriu în Liga Campionilor, 0-1 cu vicecampioana Germaniei, VfB Stuttgart, într-o partidă in care „bianconerii” au rămas în 10 oameni, iar oaspeții au ratat o lovitură de pedeapsă.

Deși eșecul a fost unul la limită, Juventus nu prea a contat în partida respectivă, iar „șvabii” puteau să aibă un avantaj mult mai mare pe tabelă, însă portarul de rezervă al celor de la Juventus, Mattia Perin, a făcut un meci extraordinar.

Clasament Serie A:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.