Liga 1

Miodrag Belodedici a dat pronosticul pentru FCSB - Rapid: „Se va impune”

Miodrag Belodedici

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 27 octombrie 2024

Miodrag Belodedici (60 de ani), fostul mare jucător al Stelei, a opinat că FCSB se va impune în derby-ul cu Rapid, programat în această seară, de la 21:00. Duelul are loc pe Arena Națională, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

  • Reporterii Gazetei Sporturilor vor transmite cele mai importante informații de pe Arena Națională.

Belodedici a prefațat derby-ul dintre FCSB și Rapid și se așteaptă ca trupa lui Elias Charalambous (44 de ani) să se impună. Se anunță o asistență importantă la acest duel, iar cele două galerii promit un spectacol pe măsura derby-ului.

Miodrag Belodedici, înainte de FCSB - Rapid: „Trebuie să ghicesc”


Belodedici este singurul fotbalist român cu două trofee ale Cupei Campionilor Europeni în palmares (1986, cu Steaua, și 1991, cu Steaua Roșie Belgrad). Acesta este de părere că FCSB se va impune în derby-ul cu Rapid, ținând cont de experiența jucătorilor.

„Trebuie să ghicesc, dar nu știu să ghicesc. Și Rapid are echipă. FCSB-ul are mai multă experiență. Cred că FCSB-ul se va impune, dar și Rapidul a arătat că poate să joace și slab, dar și bine”, a declarat Belodedici, la Digi Sport Special.

FCSB se află pe locul 7 în acest moment, cu 19 puncte după 12 meciuri jucate. De cealaltă parte, Rapid este pe 11, cu 16 puncte după 13 meciuri. În etapa precedentă FCSB s-a impus în derby-ul cu Dinamo, scor 2-0. Și Rapid a avut o prestație solidă și a învins-o categoric pe Farul Constanța, scor 5-0.

Va fi un alt joc cu Rapid, aceste partide sunt interesante, mai ales pentru suporteri. Va fi un meci dificil, dar mergem să-l câștIgăm. Jucătorii sunt gata să dea tot pentru cele 3 puncte, avem mare nevoie de ele. După o înfrângere, vrei să îți revii, avem ocazia de a face asta acum.

Nu trebuie să uităm ce facem în campionat, știu că întrebările voastre au tentă negativă, dar trebuie să ne concentrăm pe pozitiv. Parcursul nostru recent din campionat ne este favorabil. Bîrligea este suspendat, dar avem multe soluții, mulți jucători disponibili.



- Elias Charalambous, antrenor FCSB


Clasamentul la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.